Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (10.09) - Festivalul Enescu, 2011

Am avut ieri cea mai satisfăcătoare seară din punct de vedere muzical din tot Festivalul, până acum. Ea a început cu fabuloşii muzicieni ai Academy Saint Martin in the Fields şi cu Murray Perahia. Cred că, multă vreme, nimic nu va egala Bach-ul pe care aceşti făcători de minuni l-au oferit ca bis la finalul părţii întâi a concertului. După Haendel şi Mozart, sala ticsită a Ateneului a fost binecuvântată cu aceste câteva minute de reverie uşoară ca părerea şi desăvârşită ca natura. Coardele şi clapele pianului nu au mai dialogat, ci s-au mângâiat unele pe altele, s-au aşteptat şi s-au iubit în linişte, sfios, cuminte, adânc. Aproape o mie de oameni şi-au ţinut respiraţia câteva secunde bune la sfârşit. Nimeni nu a tuşit, nimeni nu a bătut din palme, nimeni nu a schimbat impresii cu vecinul de rând. Mai rar o asemenea stare.
Latura anecdotică a acestor zile este dată de busculada care se creează la Ateneu la concertele sold out. Ieri, după Suita Alcina de Haendel, nişte domni străini au vociferat vehement că, vezi Doamne, altcineva se aşezase pe locurile lor. Situaţia s-a remediat cu foieli şi strâmbături din nas şi a dovedit, încă o dată, ce acustică remarcabilă are Ateneul. Vocea nemulţumitului expat a sunat sonor ca a unui bariton de meserie...
Mult mai puţină lume la concertul Filarmonicii "George Enescu" la Sala Palatului. Poate programul să nu fi fost cel mai tentant. Eu recunosc, dacă pentru Vox Maris de Enescu nu am, încă, pregătirea necesară pentru a-i gusta toate inovaţiile, mi-am concentrat toată atenţia asupra lui Ivan cel Groaznic de Prokofiev.
Am descoperit una dintre cele mai spectaculoase şi complexe lucrări pe care le-am ascultat până acum, cu o multitudine de planuri şi o cromatică arzătoare, descriptivă. Orchestră, cor, cor de copii, solişti, recitator şi, în hainele personajului titular, dirijorul însuşi - Gennady Rozhdestvensky, un venerabil ţar al şcolii de dirijat ruse. Îl cunoşteam după renume, îl vedeam prima dată. Este incredibilă vitalitatea şi implicarea pe care, la 80 de ani împliniţi, Rozhdestvensky le probează în concert. A controlat cu autoritate efectivul uman uriaş din faţă şi a extras din Orchestra şi Corul Filarmonicii, alături de Corul de Copii al Radiodifuziunii, o oră şi jumătate de aplomb şi performanţă. Surpriza a venit de la darurile sale de recitator cu voce sigură şi intenţii actoriceşti. De notat, de asemenea, prezenţa basului Alexei Tanovitski şi a mezzo-sopranei vedetă Larissa Diadkova.
Căutaţi Ivan cel Groaznic filmul lui Sergei Eisenstein, pentru a vedea cum compoziţia lui Prokofiev, căruia i-a fost destinată, poate fi, ea însăşi, un film în sine. Ca aseară.