Forţa interioară - Kung Fu Panda 2

Nimic nu e mai minunat decât să mergi la un film de animaţie şi sala să fie ticsită de copii care se agită, întreabă, râd cu glasuri subţirele şi ţipă fericiţi când eroii preferaţi câştigă. Continuarea aceasta la povestea ursului dodoleţ şi mâncău, cam împleticit de felul lui, e foarte reuşită, mult mai bună decât originalul. Un film de familie, cu multe gaguri şi scene înduioşătoare pentru adulţi, dar şi cu suficiente scene şi lecţii pentru cei mici.
 
De data aceasta avem o regizoare la comandă şi, după cum veţi vedea, se descurcă foarte bine, mai ales că aduce câteva tuşe sentimentale foarte frumoase în derularea poveştii. Aşa cum tot vedem în ultimul timp, cel puţin de la Bolt încoace, uiţi că asişti la un desen animat. Filmul are atât de bun suspans, montaj, încântătoare şi realistă scenografie şi redare a florei locale, scene de luptă perfect coregrafiate, încât uiţi că e film pentru copii. Şi acesta poate fi considerat un film perfect de acţiune, căci personajele, chiar dacă puse în posturi uşor ridicole, aşa cum cer regulile comediei, nu sunt cu nimic mai prejos de cele ale actorilor din alte frumoase filme cu arte marţiale cum ar fi Hero sau Crouching Tiger, Hidden Dragon (cu atât mai mult cu cât Po se trezeşte într-o peşteră şi e tratat cu acupunctură ca acolo).

Eu l-am văzut în IMAX şi efectele 3D chiar îşi au rostul şi-şi fac treaba în derularea acţiunii. Penele ca de oţel ale personajului negativ şochează mereu, iar unele te iau pe nepregătire şi ai şi tu, ca adult, un recul de surpriză. Sunt mult mai multe personaje în poveste. În afară de grupul Războinicilor Dragon pe care îi ştiam din 1 - Panda Po, Tigresa, Cocostârcul, Vipera şi Lăcusta -, se adaugă mari Maeştrii Kung Fu, alături de micul Maestru Shifu, un fel de versiune modernă a lui Yoda, un trio de forţă, la propriu şi vizual vorbind. Un Luptător Rinocer, un maestru Crocodil, un Bivol. Toţi cu arme nemaipomenite şi cu mişcări foarte atent realizate după modele umane. Slujitorii răului păun alb Shen sunt lupi ghintuiţi şi blindaţi cu armuri metalice. Interesant de privit, deloc înspăimântători pentru cei mici.

Însă, dincolo de acţiunea cu sufletul la gură, filmul de faţă vine cu scene (mai ales înspre final) lirice, tandre, pline de umor, înduioşătoare momente de relaţie tată-fiu. Inimosul tată adoptiv, gâscanul domn Ping, cu părul lui ca nişte gheme de lână, ne destăinuie şi nouă şi lui Po secrete din trecut. Iar flashback-ul este o animaţie în animaţie, delicată şi poetică, care te umple de bucurie.

Kung Fu Panda 2 are un final pictural şi zen, dar deschis pentru o continuare pe care deja o aşteptăm cu interes şi mare drag.