Profil. Poveste. Personaj: Simona Şomăcescu

Frumoasă. O frumuseţe a chipului aproape picturală, coborâtă, parcă, dintr-un tablou victorian. Piele translucidă, ochi tăioşi, păr în cascadă. Mărturisesc că m-am aruncat cu capul înainte într-un interviu cu o balerină, despre balet, (şi) pentru că Simona Şomăcescu este frumoasă. Mi-am dorit să văd cum această frumuseţe dansează sub lumina reflectoarelor, printre idei.

Întâlnirile noastre anterioare mi-au adus în faţa ochilor o persoană riguros controlată, în ţinute tăiate simplu, în culori stoarse de foc, în cuvinte măsurate cu atenţie. Vorbeam despre evenimente punctuale, pentru care ea, şefa compartimentului de balet al Operei Naţionale Bucureşti, răspundea într-o oarecare măsură. Am crezut că, dacă vom vorbi despre ea însăşi, rigoarea şi controlul se vor frânge, neputincioase, ca nişte poante inutile, în faţa avântului amintirii. Cumva, am greşit. Am crezut că baletul înseamnă zbor, extaz, abandon de sine, vrăjitorie, posesiune demonică, martiraj, plămadă diferită, fixaţie, desprindere, ascensiune. Simona Şomăcescu a încercat să îmi explice că toate se întâmplă doar în condiţii de control şi rigoare. Personajul romantic, care îşi poartă părul în cascade (altfel decât majoritatea balerinelor, rămase fidele cocului sever şi utilitar), exaltă realism şi stă bine ancorat cu picioarele pe pământ (e drept, în poante de satin roz).

La Simona Şomăcescu m-a captivat această disjuncţie a personei, scindarea între imaginea vulnerabilă şi magnetică a eroinei cinematografice şi artista care trece prin filtrul raţiunii fiecare irumpere. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut s-o văd dansând live. Mai mult, să fiu acolo, în culise sau în sala de repetiţie, între două piruete sau după un pas de deux. Din filmări mi se dezvăluie ca o figură predestinată metamorfozei, un cameleon al agilităţii şi elocinţei corporale. Din interviu desprind un om stăpân pe emoţiile sale, un talent sculptat de exerciţiu, repetiţie, auto-introspecţie, explorare prudentă şi consecvenţă.

Cu Simona Şomăcescu am vrut să mă scutur de ignoranţa mea cvasi-totală într-ale dansului. Am dat târcoale pe la graniţele performanţei tehnice, care face ca o balerină dăruită să execute 32 de piruete pe un singur picior, în acelaşi punct, cu zâmbetul pe buze şi cu aplauze în rafale. Am rămas acolo, la graniţă, pentru că Simona Şomăcescu a tras elegant, dar neînduplecat cortina peste dedesubturile vrăjitoriei. Mai bine aşa, probabil. "Ce ar trebui să nu ştim niciodată despre balet, pentru a nu-i fisura învelişul magic? Exact ceea ce nu vă spunem."

Eu, personal, prefer să rămân la marginea cunoaşterii şi mă mulţumesc cu povestea cântată în trup, ochi, carnaţie, gest, privire de metal şi păr în cascadă. Sunt sublimate acolo emoţii, clipe de abandon şi ore de luptă cu gravitaţia, căutări ale graţiei şi rătăciri de la calea ei, vânători de expresii, vorbe, fraze, romane, experienţe, fibre în mişcare.

TVR Cultural
duminică, 22 mai 2011, 16:45 / joi, 26 mai 2011, 23:30 / vineri, 27 mai 2011, 10:00

[email protected]