A joyful celebration of Creation, that's the very spirit of Haydn! Haydn este unul dintre cei mai spectaculoşi compozitori. E întotdeauna o onoare să îi cîntăm muzica... la fel, e o onoare să interpretam Bach, dar nu ar trebui neglijat nici Haydn. O veselă celebrare a Creaţiunii, acesta este spiritul operei lui Haydn...
Ce i-a spus, fără ameninţări cu lacrimile şi tenorul Tobby Spence, proudly british:
Atunci cînd orchestra are nevoie de un cor pentru concerte se aleg muzicieni din rîndul coriştilor londonezi profesionişti. Fiecare dintre membrii corului are un contract individual de colaborare cu orchestra. Sunt adesea vocalişti şi corurilor de biserică din jurul Londrei. Se adună ocazional în formule de genul acesta.
Cîntăm împreună Creaţiunea de Haydn, probabil lucrarea lui cea mai cunoscută. A scris-o chiar în Londra, deşi o cîntăm în limba germană. Era foarte mîndru de această lucrare; a promovat-o intens în jurul lumii şi a devenit atît de celebră încît e şi lucrarea care i-a adus cei mai mulţi bani...
Şi textul Andreei: "Repetiţiile ca un masterclass... adică faţa nevăzută a festivalului Enescu. Fiecare reprezentaţie din cadrul festivalului este precedată de repetiţiile adesea... educative. Premergător concertului de la miezul nopţii în Sala Ateneului, aseară puteai auzi indicaţii inedite din partea dirijorului:
Let's do some magic sound tonight! (către orchestră)
When you have a low dynamic you should produce a sweeter sound. (către cor)
Let's bring some mistery in this piece! (către cor)
Let's get in the concert mood now! (către toată lumea)
Dirijorul Trevor Pinnock e recunoscut pentru înfiinţarea orchestrei The English Concert pe care a dirijat-o timp de 30 de ani. Repertoriul său era alcătuit din lucrări de muzică barocă şi clasică iar apariţiile muzicienilor au fost adesea pionierate în interpretarea muzicii vechi... cu instrumente originale. Colaborează cu Royal Academy Of Music din Londra şi cu Universitatea Mozarteum din Salzburg. Comandor al Ordinului Imperiului Britanic şi Ofiţer al Ordinului Francez al Artelor şi Literelor. E recunoscut şi pentru înregistrările Concertelor Brandenburgice alături de European Barndenburg Ensemble, ansamblu pe care l-a înfiinţat în momentul cînd aniversa 60 de ani. Aseară însă, Trevor Pinnock a ales să interpreteze Oratoriul Creaţiunea." Bravo, Andreea!
Jerusalem Chamber Orchestra nu reuşesc să-mi creeze starea pe care mi-o doream în programul minunat, pe care îl dau la Ateneu: Brahms, Enescu, Bartok şi Schumann... ori sunt eu prea obosit, ori chiar a fost volumul puţin prea mare, cu pianul Başkirovei prea plin şi cu cam multă pedală în Brahms şi cu un Enescu destul de lax în tempo... Superb violoncelistul Frans Helmerson, despre care programul de sală ne spune cu un aer lapidar, de nevinovată bîrfă, că e soţul violonistei Mihaela Martin. Mersi frumos!
Ioana Mureşan, pe pagina Jurnalului Cultural: Aseară, la Sala Radio, Dhafer Youssef şi Divine Shadows au fost... divini! Am ascultat muzica deşertului combinată cu melancolii moderne şi am plutit pur şi simplu... Un mare"like " pentru baterist!
Şi Ioana P a scris un text foarte bun după repetiţiile cu Dhafer Youssef de la Sala Radio... nu înţelegeam de ce e fericită la telefon că a reuşit să-i ia interviu tunisianului. Şi ce minunat şi simplu îi spune Dhafer Ioanei în interviu, cu acel umanism teribil al unui muzician care înţelege că toate războaiele religioase, autodafé-urile, ieşirile rasiste şi nimicniciile minţilor bolnave pot fi combătute prin firescul de a fi uman, prin muzică şi iubire: Nu sunt credincios. Oamenii înşişi sunt Dumnezeu. Iubesc moscheea, sinagoga, credincioşii, dar eu, cred în ideea de OM! Minunat a fost şi concertul, am aflat din ştire... şi din reacţiile entuziaste ale tuturor celor care, aseară, la penultimul World Music din Enescu 2011 au vibrat la această muzică atît de frumoasă! Bravo Ioana!
O să ziceţi că-s subiectiv (deja mi-au spus-o mulţi) şi că îmi laud prea mult colegii... nu e aşa... a fost o muncă istovitoare în cele 24 de zile de pînă acum. Şi vor mai fi, ultima agendă intră pe 26 septembrie luni seara, la Jurnal Cultural. Nu sunt un "lăudac", din principiu, dar copii ăştia au muncit imens, hăituiţi de la Ateneu la Sala Radio sau aiurea, rezolvînd din zbor probleme mărunte - maşină, sincronizare, sunetist, cameraman - dar fără de care n-ar fi putu face nimic. Ca să nu vă mai spun de cum e să lucrezi cu starurile...
Coup de cœur total aseară la United Colours of... youth, Concertul de la Sala Palatului, aka Orchestra Naţională de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal! De cum intră în scenă, puştii înveselesc sala mare şi prăfuită a Palatului (de ce i s-o fi zicînd a palatului cînd e cea mai comunistă arhitectură posibilă, mă lămureşte cineva?). Sunt delicios de colorat îmbrăcaţi, mai ales bineînţeles fetele, în superbe rochii de seară de culori minunate de la roşu, verde, galben-piersică, vişiniu mat, verde, mov, lila, albastru, verde crud, inserţii senzuale de culoare primăvăratecă în fundalul sobru al eleganţei black & white a smockingurilor bărbăteşti. Şi ce superbă e unduirea policromă orchestrei adolescentine sub bagheta nemţească a dirijorului în prima Rapsodie, mai relaxată în tempo decît ne e dat să auzim de obicei, ce minunat avîntul şi patosul viorilor, ce marţial sună suflătorii de alamă, ce ironici clarinetiştii, ce implicaţi sunt cellişti, ce serios e timpanul, ce flaut 1 perfect, e minunat, ce să mai vorbim, toată dezlănţuirea nebună de vitalitate da capo al fine, da, e minunat să fii tînăr. N-ai cum să nu te laşi cucerit, trag cu coada ochiului la loja principală unde cu capul în mâini profesorul Marin Cazacu îşi priveşte ideea, nu văd pînă acolo dar îl ghicesc cu siguranţă zîmbind mulţumit. Acestui om, minunat violoncelist şi mare profesor care visează la această idee din anii '80 şi celui care ţine acum bagheta, dirijorul cu alură germanică i se datorează minunatul proiect numit Orchestra Naţională de Tineret. Chapeau, domnilor! Aşteptăm turneele şi înregistrările! Eu mă trezesc transportat în regrete, puştii de pe scenă, mă fac încă o dată să-mi amintesc c-am ratat întîlnirea vieţii mele, cea cu o orchestră, cît despre regretul de a nu mai fi tînăr ca ei, nu e cazul aici...
Atmosfera devine incandescentă la intrarea în scenă a solistului serii, stupoare, e în blugi şi bocanci, peste tricoul trendy are totuşi un sacou serios. Aşa a trecut pe lîngă mine la intrarea artiştilor credeam că se schimbă, dar nu, are toate inelele, lanţurile, ştrasurile la loc şi cu părul blond cenuşiu prins aduce teribil cu Kurt Cobain cînd atacă laolaltă cu tutti prima temă din concertul beethovenian, superbă dezlănţuire de muzică şi virtuozitate. David Garrett îşi sună perfect partitura, intrînd minunat în cadrul cu puştii români, concertul sună curat, poate cu un sunet pe care mi l-aş fi dorit o idee mai plin, cu cadenţe virtuoze şi gesturi de rock star pe finishuri care înnebunesc pur şi simplu sala. Bisurile vin să crească tensiunea şi uralele, patru la număr în progresivă adulaţie, 2 Kreisler, variaţiuni la Corelli şi Liebeslied, un fragment... Michael Jackson, Smooth Criminal, noroc cu colega de audiţie că eram zero barat (mulţumiri:) şi celebrul Carnaval de Venice pe care ni l-a oferit şi Vadim Repin. Sala e în delir, puştii tropăie pe scenă şi mă gîndesc fericit cît de mare e serviciul pe care îl face vitezomanul violonist cu alură punk marii muzici. Cît despre puştii din United Colours mă gîndesc că n-ar fi rău, ca prin ordonanţă guvernamentală să fie creat un proiect obligatoriu de concerte-lecţii cu ONT, la care să fie aduşi cu arcanul toţi copii din liceele de muzică din România, să-i vadă şi contaminaţi să-şi schimbe răspunsul la obligatoria întrebare tucevreisătefacicîndveifimare. Asta la matineu, pentru că seara i-aş aduce pe profesionişti, să vadă şi înveţe de la aceşti puşti că muzica e bucurie. Şi vis! Bravi, puştimea!
Astăzi (24 septembrie 2011) mă duc, la concerte ca la biserică. Şi nu doar pentru că e penultima zi de festival. La 17, la Ateneu o să-l ascult pe Victor Rebengiuc, cel pe care-l iubesc enorm, ca pe un tată, în Despre Iubire, un recital cu Bianca şi Remus Manoleanu într-un program de suflet care include şi doua prime audiţii: Dédicace, de George Enescu, pe versuri de Charles Frémine, şi Deux Epigrames de Clement Marot, pe muzica lui Maurice Ravel (mulţumesc Tali).
Diseară la Sala Mare a Palatului altă tainică, înfricoşătoare şi răvăşitoare întîlnire, credeţi-mă pe cuvînt, Mahler 9 cu Daniele Gatti şi National de France. Cu sufletul în palmă.
Ne vedem!
(Cătălin Sava este coordonatorul Agendei Festivalului Enescu 2011 difuzată pe TVR Cultural, TVR 1 şi tvr.ro.)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..