The Polar Express, filmul la care patinezi pe gheaţă şi te dai în montagne-russe

Condiţia este să vezi filmul la cinematograf. Pare desuet şi mulţi ar râde când alternativa este confortul de acasă, CD-ul pirat şi prietenii alături de care filmul (comentat) are o poezie aparte. Adevărul este că, dacă mă gândesc la condiţiile oferite de majoritatea cinematografelor din România, le dau dreptate. Tind să renunţ la toată unicitatea experienţei de a vedea filmul în magia spaţiului întunecat în care nimic nu mai rivalizează cu el şi să îl împrumut de la prietenii pentru care premierele din cinema nu mai sunt demult o noutate, căci le-au adunat pe divx-uri. Am încercat şi eu, din nerăbdarea de a vedea un new release. Şi din dorinţa de confort, pe care nu o regăsesc decât, pe alocuri, la cinema. Dar numai acolo, în cinema, la Polar Express te dai în montagne-russe. Acasă e, parcă, prea acasă...

Spuneam că m-am dat în montagne-russe la Polar Express. Cu toate emoţiile ce decurg din asta, cu golul din stomac şi pupilele dilatate. Am mers cu expresul de Polul Nord şi am patinat pe gheaţă odată cu trenul, am făcut echilibristică pe o şină la sute de metri altitudine şi am căzut între mii de cutii de cadouri de Crăciun.

Filmul este o poveste şi are elemente moralizatoare, pe care le înţeleg, căci este destinat multor copii. Are epos şi lirism, mai are umor, emoţii, adică mai tot ce îi trebuie. Are şi magie şi tehnică, mai ales magie şi mai ales tehnică. Are sentimente pe care le trăieşti numai de Crăciun create de personaje animate care se mişcă precum oamenii. Am aflat de curând cum se realizează aceasta şi nu vă voi împărtăşi decât link-ul pentru cine vrea să ştie mai multe.

Are exerciţii de stil impersonate de spiriduşi cum nu ai mai văzut la Zemeckis până acum şi mai are un Tom Hanks care, dacă mai era nevoie, îşi arată arta. Nu talentul, ci arta, căci, dincolo de primul, nativ, aceasta din urmă e lucrată, 99% transpirată, gândită, perfecţionată. Pentru şase roluri diferite, care nu seamănă ca lucrare unul cu altul.

Mai are zăpadă, tone de zăpadă cum nu am avut noi în iarna asta. Îţi doreşti să te ningă pe tine, în sală, să te dai prin iarnă fără să te opreşti. Zăpada e atât de acolo, dar aproape, o simţi, o ai pe obraz, iei fulgul în mână, îl topeşti, simţi mirosul de iarnă autentică din el şi ai bucuria de altădată. Căci ninsorile par să ne uite în acest an.