Roboţii eşuează din nou - Transformers: Dark of the Moon

Cronicile negative primite de precedentele două titluri ale seriei Transformers nu l-au ajutat foarte mult pe regizorul Michael Bay, care a recunoscut, de dragul marketingului, nivelul dat de critici filmelor sale şi, în treacăt, a asigurat spectatorii că Dark of the Moon va fi altceva. James Cameron şi Steven Spielberg au completat foarte bine campania insistentă de promovare a filmului, însă eşecul nu este foarte dificil de observat din reacţiile pe care le stârneşte, modul de apărare al fanaticilor săi şi modul de a îi accepta erorile ale altora.
 
Este însă adevărat că unele din problemele seriei îşi găsesc rezolvarea. Se întâmplă asta cu excesele de viteză care datorită alegerii filmării în 3D sunt în mare controlate şi cu urmele rasiste care aici dispar. Dorinţa de a da substanţă filmului se dovedeşte însă inaplicabilă pentru un regizor ce din multe puncte de vedere pare că a rămas un adolescent, aspect care pe de altă parte ajută prima jumătate a lui Dark of the Moon, mult mai reuşită decât a doua parte, în care efectele speciale de ultimă generaţie sunt interminabile şi obositoare, mai degrabă decât impresionante.
 
Sunt destule efecte şi în prima parte, dar pe lângă ele reuşesc să îşi facă loc şi personajele umane ale filmului, toate încă adolescente într-o măsură sau alta. Cu excepţia scenei în care John Malkovich în postură de şef al lui Sam se lasă în braţele unui roboţel uriaş, toţi fac dovada că au rămas la stadiul de adolescenţi apelând la glume demne de o comedie de gen. Acelaşi şef al eroului priveşte necenzurat la formele iubitei noului angajat, şefa CIA (Frances McDormand) ignoră faptele şi refuză să lase ţara pe mâinile unui adolescent, ceea ce chiar dacă poate suna cerebral, pare mai degrabă o refulare a aceloraşi vremuri, iar părinţii aceluiaşi Sam sunt incapabili să tacă. În fruntea tuturor se găseşte acest Sam (Shia LaBeouf), un proaspăt absolvent al unei facultăţi de prestigiu, cu o medalie de la nimeni altul decât Obama şi o iubită din cataloagele Victoria s Secret (Rosie Huntington Whitely, uneori de-a dreptul dureroasă, alteori ideală pentru scopurile regizorului), dar fără o slujbă, în căutarea căreia porneşte cu cele mai bune aspiraţii : el vrea să mai salveze lumea încă o dată. Păcat că angajatorii caută altceva. Noroc că Michael Bay vrea acelaşi lucru.
 
Ar putea fi interesat de văzut un film cu un buget mai redus al acestui regizor dependent de lucruri mari (filmul ajunge din nou la două ore şi jumătate), fiindcă chiar dacă Transformers dă dovadă de mai mult kitsch involuntar decât voluntar, rămâne interesantă mediocritatea de care se lasă conturat. Ea ar putea duce în locuri necunoscute într-un film mai mic, mai riscant, necontrolat. Chiar şi aici, sub îmbrăcămintea diferită a efectelor speciale, se vede că scopurile acestuia rămân pe tot atât de superficiale pe cât sunt cele ale comediilor de exploatare. Tocmai de aceea atunci când filmul încearcă să devină serios, alegând să îşi aşeze personajele care nu pot fi luate în serios pe evenimente tragice, Dark of the Moon devine o insultă.
 
Insulta a fost însă primită foarte bine, filmul încasând îndeajuns încât să intre în topul 10 al titlurilor cu cele mai mari încasări la nivel mondial. Dar viitor nu are. La două luni de la lansare a fost deja consumat, ceea ce lasă loc următorului film cu "cele mai impresionante efecte speciale".