Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Princesse de Montpensier, La

Toţi bărbaţii din ţinut - La princesse de Montpensier


Film Menu, iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La princesse de Montpensier e adaptat după o povestire scurtă de Madame de La Fayette, scrisă ȋn secolul al XVII-lea, care se ȋncheie aşa: "Muri ȋn puţine zile, ȋn floarea vȃrstei, una din cele mai frumoase prinţese de pe lume şi care ar fi fost fără ȋndoială cea mai fericită, dacă virtutea şi prudenţa ar fi condus toate faptele sale." Filmul regizat de Bertrand Tavernier păstrează schema narativă a prozei scurte - mai precis, şirul de interacţiuni dintre prinţesa eponimă şi admiratorii ei - şi abandonează tonul moralizator desuet, dar e discutabil dacă ȋl ȋnlocuieşte cu ceva consistent.
 
Ȋn cinematografia franceză există o categorie de filme denumită peiorativ "tradiţia calităţii" - cea ȋmpotriva căreia s-au revoltat cineaştii din Nouvelle Vague, numind-o "cinematografia lui tăticu'"-, care pretind că adaptează opere literare cu subiect istoric, dar mai degrabă se folosesc de prestigiul sursei literare şi de vagul interes al publicului pentru perioada istorică tratată ca să dea respectabilitate unor drame facile, puse ȋn scenă fără mare efort regizoral.
 
La princesse de Montpensier nu e din aceeaşi serie. O parte semnificativă e filmată ȋn stil ciné-vérité, iar fundalul e ȋntotdeauna populat - ca şi cum camera s-ar ţine după protagonişti ȋn vreme ce alţii şi-ar vedea de treburile lor, insensibili la frămȃntările eroilor. Oricȃnd stau să se dezlănţuie nevrozele amoroase, există cȃţiva servitori care roiesc prin preajmă, obligȃndu-i la prudenţă pe ȋndrăgostiţi. Iar interpretările actorilor sunt lipsite de rigiditatea monotonă, "de epocă", din alte filme istorice, aşa că evoluţiile lor, ȋn limitele ȋnguste ale intrigii, au mult mai multe nuanţe.
 
Marie (Mélanie Thierry) ȋi e dată ȋn căsătorie prinţului de Montpensier, ȋnsă spre nefericirea ei ȋl iubeşte din copilărie pe ducele de Guise (Gaspard Ulliel), şi, ca şi cum n-ar fi destul, fără voia ei ȋl vrăjeşte pe contele de Chabannes (Lambert Wilson) şi ȋl ispiteşte pe ducele de Anjou (Raphaël Personnaz). Fiindcă filmul se vrea mai profund decȃt o farsă, probabil vă veţi ȋntreba cum se poate ca toţi bărbaţii din ţinut să fie interesaţi de aceeaşi femeie (chiar una care e isteaţă, voluptoasă, şi cu zestre); sunt cȃteva indicii că pasiunile lor aparent mistuitoare coexistă cu alte preocupări pe care ea nu le sesizează, numai că scenariul e prea confuz ca să urmărească consecvent ideea. Marie oscilează ȋntre ȋncȃntarea că farmecele ei au efect şi deznădejdea că farmecele ei au efecte secundare - cum trăieşte ȋntr-o societate patriarhală, e datoare să demonstreze calităţile (şi să afişeze imaginea) unei soţii dedicate.
 
Evidenţiind lipsa de libertate a fetei, La princesse de Montpensier e modern ȋntr-un sens mai puţin naiv sau alarmist ca, de pildă, The Duchess (regia Saul Dibb, 2008). Dincolo, ducesa interpretată de Keira Knightley părea să ştie că tratamentul pe care i-l aplică soţul e inechitabil şi nedelicat şi părea să ştie şi cum să-şi facă singură dreptate. Aici, Marie e revoltată cȃnd i se spune, ȋn ajunul nunţii, că se va obişnui ȋncet-ȋncet cu situaţia, dar mai tȃrziu ȋi pasează sfatul unei prietene ȋn ajunul nunţii ei; şi-a ȋnvăţat lecţia ȋntre timp.
 
Altfel, filmul n-are un discurs ȋnchegat referitor la perioada istorică ȋn care se plasează. Luptele ȋntre catolici şi protestanţi sunt doar un pretext bun ca bărbaţii să plece de acasă, iar Noaptea Sfȃntului Bartolomeu e doar un moment bun ȋn care Chabannes să fie omorȃt fără să fi scos el primul sabia; nici războiul, nici religia nu par să-i stȃrnească nimănui pasiuni mai mari decȃt prinţesa de Montpensier. Nu cred că filmul lui Bertrand Tavernier ar fi ȋnfuriat cineaştii din Noul Val - mizanscena lui e inventivă şi stilul nu e pretenţios -, dar se foloseşte de preconcepţia spectatorilor că oamenii din alte epoci aveau aceleaşi gesturi şi aceleaşi simţăminte - erau doar, poate, un pic mai nobili decȃt cei de astăzi.

Bineȋnţeles, această preconcepţie este demontată de autori ambiţioşi ca Eric Rohmer sau Jacques Rivette ȋn filmele lor istorice, unde realitatea nu pare nicicȃnd "realistă" şi reacţiile spontane declanşează gesturi aparent teatrale; miza lor nu e să ne "apropie" trecutul, să-l "umanizeze" aplatizȃnd diferenţele, ci tocmai să ne dea ocazia să-l studiem de la distanţă. Rohmer şi Rivette ȋndrăznesc să presupună că un spectator de filme istorice este interesat de istorie. 




 Toate articolele despre Princesse de Montpensier, La


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Irina Trocan


Alte articole

 Pour toi, mon amour - La princesse de Montpensier, Cristina Zaharia
 La princesse de Montpensier, din selecţia oficială Cannes 2010, în România, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer