Amintirile curg - Festivalul Enescu, 2011

Apreciez oamenii care merg la concerte simfonice, mai ales la un festival de o asemenea amploare şi calitate cum este George Enescu. Însă mă irită cei care intră în sală după ce orchestra este în scenă, vine chiar şi dirijorul, începe să se cânte şi îndrăznesc să ridice un rând de zece persoane pentru a-şi ocupa locul din capăt. Consider că este o lipsă de respect în primul rând pentru cei de pe scenă, pentru muncă pe care ei o depun, pentru faptul că ei sunt artişti care interpretează o operă de artă. Dacă îşi doresc într-adevăr să meargă la un concert, ar trebui să-i şi respecte pe oamenii care îl fac posibil.
 
Prima parte a concertului din 9 septembrie 2011, de la Sala Palatului, a început cu R. Wagner - Uvertură la "Maeştrii cântăreţi din Nurnberg". Sala a răsunat de sonorităţi pline, partida de suflători a fost  remarcabilă, iar dirijorul Nicolai Znaider a creat o atmosferă deosebită.
 
A urmat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do Major op. 15 de L. van Beethoven, în interpretarea lui Saleem Abboud Ashkar, un solist plin de sensibilitate şi căldură.
 
Simfonia nr. 4 de J. Brahms a început atât de calm de am simţit că mă scufund în muzică, ea mă ia şi mă ridica, mă coboară şi nimic din jur nu mai contează. E incredibil cum după câteva măsuri amintirile încep să curgă, e că un film care se derulează înapoi şi toate notele ce urmează nu-ţi mai sunt străine, ştii că le-ai ascultat atât de mult odată, însă cu timpul, le-ai uitat. Asta am simţit ascultând simfonia în interpretarea London Symphony Orchestră. Dirijorul, Nicolai Znaider, a fost încântător, expresiv, şi totuşi, parcă mi-aş fi dorit mai degrabă să-l revăd cu vioară în mână.