Locuinţa Iulianei Vîlsan este despărţită de studioul ei printr-o scară interioară. Această scară interioară a fost închisă din motive de natură politică timp de aproape 40 de ani, înainte de a ajunge Iuliana în acest domiciliu. Şi dacă asta nu era de ajuns pentru o punere în scenă a contextului în care creează Iuliana Vîlsan, trebuie adăugat faptul că locuinţa aceasta, împreună cu studioul aferent au aparţinut pictorului Arthur Verona.
Iuliana descoperă această scară şi, cumva firesc, o reface din metafore ale lumii prezente. O scară construită pentru a fi folosită şi apoi închisă pare un lucru bizar şi cumva împotriva naturii clădirii. Însă, din pricina faptului că această scară a fost închisă, ea a fost ferită de schimbări şi s-a conservat aproape perfect, ceea ce nu s-a întîmplat cu restul spaţiilor, expuse uzurii. Cheia simbolică cu care Iuliana redeschide această scară este cea a explorării contextului istoric românesc al celor aproape 40 de ani de "închidere" generată de regimul comunist într-o lume utopică. Redescoperirea acestui fragment de lume este privită cu îngăduinţă şi cu grijă. Această scară interioară închisă păstrează avantajele simţurilor şi pe cele ale pasiunilor lumii rămase doar la stadiul de univers imaginat, ferit de modelele şi de tendinţele realităţii consumului. Arta Iulianei redescoperă scara interioară în toate clădirile subiective.
Microrealităţile acestui spaţiu par nişte fantezii construite de o imaginaţie poetică fără o miză aplicată. Şi uneori, aceste imagini se ciocnesc de bariere de percepţie cu care se înconjoară lumea mărfurilor culturale şi simbolice ale ideilor preconcepute, aflate sub semnul vitezei consumului. De altfel, în mai multe ocazii, arta Iulianei Vîlsan a provocat dispute artistice, începînd cu proiectul expoziţional "Animalul", din 2000. "Nevoia de zbor, rîs şi umor formează împreună un apel la toleranţă şi o invitaţie de a intra măcar pentru o secundă în pielea animalului cel mai detestat." Pentru că, fie prin pictură, grafică sau scenografie, Iuliana creează o lume exprimată în imagini sau în cuvinte în care adună o sumă de contexte trăite cu emoţii specifice, cu întîlniri, bucurii şi tristeţi găsite în spaţii cu astfel de energie. Şi atunci cînd le redă lumii, prin vehiculul imaginii, nu ţine seama de mimetismul de formă sau de cel conceptual al scenelor realităţii. "În interiorul transparenţei, al vulnerabilităţii, al fragilităţii, am găsit un univers autentic, viu, care vorbeşte de o lume neatinsă, adevărată, credibilă." Aşa că arta Iulianei ajunge uneori să fie privită prin ochelarii cu dioptrii ai decorativismului sau ai culorii pure, care deformează însă acurateţea imaginii şi a mesajului.
Poate unul dintre aspectele cele mai interesante ale deschiderii către această scară interioară este ideea de terapie prin artă. Pentru că, implicit prin ideea evadării pe care creaţiile o conţin indiferent de limbajul selectat, Iuliana ajunge la "cunoaşterea prin contaminare, o înţelegere şi un cîştig al toleranţei faţă de celălalt. Un gest necesar."
Deschizînd prin artă scara sa personală, Iuliana îşi confruntă, printre rămăşiţe de iluzii, momentele existenţei personale. Coduri de culoare îşi găsesc semnificaţia precisă fiind suport pentru elemente sintetice, dar totuşi figurative, precum dantela, musca, căruciorul-univers, ochiul zburător sau buzele plutitoare, care alcătuiesc mitologii personale. De fapt, în creaţia sa, Iuliana îşi asumă o prelungire a ceea ce este vulnerabil în imagine: "semnele făcute sînt evadări către o secundă care să-ţi permită să fii atent la infinitezimalul mic, la mesajul pe care celula vie, cu care fiecare a fost înzestrat, vorbeşte unic fiecăruia dintre noi".
Pînă acum, metalimbajul artistic al Iulianei Vîlsan s-a prelungit în microuniversuri exprimate prin desen, pictură, scenografie de teatru, care au funcţionat ca trepte ale descoperirii propriei sale scări interioare, însă care au antrenat exerciţiul altor descoperi în lumile privitorilor-exploratori.