(foto: Alexandra Jitariuc)
Tot pian aseară (9 septembrie 2011) la Sala şi mai plină a Palatului, Saleem Abboud Ashkar, muzician născut în Nazaret în Beethoven 1. Impresionant , ireproşabil, inteligenţă în cînt şi cîntat "în stil" cum spun profii de pian, cu un desăvîrşit perlaj "mozartian" în pasajele cadenţiale din partea I. Mărturisesc că mi-aş fi dorit mult un concert pur romantic încadrat în programul Wagner - Brahms, poate Schumann sau Brahms 1, sau măcar Beethoven 5 ar fi fost mai potrivit în linia romantică a programului London Symphony Orchestra de aseară, muzica marilor compozitori pe care Enescu i-a iubit atît de mult. La pupitrul orchestrei din Londra, Nikolai Znaider, un tînăr rus cu atitudine şi mult şarm care a început ca violonist. De fapt şi acum e violonist, dar "a agăţat arcuşul în cui" pentru concertul acesta, cum o face destul de des aşa cum ne spune programul de sală. Şi se vede că e violonist, cel puţin la capitolul tehnicii dirijorale la care mai are de lucrat, are gestica puţin rigidă a oricărui dirijor la început de drum. Dar nu asta contează, sunt doar detalii imagistice pentru un ochi cusurgiu, orchestra a sunat minunat sub bagheta lui Znaider, cu anvergură şi forţă în prima lucrare din program, Uvertura la "Maeştrii cântăreţi". A 4 a de Brahms în partea a doua, după concertul Beethoven (pe care Askhar l-a mai cîntat cu Nikolai Znaider, s-a văzut chimia, au colaborat deseori, aşa se întîmplă în lumea muzicii azi, globalizarea are şi efecte benefice!). Foarte bună interpretare în ultima capodoperă simfonică a marelui romantic german, cu cîteva notaţii: alămuri puţin dezordonate în andantele părţii a doua şi o uşoară relaxare în tempo. Finalul, grandios cu o foarte bună contrapunctată construcţie tematică dar cred că sufletul rus al lui Znaider şi tinereţea a plusat uşor în grandilocvenţă, cred că dramatismul acestei simfonii are nevoie de o anumită interiorizare, nu e o "uvertură festivă", şi la interiorizare se ajunge şi prin nuanţe... De notat însă una peste alta atitudinea acestui tînăr dirijor, aceasta e atitudinea justă şi cred că mulţi ar avea de învăţat din asta. Da, la muzicieni mă refer. Spasiba, Nikolai!
Gata, am descoperit cine ne face de rîs în Europa, America, Antarctica şi Groenlanda cu aplauzele între părţi la Sala Palatului; sunt 10-12 chinezi eleganţi, spilcuiţi şi foarte bucuroşi că au ocazia să aplaude. Ei sunt, pe cuvîntul meu de onoare, i-am văzut aseară, stau pe rîndul 28-29...
Sabine Meyer a fost în programul de dimineaţă de astăzi (10 septembrie 2011)... Aş fi vrut să o văd pentru că m-a cucerit de mult în discografia clarinetistică modernă dar şi în Mozart. Cîntă cu al său BlÄserERENSEMBLE şi Dixtuorul enescian... Mă consolez că o să văd înregistrarea la colega mea Valentina...
Mă bucur că în pauza de la Ateneu (cu un Zacharias uluitor, despre care vă spun mâine, trebuie să-mi revin) colega mea Oana Drăgulinescu - care face în tur de forţă toate transmisiile de la Ateneu - l-a invitat la discuţia din pauză cu Tibi Soare, pe Răzvan Penescu, de la LiterNet. Despre Schumann şi Zacharias se poate discuta la nesfărşit, dar cînd o fac doi tineri atît de motivaţi, mobilaţi şi înamoraţi de muzică e o plăcere să-i asculţi. Săru'mîna Oana...
Azi mă uit puţin şi la concursul de la vioară , de la ora 16.00, foarte buni toţi trei finaliştii, Szalai, Kazazian şi moldoveanca Cononova... tot pe http://www.tvr.ro/festivalenescu/index.php?live=1
Dacă despre Zacharias o să vă spun mâine, puţin despre brazilianul Antonio Meneses, un imens violoncelist pe care întreaga sală a Ateneului l-a bisat furios-încîntată după concertul de Schumann. Aşa cum se prezintă singur în interviul colegului meu Lucian Bratu:
"A contat mult în viitoarea mea carieră faptul că tatăl meu a fost muzician profesionist şi că am putut să învăţ atâtea lucruri de la el. Cânta la corn francez (french horn în engleză), singurul solo la un astfel de instrument al Operei din Rio de Janeiro...
Încă de mic aveam acces la muzica clasică, dar nu numai. La noi în casă se cânta, se asculta şi se reda orice gen de muzică...
În prezent am două instrumente la care cânt. Un violoncel foarte vechi, a fost realizat de Alessandro Gagliano la începutul secolului al XVIII-lea în Napoli şi unul modern pe care l-am cumpărat în urmă cu câţiva ani din Elveţia. Sigur, cele două au caracteristici diferite...
Am interpretat muzica lui Enescu, Sonata numărul 1 pentru violoncel. A fost primul meu contact cu compozitorul român. Am exersat cu plăcere. Sonata nr 1 a fost compusă când Enescu era încă foarte tânăr. Însă chiar şi aşa dă măsura talentului şi maturităţii compoziţionale. Este o lucrare foarte romantică dar şi foarte dificilă în acelaşi timp. Mi-a făcut mare plăcere să o învăţ...."
Interviul cu acest minunat om şi muzician în Agenda serii în Jurnal Cultural la TVR Cultural şi mâine pe TVR 1 în reluare... şi bineînţeles pe tvr.ro/festivalulenescu. Mulţumesc, Lucian!
Vedeţi preludiul Suitei 1 pentru violoncel de Bach, în interpretarea lui Antonio Meneses aici.
Mihai n-a cîştigat. De fapt nici nu s-a acordat locul 1, pe 2 e coreeanul Jeum Beum Sohn... Nu-i nimic, Mihai sunt fanul tău! Revin. Acum trebuie să fug, va fi o zi plină ochi de muzică.
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..