Festivalul George Enescu 2011
Un clasament realizat de publicaţia "The Independent" include Festivalul George Enescu printre cele mai importante manifestări europene de gen. O importantă bilă albă pentru România i se datorează, de data aceasta, unui eveniment artistic de proporţii şi de tradiţie.

 

Festivalul de muzică clasică ce se desfăşoară la Bucureşti, din 1958, sub semnul muzicii celui mai prestigios compozitor român din toate timpurile, face parte din categoria evenimentelor de elită. Potrivit articolului publicat în cotidianul britanic The Independent, intitulat Un loc real în galaxia virtuozilor, Festivalul George Enescu, care include şi un concurs de interpretare, se numără printre cele mai importante festivaluri de muzică clasică organizate în Europa în 2011. Manifestarea este pusă la egalitate cu celebrul festival de la Bayreuth (Germania), iniţiat de Richard Wagner, cu Verbier Festival, cu cel găzduit de Aix-en-Provence (Franţa), cu festivalul care se desfăşoară în Catedrala Saint Denis de la Paris. 

"Bucureştiul, «Parisul Estului» în secolul al XIX-lea, a ieşit din epoca lui Ceauşescu sărac şi pustiit. Acum se reinventează, devenind o importantă metropolă modernă din estul Europei", scrie sursa citată. Un atu al amplei manifestări care are loc, în septembrie 2011, la Bucureşti, este, în viziunea cotidianului britanic, implementarea tehnologiei live streaming, prin intermediul căreia melomanii pot urmări concertele la calculator, de oriunde, în timp real.  Finalele Concursului Internaţional George Enescu - pian şi vioară, Gala Laureaţilor şi concertul pe care Residentie Orchestra din Haga îl va susţine pe 1 septembrie 2011, în prima seară de festival, vor putea fi urmărite live pe www.festivalenescu.ro.

În luna ianuarie 2011, revista economică austriacă Gewinn a publicat o selecţie a celor mai importante destinaţii turistice culturale pe care Bătrânul Continent le oferă în 2011. România ocupă locul 16 în clasament, datorită aceleiaşi manifestări. Publicaţia precizează: "În România, evenimentul cultural de top este Festivalul «George Enescu», care va avea loc la Bucureşti. Renumită în lume, această manifestare dedicată muzicii clasice se desfăşoară din doi în doi ani, sub direcţia lui Ioan Holander, şi a ajuns acum la a XX-a ediţie".

Orchestre celebre şi interpreţi de renume

În 2011, Festivalul George Enescu va avea loc în perioada 1-25 septembrie la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara, sub direcţia lui Mihail Constantinescu, şi este coordonat de Artexim, societate subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Preşedintele şi directorul artistic al evenimentului este Ioan Holander. 

La eveniment vor participa câteva dintre cele mai bune orchestre din lume. Orchestra Academiei Santa Cecilia de la Roma va susţine un concert sub bagheta dirijorului Antonio Pappano, considerat un continuator al celebrului muzician Leonard Bernstein, pe 21 şi 22 septembrie 2011, alături de soliştii Hélène Grimaud şi Denis Matsuev. 

Melomanii vor putea asculta în concert şi Filarmonica de la Viena, London Symphony Orchestra, Orchestra de Cameră din Laussane, Camerata Salzburg, Orchestra de Muzică Barocă de la Veneţia, Residentie Orchestra de la Haga, Filarmonicile din Israel şi din Ungaria sau Orchestra Naţională a Franţei. Lor li se adaugă Saint Martin in the Fields şi Cvartetul Manderling.

Printre interpreţii de renume care vor concerta, la toamnă,  în festival, se numără pianista Hélène Grimaud, violoncelistul Mario Brunello şi Ton Koopman, organist şi clavecinist olandez, specializat în muzică veche. 

7 serii de concerte cuprinde ediţia din 2011 a evenimentului.

Participanţi din cinci continente la Concursul George Enescu

Concursul Internaţional George Enescu, care va avea loc în perioada 3-11 septembrie, în cadrul festivalului cu acelaşi nume de la Bucureşti, îşi vor demonstra talentul şi tehnica 180 de concurenţi din 37 de ţări. Cei mai mulţi participanţi sunt din România. Coreea de Nord va avea 22 de reprezentanţi în competiţie, din Japonia vor veni 17 concurenţi, Rusia va trimite 16 tineri interpreţi, iar Germania va fi reprezentată de 12 muzicieni. Competiţia cuprinde patru secţiuni: pian, vioară, violoncel şi compoziţie.

Laureaţii vor susţine un concert de gală pe 11 septembrie. Valoarea totală a premiilor pentru fiecare secţiune este de 47.000 de euro. Câştigătorii vor fi desemnaţi de juriul fiecărui modul, alcătuit din muzicieni renumiţi.  Printre membrii juriului care vor aprecia prestaţia tinerilor pianişti se numără Valentin Gheorghiu şi Dan Grigore din România, dar şi Akiko Ebi (Japonia), Alan Weiss (SUA) sau Andrei Pisarev (Rusia). La secţiunea vioară, laureaţii vor fi desemnaţi de un juriu din care fac parte Mihaela Martin şi Florin Croitoru din România, cărora li se alătură Serghei Kravchenko (Rusia) şi alţi muzicieni din Germania, Austria, Polonia, Spania, Anglia şi Coreea.


Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus