septembrie 2011
Festivalul George Enescu 2011
Am revenit la Jurnal cu invitaţii speciali. În seara aceasta a fost Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii al Radiodifuziunii şi dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal la concertul de la Radio din 8 septembrie 2011. L-am simţit foarte emoţionat vorbind despre Marin Constantin, maestrul care a cizelat ca un orfevru sonoritatea aproape supranaturală a Madrigalului şi căruia îi calcă pe urme. Nu are cum să fie uşor.
Pregătim împreună cu madrigaliştii de mai multă vreme acest concert. Vor fi alături de noi Rodica Mandache, Ion Caramitru, Răzvan Mazilu şi Monica Petrică, însă cea mai interesantă parte s-ar putea să fie proiecţiile cu materiale (unele dintre ele neştiute şi nevăzute de zeci de ani) din istoria comună TVR-Madrigal. Corul a fost o valoare a Festivalului Internaţional "George Enescu" încă din 1967.
Azi bucătăriseală - desfăşurătoare pregătite la secundă, discuţii, ultimele retuşuri de montaj. În plus, i-am ajutat cât am putut pe colegii de la Agendă: sincroane cu Ian Bostridge şi Angelika Kirchschlager, voci puse la cerere, sfaturi date cu plăcere.
Mâine vine la Jurnal chiar amfitrionul nostru, al tuturor celor care ne trăim viaţa (şi) pe LiterNet - Răzvan Penescu. Am noroc că nu a început încă seria concertelor lui Zacharias cu Orchestre de Chambre de Lausanne, că altfel nu îl mai prindeam neam... :)
Astăzi, posibil somn înainte să se facă... mâine.

(Marius Constantinescu este realizatorul Jurnalului la TVR Cultural, difuzat în fiecare seară la ora 21 şi în reluare a doua zi de la ora 12.)

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus