Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (13.09) - Festivalul Enescu, 2011

Mi-a crăpat obrazul de ruşine la concertul Lawrence Foster - Gulbenkian Symphony Orchestra, deşi nu mie mi-a sunat telefonul. Nici prima dată, nici a doua oară. Şi nici nu venisem cu copilul la Ateneu, deşi e mic şi al meu. Mi-a crăpat obrazul de admonestarea amară pe care a făcut-o unei săli întregi un muzician care iubeşte şi respectă mult publicul românesc. Iar publicul de la Ateneu este bun, cald, receptiv şi cunoscător, nu de conjunctură, aşa cum se mai întâmplă la Sala Palatului. Am meritat dojana. Să ne fie ruşine! Mă gândesc ce scenă incredibilă, dar probabilă, ar fi ca un maestru mai ciufut să lase bagheta în jos şi să părăsească sala. Aproape că a făcut-o Riccardo Muti în 2001. Nu ne-am învăţat...
A fost un concert superb, altfel, deschis de un Charles Ives sonor şi surprinzător ca un haos organizat, continuat cu Leonard Bernstein, George Enescu şi Benjamin Britten (Variaţiunile pe o temă de Purcell, una dintre acele muzici adorate şi arhicunoscute, din seria "ştiu atât de bine muzica asta, oare cum se numeşte?"). Cel mai frumos moment, fără îndoială, a fost bis-ul din Aram Haciaturian (un omagiu adus patronului spiritual al Orchestrei şi Fundaţiei Gulbenkian), care m-a ţintuit în sală, deşi întârziasem îngrijorător la Jurnal. Bravo acestei orchestre tinere şi atât de implicate, bravo lui Foster pentru un nou program inventiv, original şi autoritar condus!
Ton Koopman este bun prieten cu Jordi Savall. Amândoi colecţionează cărţi şi antichităţi, apreciază vinul vechi şi schimbul de idei despre muzică. E reconfortant să afli cum minţile luminate ale artei sunetelor, fondatori de ansambluri, solişti, instrumentişti, dar şi esteticieni sau exploratori îşi caută unul altuia compania şi îşi cultivă excelenţa.
Ton Koopman, acest îndrăgostit fără leac de Bach, acest bonom desprins, parcă, dintr-un portret de Rembrandt sau de Gerrit Dou, contaminat de calmul catifelat al tablourilor olandeze de secol XVII, acest campion al Barocului cu o joie de vivre tipică secolului XXI, ei bine, Ton Koopman a fost marea întâlnire a zilei de ieri. Cu simplitate şi plăcerea de a povesti a unui bunic distins, i-a aşezat pe Bach şi Mozart acolo unde nu ar trebui sa să îndoiască nimeni de prezenţa lor: în zona inefabilului care te vizitează ca o revelaţie.
Dirijorul Corului Academic Radio, Dan Mihai Goia, îmi dă, în premieră, o informaţie "din casă": pentru ediţia din 2013 a Festivalului pregăteşte un concert Gesualdo da Venosa, pentru a comemora 400 de ani de la moartea vizionarului autor.
Noblesse oblige. Lansarea DVD-ului cu cele 24 de capricii ale lui Paganini (Alexandru Tomescu) în Piaţa Festivalului a fost nu doar un eveniment muzical, ci şi o pildă elegantă şi de bun-gust despre cum se poate organiza o asemenea sindrofie. O reverenţă şi un gând bun colegilor mei Oana Drăgulinescu, Silviu Andrei şi Robert Kallos, implicaţi în proiect.
În seara aceasta (14 septembrie 2011), invitatul Jurnalului este dirijorul Horia Andreescu. Probabil îmi va confirma că ar fi trebuit să îi acord Nicolei Benedetti, solista concertului său cu London Symphony Orchestra, mult mai multă atenţie... Omul din greşeli învaţă. :)