Cunoscut încă din Antichitate, sarodul este, alături de sitar, unul din cele mai îndrăgite instrumente cu corzi ciupite din Nordul Indiei, Bangladesh şi Pakistan, despre care se afirmă că este originar din rubabul afgan.
Se face adesea o gravă confuzie între muzica indiană şi cea de Bollywood. Muzica indiană savantă are un grad ridicat de complexitate şi este organizată într-o manieră total diferită faţă de cea europeană. Cântată de ansambluri mici, este construită pe baza unor structuri sonore denumite raga, fiecare dintre acestea exprimând o anumită stare şi fiind pusă în legătură cu momente ale zilei şi ale anului. Există peste 30.000 de scări muzicale pe care sunt create o multitudine de genuri. Compoziţia muzicală este doar o schemă pe care interpretul improvizează în conformitate cu reguli stricte. Precizia intonaţională este extrem de importantă, acordajul fiind uneori diferit de la un mod la altul. Ornamentaţia face parte din construcţia ragas-ului şi este elementul stilistic definitoriu.
Ustad Amjad Ali Khan (Ustad înseamna profesor sau maestru în limba arabă) este descendent al şcolii Senia Bangash stilul Hindustani (muzica clasică din Nordul Indiei, în care sunt prezente influenţe persane). În tradiţia indiană, apartenenţa la şcolile muzicale nu este de tipul absolvenţei occidentale, arta fiind transmisă de la guru la discipol, asemeni practicilor spirituale. Amjad Ali Khan este reprezentantul celei de a şasea generaţii a acestei celebre şcoli, tatăl şi maestrul său, Ustad Haafiz Ali Khan, fiind muzicianul angajat al casei regale din Gwalior. Amjad Ali Khan este prezent pe scene din întreaga lume (Carnegie Hall, Royal Albert Hall, SPLANADE Singapore, Palais beaux-arts, Mozart Hall din Frankfurt, Chicago Symphony Center, St. James Palace sau Opera din Sydney, Australia sunt câteva exemple), fiind acum la a doua sa vizită în România.
Din programul de sală a lipsit... programul. Explicaţia a dat-o chiar starul serii: muzicienii indieni nu îşi stabilesc piesele pe care le vor interpreta decât cu puţin timp înainte de concert, depinzând de starea interioară care trebuie să fie în concordanţă cu ethosul ragasului.
Deşi cei trei interpreţi au adus pe scena Sălii Radio muzică clasică indiană, un anumit compromis tot a trebuit făcut. După cum am menţionat anterior, ragas-urile sunt legate de anumite momente ale zilei şi o execuţie conform tuturor regulilor şi respectând structura standard durează în medie 2 ore. Amjad Ali Khan a explicat că un concert tradiţional ar fi trebuit să înceapă la 10 seara cu ragasuri interpretate de fiii săi (primele 5 ore), iar el ar fi concluzionat, spectacolul putând dura astfel până la ora 7 dimineaţa. Cel puţin inconfortabil pentru creierul occidental mereu în alertă şi pentru oamenii care colecţionează experienţe fără a avea răgaz pentru ei înşişi. Protagoniştii s-au rezumat astfel la compoziţii mai puţin elaborate, părţile introductive (alaap) fiind micşorate sau chiar eliminate. Un alt compromis a fost înlocuirea tampurei cu un ison generat electronic.
Seara a fost deschisă de însuşi Ustad Amjad Ali Khan cu celebrul bhajan Raghupati Raghava, cântecul devoţional preferat de Mahatma Ghandi. Dacă muzica europeană îi celebrează în acest an pe Liszt şi pe Mahler, pentru India este Anul Tagore, împlinindu-se 150 de ani de la naşterea sa. puţini cunosc activitatea sa muzicală a poetului. Recitalul a continuat astfel cu un cântec din Bengal pe versurile lui Rabindranath Tagore, urmat de partea rapidă a ragului Durga. Shri Durga este Marea Zeiţă, Mama Universului , cea care îşi salvează devoţii în orice împrejurare. Un moment foarte bun pentru interpretare acestui Raga, deoarece se apropia Navaratri, sărbătoarea în care timp de 9 nopţi este venerată Zeiţa.
Al doilea segment al concertului i-a adus pe scenă pe cei doi fii ai maestrului, Amaan şi Ayaan Ali Khan, care au interpretat Raag Rageshree în două construcţii ritmice diferite, prima in 10 timpi şi a doua în 14 timpi, urmat de Raag Bihag. Amaan, mai experimentat, a strălucit în improvizaţii, însă cei doi percuţionişti au oferit momentele de virtuozitate într-o sincronizare perfectă.
Nu aceeaşi sincronizare a fost posibilă în momentul în care cei trei muzicieni s-au reunit pentru ultimul moment al spectacolului, când Ayaan era mereu în urmă. În interpretarea lui Raag Kirwani, Maestrul a dominat întregul spectacol, improvizaţiile sale fiind tehnic mult peste nivelul celor realizate de Aman şi Ayaan. O surpriză a fost introducerea în temele de improvizaţie a Periniţei transpusă Raag Kirwani.
Publicul românesc are extrem de rar şansa de a lua contact cu adevărata artă indiană. Există ONG-uri care cu au avut sprijinul Ambasadei Indiei pentru a promova cultura indiană, însă atât la festivalul Namaste India, cât şi cu alte ocazii, s-a mers mult prea mult pe fusion în detrimentul autenticului, ajungându-se până la kitsch. Surprinzător, câţiva artişti români care au studiat un număr de ani în India au avut iniţiativa de a susţine recitaluri de muzică clasică indiană pe diferite scene din Bucureşti şi din ţară.
Foarte interesantă a fost introducerea seriei World Music în Festivalul Enescu, ce a conţinut spectacole cu muzică din diferite conţuri ale lumii, dar şi muzică contemporană cu influenţe exotice. Concertul familiei Ali Khan a fost un binevenit suflu de autentic, în ciuda concesiilor care s-au făcut pentru scena bucureşteană. Am admirat în această seară de septembrie un adevărat artist indian cu un puternic fond spiritual, al cărui crez este sinceritatea artei manifestată prin "sunetul pur".
(Articol realizat în colaborare cu Anne-Marie Ene, specialist în muzică clasică indiană, stilul Hindustani)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..