Profil. Poveste. Personaj: Charles Dutoit

L-am antipatizat profund. A venit la filmare ţâfnos, că, vezi Doamne, nu i-am asigurat o maşină care să îl transporte. Aşa, a trebuit să meargă pe jos colosala distanţă de la Hilton la Sala Palatului (!). Purta o jachetă de fâş. Sunetistul l-a rugat să o dea jos, pentru că fiecare gest provoca o furtună în lavalieră. Nici n-a vrut să audă, spunându-ne că "scoatem noi la montaj". Mi-a indicat jumătate din timpul de interviu pe care îl stabiliserăm cu peste o lună înainte. (Până la urmă, a fost mai mult chiar şi decât durata iniţială). Nu l-am simţit dezgheţându-se până în momentul în care m-am trezit şi eu făcând paradă de cunoştinţele mele, pentru a-i arăta că nu îmi este total necunoscută cariera lui. Nu mă vedeţi, voi, cei care vă plasaţi pe un Everest în dialogul cu un jurnalist, dar să ştiţi că am o satisfacţie răutăcioasă şi infantilă atunci când vi se mai taie din nas.

Toate aceste aparté-uri sunt total irelevante. Dincolo de jurnalist, sunt om, iar ca om am libertatea să îmi placă / displacă absolut oricine. Ca profesionist, însă, datoria mea este să obţin de la cel din faţa mea tot ce are mai bun de dat, iar asta depinde în primul rând de obiectivitatea şi documentarea mea. Cu Charles Dutoit, unul dintre cei mai importanţi dirijori ai lumii din ultima jumătate de secol, am conştiinţa temelor destoinic făcute. Nu a fost chimie, nu a fost complicitate, nu a fost empatie, ci un interviu corect, la care cred ca el a venit aşteptându-se la ceva de genul "Şi care sunt planurile Dvs. de viitor?", iar eu am încercat să îi infirm cu fiecare întrebare această aşteptare.

Interviurile demonstrative nu sunt preferatele mele. În ele, cineva se va da mai rotund decât este şi va întreţine un dram de falsitate. Dansezi de unul singur. În acest caz, răspunsurile lui Charles Dutoit sunt miezoase, interesante, inedite, merită să fie urmărite. Punctele lui de vedere susţin întrebările şi, alături de exemplificaţia copioasă, întregesc imaginea unui muzician de o seriozitate şi o valoare cu totul indiscutabile. Mai mult de atât, Dutoit este şi un personaj al elitei dirijorale mondiale sensibil receptiv la valorile (atâtea câte sunt) componisticii româneşti.

Eu, însă, m-am obişnuit să am pretenţia la mai mult de la un interviu, iar după acesta nu pot spune că am avut golul acela plăcut şi indescriptibil de "I loved every minute of it!". A fost ok, conştiincios, cuprinzător, mare, dar fără sclipire. Cam ca un dans aşezat pe o singură pereche de picioare. Sau poate mi s-a părut doar mie?

TVR Cultural
duminică, 1 mai 2011, 16:45 / luni, 2 mai 2011, 14:00 / joi, 5 mai 2011, 23:30 / vineri, 6 mai 2011, 10:00

[email protected]