Cu Fraţii Lumiere şi Gabrea la Mediaş - MECEFF, 2011

Recunosc că m-a entuziasmat ideea de a vedea, poate chiar înainte de filme, un oraş care mi se părea misterios, cu poveştile sale cu tunele subterane, căruţe cu aur rătăcite sau simboluri masonice pe liceu. Am descoperit un oraş, care duminica după-amiază arată precum cele fantomă din westernurile de altă dată, aproape nici ţipenie de om pe stradă (numai în Normandia mai trăisem aşa ceva). Am străbătut drumuri pietruite şi am trecut de bariere care blocau traficul (Teoretic! Pentru că riveranii sunt mulţi!) şi am ajuns la Hotelul Select, unde chiar te poţi odihni de-adevăratelea. Mi-am reîntâlnit un prieten făcut la acum 10 ani la TIFF, pe Sandi, care cu ochiul său de director de imagine mi-a făcut un rapid tur de urbe, şi am intrat parcă într-o altă dimensiune, cu o biserică a cărei turlă înclinată te fascinează (se cheamă Sfânta Margareta, după marea iubire a celui care dă şi numele târgului, după o altă legendă locală), iar pe vizavi e o cochetă cofetărie, rămasă parcă acolo de pe vremea austro-ungarilor, şi unde am descoperit o prăjiturică săsească, despre care doar citisem, un işler, un biscuit cu cremă de ciocolată, numai bun să-ţi pui o dorinţă să vezi filme mai altfel.

A doua zi, după un somn cu vise numai bune de analizat, am reintrat într-un fel de realitate, după un direct, în emisiunea de dimineaţă de la Cluj, cu cealaltă Irina şi cu Dodo. E tare plăcut să conversezi cu ei şi nu te plictiseşti niciodată, lucru tot mai rar! Radu Gabrea proaspăt premiat la Bari pentru Mănuşile roşii, era euforic ca un copil de Festivalul ce-l "moşise" cu primarul Teodor Neamţu şi Victoria Cociaş (care a făcut o deschidere elegantă şi foarte nostimă, alături de Cotimanis).

Fanfara 10 prăjini a încălzit atmosfera (climateric era încă foarte cald). A urmat Claudiu Bleonţ cu un "one man show" remarcabil, după Legenda lui Novecento, pianistul care ne-a purtat pe o corabie a nebunilor şi visătorilor, de un romantism de cea mai bună calitate, şi a venit "Malher şi Freud", în pandant cu Veneţia unde, face senzaţie, Freud, Jung şi iubirea interzisă Sabine...

Petrecerea de după a deschis drumul spre Târnave şi excursia de a doua zi, de la Cetatea de Baltă, unde am aflat cât rezistă un pahar de şampanie, cum 24 de ore sticla e încă plină de bule, dacă n-o deschizi cu zgomot, şi cum fiecare muncitor de la Podgorii primeşte câte o pâine pe zi, în dar. Apoi am văzut o colecţie de ceasuri cu poveste, pentru cei 7 ani de acasă, şi cei 18 când poţi bea primul pahar... Mai târziu am descoperit că ar mai fi şi o fantomă strecurată în impecabila arhitectură, dar probabil că au lăsat ceva şi pentru va urma, ca la TV, pentru la anul.

În Biserica Sfântu Petru au fost aduse de la Muntele Athos Moaştele a patru Sfinţi, şi probabil că taximetristul pe care l-am oprit ca să văd şi eu minunea creştină şi apoi să fug la Sinagogă, unde se proiectează pelicule restaurate de dinainte de 1940, (Norocul evreiesc fiind piesa de rezistenţă, şi de teatru jucată la Moscova, înainte de ecranizarea din 1925, cu scările şi operatorul din Potemkin, şi mirese la pachet pentru americanii rămaşi fără alese) o fi gândit că spiritul ecumenic deja s-a instalat solid la Mediaş. Toleranţa pare a fi punctul tare. Mai povestim...