Chiar dacă nu pentru toate vârstele, comedia aceasta SF atipică, un road movie cu extratereştri, te face deseori să râzi din plin. Şi asta datorită poveştii de-a lungul Americii, dar, mai ales, mutrelor celor doi eroi. Simon Pegg şi Nick Frost (sigur aţi văzut reuşita comedie Hot Fuzz), cu chipurile lor amabile, pe care stă mereu cocoţată o veselă cumsecădenie naivă, doi englezi veniţi tocmai în America visurilor, pentru o convenţie a fanilor SF. Doi prieteni buni, doi camarazi uniţi de aceeaşi pasiune (şi, nu, nu sunt gay, aşa cum sunt mereu întrebaţi).
Nici nu se putea cuplu mai nostim, cu subtile replici şi reacţii despre două mentalităţi diferite. Doi bărbaţi cu obsesia hobby-ului ca nişte băieţei, în rulota lor care străbate deşertul către Roswell, locul unde se spune că în 1947 s-a prăbuşit o navă extraterestră şi s-au făcut autopsii pe făpturile ciudate găsite acolo. Adică nişte candidaţi perfecţi pentru marea întâlnire cu un extaterestru real. Paul intră în viaţa lor după un dur accident de maşină, cu voce profundă şi ochii lui albaştri sticloşi care pot avea sclipiri parşive ca Gollum sau pot să semene cu cei măriţi când cerşeşte motanul din Shrek.
Filmul are de toate pentru toţi. Are glume între englezi abulici şi americani limitaţi, reacţii normale ale celor porniţi în excursie, cu privit, cumpărat, are glume cu tentă sexuală mai ales din partea lui Paul, are suspans, ritm şi o cursă-urmărire pe cinste care te ţine cu sufletul la gură, are timp şi de o poveste de dragoste (tot o inadaptată culeasă de pe drum, o habotnică cu tricou cu Iisus care trage în Darwin! - prilej de câteva săgeţi către religie: "În America, răpirea unui creştin e mai gravă decât adăpostirea unui fugar"), un moment bun cu muzică ca în toate filmele cu maşini rulând mult timp pe şosea, nişte agenţi FBI cu seriozitatea aceea parodică (foarte nostim cei care se joacă la propriu de-a faţa-ascunselea pe drum), un alien mititel care seamănă cu tiparul bine înfipt în creierele tuturor, dar vorbăreţ şi cu neaşteptate abilităţi, foarte frumos moment cu artificii de semnalizare, un omagiu cinema, mai ales lui Spielberg şi al său clasic E.T, o stâncă care aminteşte de Close Encounters of the Third Kind, o trecere prin The Muse, când Paul le îndeplineşte dorinţele.
Genurile se amestecă, clişeele sunt ocolite sau doar fin parodiate, filmul avansează deloc previzibil în prima jumătate. Din a doua, se mai înmoaie puţin, pierzând din umor, dar câştigând în suspans şi în partea lirică. Aceasta i se datorează şi actriţei Blythe Danner, mama lui Gwyneth Paltrow, într-un emoţionant rol mititel. Paul rezolvă lucrurile înainte de a porni iar la drum.
Bineînţeles că s-au amuzat să o distribuie ca personaj negativ pe mama genului SF, celebra Lt. Ripley, Sigourney Weaver. Final frumos, cu o navă mică care intră într-una mai mare, care intră într-una mai mare, care seamănă cu Entreprise. Nici nu ştii când trece timpul. Frumos.