O nouă scrisoare pierdută - O scrisoare pierdută

În spectacolul de la Teatrul de Comedie, Alexandru Dabija îşi continuă "demitizarea" lui Caragiale, într-o montare în răspăr cu cele tradiţionale. Ca şi în Noaptea furtunoasă ieşeană, mută accente şi  scoate la lumină mobilul exclusiv sexual al tuturor intrigilor şi acţiunilor. În plus, "actualizează" textul  întinzînd coarda naţională mult peste ce scrisese Caragiale. Bonomia, înţelegerea lui Caragiale pentru personajele lui au dispărut, relaţiile şi motivaţiile lor sînt modificate. Cu toatele, îmbrăcate în haine cenuşii, (cu excepţia lui Zoe şi a lui Dandanache) evoluează într-o lume sordidă: biroul/casa lui Tipătescu e o pivniţă jegoasă, întunecoasă  în care se cultivă ciuperci, Tipătescu doarme pe o bancă acoperită cu un preş, Pristanda îşi curăţă bocancii de noroi deasupra ciupercilor din care alţii vor gusta, Trahanache ţine, sub cheie, în sertar, o cutie cu dulciuri din care mănîncă bulimic, în loc de serviete - avocaţii umblă cu boccele; iar în scena finală,  zac toţi care pe unde-apucă, beţi morţi şi cu berea curgîndu-le din halbe. Ce-i uneşte acum, în afara unei game deloc întinse de patimi primare, e un naţionalism  de cîrciumă al cărui vestitor şi principal propagator devine Cetăţeanul turmentat. Modificat e textul, prin tăieri şi adăugiri, n-aş zice că prea inspirate: nepotrivirea din scena numărării voturilor devine doar o greşeală de adunare în lipsa explicaţiei despre procesul lui Siripeanu, Cetăţeanul turmentat nu-şi mai dezvăluie trecutul de poştaş; Trahanache nu-i mai pune pe Zoe şi Tipătescu la curent cu descoperirea poliţelor contrafăcute de Caţavencu, aşa că nu se înţelege de ce e Tipătescu liniştit etc. Modificate mobilurile şi relaţiile dintre personaje. Eram obişnuiţi cu un Tipătescu înalt, bărbat chipeş; aici e mai scund decît Zoe şi numai bun să-l ia Trahanache în braţe. Relaţia lui cu Zoe se bazează numai pe atracţia sexuală (într-o scenă finală, Tipătescu o pipăie pe Zoe între picioare în faţa unui Trahanache adormit cu halba-n mînă). Şi totuşi, replica "Să fugim împreună", spune un pic altceva. O altă denaturare violentă a viziunii tradiţionale asupra textului e felul explicit în care Trahanache lasă să se vadă că e la curent cu relaţia adulteră. Alături de scena în care e pus să numere un teanc de bancnote, de cea în care le explică lui Farfuridi şi Brînzovenescu că Fănică a făcut servicii nu doar partidului, ci chiar lui personal, şi  de cele în care îl alintă pe Tipătescu - totul sugerează o conivenţă scabroasă, în care Trahanache îşi vinde pe bani buni soţia. Posibil, din nou, mai ales dacă ne gîndim şi la schiţa Diplomaţie. Dar  nu-mi place că tot ce e subtil şi ambiguu la Caragiale, aici devine explicit. O  inadvertenţă mi se pare transformarea lui Farfuridi într-un troglodit imbecil: e avocat, are o anume vîrstă în 1883, deci şi-a făcut ceva studii în străinătate, probabil la Paris. Are mintea înceată (deşi discursul lui e, de fapt, coerent - şi cel care-l "traduce" e Caţavencu), dar nu e troglodit. Şi, în general, cu excepţia lui Pristanda şi a Cetăţeanului turmentat, toate personajele, indiferent cît de venale şi de corupte, sînt nişte respectabili burghezi, protipendada oraşului; au bani, proprietăţi - de ce să-i transformi în nişte milogi ponosiţi?

Aceasta fiind viziunea regizorului asupra textului, jocul actorilor i se supune, în general. Mihaela Teleoacă joacă o Zoe foarte bărbată, inclusiv în momentul de isterie  (celebra replică e, într-adevăr, superfluă: ca dovadă, a şi fost tăiată), decisă să rezolve o problemă, stăpînă pe ea şi pe oraş. E permanent încordată, joacă precis, sobru, tăios, nu face loc nici celui mai mic sentimentalism. Nimic şarjat nici în jocul lui Marius Florea Vizante, un Tipătescu complet atipic, foarte prezent şi autoritar cînd e vorba de afaceri de orice fel (vezi scena steagurilor), cedînd iniţiativa numai în faţa lui Zoe. Ceva din jocul lui Vizante, aerul de şef care ţine hăţurile poate justifica relaţia cu Zoe.  Dragoş Huluba face un Pristanda şmecher şi de o familiaritate vulgară cu toată lumea, sastisit de toţi şi toate, foarte departe de amărîtul care, de obicei, stîrneşte simpatie. Valentin Teodosiu, în schimb, dansează cu paşi mici asemenea lui Petre Gheorghiu, nu mai are nimic din jocul realist al celor dinainte; cam cabotin, exterior, Trahanache al lui e o caricatură prea puţin credibilă. Distribuirea lui şi a lui Marius Vizante pare dictată numai de realizarea cuplului comic de tip Pat şi Patachon - e prea puţin şi cam ieftin. Tot un cuplu comic încheagă Florin Dobrovici (Farfuridi) şi Eugen Racoţi (Brînzovenescu) - acesta din urmă, într-o permanentă isterie furioasă, înverşunat, obidit -, amîndoi în chip de boiernaşi scăpătaţi, un fel de Bobcinski-Dobcinski,  jucîndu-se cu pălăriile şi cu lodenele ponosite. O propunere interesantă, cu abundente citări din Octavian Cotescu (intonaţii şi atitudini deopotrivă), face Marcel Iureş în Caţavencu, schimbînd cu uşurinţă registrele şi accentele, jucîndu-şi mult vocea; dar mi se par excesive şi inutile vulgarităţile gestuale. Un Dandanache neconvenţional joacă George Mihăiţă: deloc ramolit, dar libidinos, înţelegînd imediat relaţiile, şi foarte prezent atunci cînd vrea. Merită menţionat şi Dan Rădulescu care rezolvă foarte bine, din sală,  scena întrunirii. În fine, l-am lăsat la urmă pe Cetăţeanul turmentat, jucat, cu farmecul şi aplombul ştiute, de Dorina Chiriac care şi cîntă minunat cîntecele Adei Milea. Foarte frumos. Succes de public garantat. Totuşi de ce?

Văzută aşa, lumea lui Caragiale nu mai are nimic ataşant, nimic simpatic. Sînt de acord că şi o asemenea lectură a Scrisorii porneşte din text. Situaţiile pe care le creează Dabija sînt plauzibile şi pot fi justificate - cu excepţia, cred, a felului în care îl vede pe Cetăţeanul turmentat, pe care nu-l înţeleg deloc. Şi totuşi, ce am văzut păstrează foarte puţin din spiritul lui Caragiale şi e mult prea îndatorat actualităţii, e expresia exasperării - fireşti - faţă de lumea noastră. E, în orice caz, o încercare legitimă. Care pe mine nu m-a convins.

Teatrul de Comedie
O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale.
Regia: Alexandru Dabija. Decor: Puiu Antemir. Costume: Anca Răduţă. Muzica: Ada Milea.
Distribuţia: Marius Florea Vizante (Tipătescu), George Mihăiţă (Dandanache), Valentin Teodosiu (Trahanache), Florin Dobrovici (Farfuridi), Eugen Racoţi (Brînzovenescu), Marcel Iureş (Caţavencu), Dragoş Huluba (Pristanda), Dorina Chiriac (Un cetăţean turmentat), Mihaela Teleoacă (Zoe), Dan Rădulescu (Ionescu, Popescu...)
Data spectacolului: 17.06.2011.