Celor care vor să-l pipăie pe Moş Crăciun şi să urle "Este!!" li se adresează mai mult acest film, altfel foarte frumos, realizat de Robert Zemeckis la ideea lui Tom Hanks. De fapt Hanks l-a pîndit pe scriitorul Chris Van Allsburg şi i-a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii care de vreo 20 de ani încoace i-a înnebunit pe copii. Zemeckis şi Hanks n-au vrut să schimbe prea mult din carte, au dorit o ecranizare cît mai fidelă. Bănuiesc (fără să fi citit cartea) că fraza "Nu contează unde merge trenul, contează să te decizi să te urci în el" este luată din carte, deşi nu ştiu cum ar putea interpreta copiii aceste cuvinte care mie îmi amintesc de Europa lui Lars Von Trier.
Dacă vă hotărîţi să vedeţi acest film, e bine să ştiţi că dincolo de preceptele "ideologice" specifice Crăciunului (să crezi, să nu crezi, e suficient să crezi ş.a.m.d.), dincolo de extrapolarea acestora în limitele universului în expansiune al vîrstei tinere (cu sfaturile de viaţă de rigoare oferite de toată lumea, mai ales de Moş Crăciun), Polar Express e un film extrem de frumos, de luminos şi de viu. Dacă pe mine m-au speriat un pic la început figurile eroilor şi mişcările lor vătuite, care le făceau să semene cu nişte fantome, am reuşit destul de repede să depăşesc momentul pentru că totul e astfel realizat încît să te facă să crezi că eşti într-un basm ori într-un vis. Povestea e atît de simplă încît n-are importanţă. Visul copiilor care îl întîlnesc pe Moş Crăciun e la fel de banal ca felia de pîine unsă cu unt. Ce e nemaipomenit e felul în care ţi se dă senzaţia că eşti martor implicat al tuturor evenimentelor, graţie unei dexterităţi tehnice care de multe ori te urcă într-un fel de montaignes russes şi te prăvăleşte cu nasul în prăpastie.
Văzînd filmul la mall, am avut şi mai mult senzaţia că particip la un fel de simulare a unei călătorii aventuroase, în care faptul că totul se desfăşura în limitele unui desen animat nu era nici alienant, nici îngrijorător. Iar după cît de real pare drumul, întîlnirea cu spiriduşii şi cu Moş Crăciun în persoană e foarte firească. Momentul e un adevărat spectacol şi e pregătit cu suspans dozat la milimetru, astfel încît apariţia lui Moş Crăciun se produce cînd toată adrenalina e în gît şi o piaţă întreagă plină de spiriduşi începe să cînte. Cine mai are tupeul să creadă în Moş Crăciun, E.T. şi alţi "demoni" e invitat să urce în vagoane. Cine nu, nu.