La Teatrul Act, Marcel Iureș - Creatorul de teatru

Nu îmi este prea limpede ce a vrut să spună regizorul Alexandru Dabija în caietul program al montării sale Creatorul de teatru atunci cînd afirma că "este un spectacol greu pentru spectator". Sigur că, în pofida existenței mai multor personaje, textul este o monodramă, căci eroul vorbește, celorlalți revenindu-le doar poziția de aprobatori - greu pentru actori, dar limpede pentru spectatorii ce-au traversat decenii în această postură. Textul lui Thomas Bernhard este "un delir", zice și Dabija, vedem și noi. Dar am mai văzut, chiar dacă nu totdeauna, deliruri cu miez.

Propria lui montare, dar și calitățile interpretative ale actorului-pivot, adică Marcel Iureș, fără să apese pe paradoxurile delirului, sunt ades de un umor truculent, ca o lovitură în plex, căreia nu-i reziști. Lovitura are efecte egale, cred eu, și pentru cei care se regăsesc în auditoriul obedient al actorului eșuat în sătucul Utzbach și pentru cei care privesc distanțat doar avatarurile acestuia. În seara cînd am urmărit spectacolul, publicul îl dezicea pe regizor în previziunile lui. Pentru că spectacolul era franc și reacția devenea ca atare.

Din creația prolificului și ultrapolemicului Thomas Bernhard a fost desprins pentru scenele noastre doar un singur text, la începutul anilor '80, pe scena Teatrului Mic. Atunci, jucîndu-l pe Minetti, în piesa (de fapt tot monodramă cu personaje fără replică) cu același nume, Octavian Cotescu oferea un recital actoricesc memorabil pentru cei care au avut șansa de a-l vedea. Tot un actor (dar nu din stirpea realului Minetti), la sfîrșit de carieră, este și eroul din Creatorul de teatru. De această dată delirează - pe tema creației în sine, a locului ei (sau, mai exact, a lipsei de loc) în societate, despre chiar societate - Marcel Iureș, pe care regizorul spectacolului îl consideră "cel mai ajuns actor român al momentului". Ajuns ori neajuns, Marcel Iureș, cu o teatrografie impresionantă, partener de creație cu majoritatea regizorilor noștri importanți, este un talent controlat cu strășnicie de știința profesiunii și, oricînd, în orice rol, are ce spune. Ca și aici, în postura actorului Bruscon.

Creatorul de teatru nu este un spectacol la care regizorul se arată în prim-plan, dar, evident, el este cel care a despicat firele, a înțeles contradicțiile conținute de text, i-a surprins alunecările, a dat nuanțe și a pus surdină. Ființă contradictorie și mereu războindu-se cu sine și cu lumea (a fost dat în judecată pentru creațiile sale de mai toate oficialitățile din țara de baștină, de la cancelar în jos), austriacul Thomas Bernhard (1931-1989) își arăta chipul și structura, dincolo de scrierile autobiografice, în discursurile aparent incoerente ale eroilor săi dramatici. Lui Bernhard îi era silă de viață și, mai ales, de semeni. Ca să nu mai vorbim de conaționali! (Dovadă: a interzis prin testament jucarea pieselor și republicarea cărților în patria sa.) El rîde, parcă, isteric și necontrolat. Alexandru Dabija pune semnele de punctuație, chiar în discursul mut al personajelor supuse "creatorului" eșuat. Interpretate de Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Afrodita Androne și Vitalie Bontaș, acestea nu-s nici parteneri, nici cutii de rezonanță în faptele personajului-pivot. Sunt doar puncte de adresare. Și actorii se estompează în spatele cîtorva gesturi sau sunete, lăsînd loc liber pentru rechizitoriul proferat și jalnica apariție.

Tot ce a dat pînă acum Teatrul ACT, de la lansarea din septembrie 1998 pînă azi, are ținută și un discurs care îi poate interesa pe cei care au neliniști. Ceilalți mai bine să nu coboare în subsolurile de pe Calea Victoriei. Nu vor găsi nimic pentru ei.