Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (23.09) - Festivalul Enescu, 2011

Nu vreau să devin unul dintre personajele pe seama cărora mă amuz la Ateneu. Nu vreau să-mi cadă capul, nu vreau să mă fofilez în spatele vreunui cot sau vreunui spectator mai spătos şi să trag la aghioase netulburat pe fundal de Haydn sau Mozart. Iar în seara asta (23 septembrie 2011) sunt pe drumul acela. Orchestra of the Age of Enligthtment sună impecabil, pe Toby Spence mi-l aduc aminte de când ne-am cunoscut la Covent Garden acum vreo 5 ani, iar Trevor Pinnock umple cu zâmbetul său intervalele dintre părţile Creaţiunii lui Haydn. Dar eu, trădat de propriile limite fizice, îmi dau capul pe spate şi încep să număr cărturarii de pe cupolă, apoi să identific voievozii din frescă, apoi să variez scharf-ul din ce în ce mai mult, şi mai mult, şi mai mult... STOP! Decid să mă retrag în glorie, cât încă nu a observat prea multă lume (sper!) că realitatea mea muzicală este dublată de alta... paralelă.
Cu o oră şi jumătate mai devreme, în studioul Jurnalului, Gabriela Massaci m-a regalat cu 9 minute spumoase şi bogate via Londra şi activa Societate Enescu de acolo, cu oprire în frumoasa Galerie AnnArt, unde dimensiunea vizuală a Festivalului (despre care prea puţină lume a vorbit) va fi de explorat de săptămâna viitoare încolo, când Festivalul va fi deja... amintire.
Sâmbătă (24 septembrie 2011) vine la Jurnal prim-flautistul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, înainte de recitalul cu Trio Contraste de la Ateneu.
Of, aş fi vrut să vă mai povestesc despre serile enesciene, despre gaşca frumoasă care se formează de fiecare dată, adunată de pasiunea pentru muzică şi pentru schimburile de impresii de după, despre nopţile călduţe în care orele mici devin ceasuri mari, pe care ai vrea să le dilaţi şi să le repeţi. Şi mâine, şi poimâine, şi luna viitoare... Simt vreun strop de nostalgie furişată pe undeva?
Mă tem că, pentru mine, Festivalul a cam ajuns aproape de ultimul act.