Mi-am început-o cu Antonio Pappano, pe care trebuie să recunosc că mi-l imaginasem inexpugnabil şi preţios. Când colo, s-a dovedit un interlocutor cald, foarte personal şi explicativ în opinii, cu o mare plăcere de a răspunde la întrebări, atunci când acestea îl provoacă şi ies din schematismul stas. Pappano, muzicianul premiat cu Classical Brit Award 2011, dirijorul cu exclusivitate EMI, directorul muzical al Royal Opera House Covent Garden, mi-a oferit 30 de minute din timpul său, după ce repetase Enescu. La rândul meu, am încercat să îi ofer un partener de conversaţie atent şi receptiv la nuanţe.
Am continuat ziua cu 2 (două) ore libere (!!!). Le-am umplut la Humanitas Kretzulescu şi la Anthony Frost, două oaze unde timpul se contractă şi parcă niciodată nu stau suficient. Cu o amabilitate aproape deconcertantă, Vlad Niculescu, co-proprietarul librăriei engleze, mi-a oferit o cafea. Ce zi frumoasă...
Tândăleala printre cărţi şi discuri mi-a fost întreruptă de apeluri şi mesaje continue de la Silvia de Pietro, impresara mai multor artişti străini invitaţi în Festival. Nu, însă, nu fac eu interviul cu Elena Bashkirova, cred că e o confuzie pe undeva, eu azi nu mai filmez cu nimeni! Mă rog, preţ de câteva ore... :)
La trecerea de pietoni de la MNAR mă întâlnesc cu Mihai Constantinescu. Este incredibilă energia pe care o are acest om chiar şi acum, după luni de pregătiri şi săptămâni de Festival. Un exemplu de manager cultural, dar şi de rezistenţă efectivă.
La un cappuccino şi o apă tonică în apropierea Ateneului, primesc on the house o brioşă cu lămâie şi ghimbir. Ce zi frumoasă...
Mă întâlnesc pe trepte cu Florin Cezar Ouatu, poate cel mai valoros contratenor român al momentului. Pritocim colaborări viitoare cu iz baroc, miză ambiţioasă şi... şanse de reuşită aproape hazardate.
Ton Koopman & Amsterdam Baroque Orchestra & Choir ne-au oferit o după-amiază Mozart intens comentată, având drept capete de afiş Requiem-ul şi Missa Încoronării. Coloratura barocă a tălmăcirii, total non-vibrată, obiectivă, austeră precum tablourile cu biserici olandeze din secolul al XVII-lea, eludarea ornamentelor, suprimarea pasionalităţii m-au dus cu gândul mai mult la Monteverdi decât la Wolfgang Amadeus. Dar el rămâne un agreabil locuit de plăcerea de a face muzică.
La pauză, primesc mustrări domoale şi total îndreptăţite de la Horia-Roman Patapievici pentru o omisiune pe care am făcut-o la o discuţie despre scriitorii români în străinătate la ediţia Gaudeamus din toamna lui 2010. Înghit găluşca, dar nu mai apuc s-o văd pe Jacqueline Bisset în pauză.
La Sala Palatului, mă smulg cu greu de pe scaun după prima parte a Concertului nr. 2 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Interpretarea energică şi posedată a lui Denis Matsuev, secondată de sound-ul văluros şi corpolent al Accademiei di Santa Cecilia, prefigurează un triumf. Aud c-a şi fost.
La 20:20, maşina TVR ne duce pe Viniciu Moroianu şi pe mine spre studio. Câteva zeci de minute mai târziu, în direct, delicatul pianist îmi vorbeşte cu tandreţe, discreţie şi un dram de trac despre elevul său, Mihai Ritivoiu, finalist la Concursul de pian 2011. Mâine (23 septembrie 2011), la Jurnal, o voi avea invitată pe Gabriela Massaci, director executiv al Societăţii Enescu de la Londra şi unul dintre cei mai creativi manageri culturali pe care îi cunosc. Cu ea şi cu Orchestra of the Age of Enlightment la Ateneu, ce zi frumoasă se anunţă...
La 21:35, reintru în Sala Palatului pentru ultimele două părţi ale Suitei simfonice Sheherezada de Rimsky-Korsakov. Am avut eu o zi bună, sau orchestra sună magnific sub bagheta lui Pappano, vrăjitor care presară cu personalitatea sa puternică paginile şi aşa spectaculoase ale partiturii? Îndrăznesc să spun că Festivalul şi-a găsit, în persoana lui, un nou zeu. Bis-urile curg cu dărnicie. Uverturile operelor Forţa destinului de Verdi şi Wilhelm Tell de Rossini ne amintesc, dacă mai era nevoie, că Pappano este una dintre cele mai marti autorităţi ale teatrului liric. A fost FABULOS! Ce zi frumoasă...
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..