Creatorul de teatru și sălbaticii fabricanți de sîngerete

Cortina rămîne închisă. Cortina nu apucase să se deschidă spre public. Publicul părăsise sala pentru a stinge un incendiu. Cine mai are nevoie de teatru atunci cînd peste tot în lumea asta e cîte un foc de stins? O tăcere de gheață se așterne peste actori și peste sală. Înainte ca lumina să se stingă, înainte ca bezna să fie deplină, ca înainte de Creație, Bruscon, Actorul, Creatorul de Teatru, apucă să spună: "Presimțisem!" Publicul, cel prezent, nu acela din cătunul austriac plecat să stingă incendiul, aplaudă. Aplaudă cu bucuria aceea care te cuprinde cînd uiți ce te așteaptă dincolo, afară. Napoleon, adică Stalin, de fapt Einstein, ba nu, Hitler, nu domnule!, Churchill, Marcel Iureș carevasăzică se înclină. Broboanele de sudoare de pe față îi dau o strălucire spectrală. Marcel îi cheamă alături și pe ceilalți. Ecourile gîndurilor sale, cutia de rezonanță a vorbelor lui grele. Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Afrodita Androne, Vitalie Bantaș. Actorul și-a dat jos măștile și fardul. Nu este obosit, este epuizat.  Mulțumește oamenilor cu o simplitate care nu se învață la nici o academie de teatru. I se umplu ochii de lacrimi, mie mi se pune un nod în gît. La naiba! O forță străină mă aruncă înapoi în timp. Teatrul Bulandra, Cu ușile închise, Sartre. Acum 30 de ani. Atunci l-a văzut întîia dată. Și am înțeles. Tot cu un nod în gît. Dar și cîtă bucurie!

Marcel Iureș joacă de 10 ani Creatorul de Teatru al lui Thomas Bernhard. Bineînțeles că am greșit. Nu joacă, trăiește. Bruscon, Creatorul de teatru este actor și demiurg al meseriei sale. Sau cel puțin așa crede. Discreționar și megaloman, profetic și paranoic, vizionar și vulnerabil, misogin sensibil și tată imposibil, Bruscon-Iureș repetă drama omului cu inteligență superioară, care conștientizează mediocritatea semenilor. A sătenilor, care alcătuiau publicul preponderent al spectacolelor sale, a propriei familii, a țării în care s-a născut. De aceea s-a refugiat în creație. Un univers paralel, în care totul este posibil. Bruscon a scris o piesă de teatru de nejucat, în care se amestecă personaje fabuloase, genii și monștri ai istoriei. Delirul verbal al Creatorului ascunde adevăruri profunde. Dezamăgire, resemnare. Umorul monologului său nesfîrșit biciuie mintea prea odihnită și ordinea patriarhală a unei Austrii roasă pe dinăuntru de prefăcătorie, bigotism și nesimțire. Austria rurală, care dedică zile anume din săptămînă fabricării cîrnaților și a sîngeretelui. Bernhard este un Cioran austriac, își iubește țara detestînd-o pînă la disperare.

Marcel Iureș vrea să joace în continuare Creatorul la Teatrul Act. Este spectacolul care "nu a zguduit munții, ci doar mințile. Și în orice caz, pe toți cei care au putut să vadă acest spectacol". Sînt cuvintele Marinei Constantinescu pe care îmi permit să le folosesc drept reclamă la ceva care este altceva decît un act de cultură. Creatorul este insula magică a unui artist. Pe această insulă poate ajunge oricine. Oricine înțelege.