Apropo de Artexim, mă înclin în faţa puştilor care au dus greul festivalului de la însoţitori pînă la fotografi şi oamenii din biroul de presă. Excelentă echipă, mereu săritori, zîmbitori şi porniţi să te ajute. Pe noi ne-au ajutat enorm la Agendă, transmisii şi repetiţii şi toate mărunţişurile absurde care apar zi de zi. MULŢUMIM. Le-a mulţumit şi Mihai Constantinescu, bossul lor, în interviul fugărit pe care i l-am luat în pauză pe scenă. Era nefericit sincer că de mâine se vor despărţi. Nu doar el.
În acelaşi interviu, ultimul meu interviu de la Enescu 2011, îl simt supărat pe directorul executiv al Enescu XX cînd vine vorba de oraşele din teritoriu care s-au alăturat în 2011 în programul festivalului; are şi nu dreptate, în provincie nu sunt bani mai deloc pentru cultură, darmite pentru muzică, e o dramă amară prin care trec majoritatea filarmoniştilor şi actorilor din teritoriu în toţi aceşti ani de strîns cureaua austerităţii economice. Mie îmi place mult ideea spargerii monopolului bucureştean cu cît mai multe concerte în ţară la festivalul Enescu. Ar fi o fericire mare de tot pentru melomanii din Iaşi-Cluj-Timişoara-Tîrgu-Mureş-Sibiu-Craiova-Arad-Buşteni şi pot să jur că în ţară publicul e cu cel puţin o clasă peste ce mi-a fost dat să văd în sălile din capitală. Cît despre autorităţile locale, no comment că mă iau cu mâinile de cap numai cînd mă gîndesc cine sunt liderii ăştia din teritoriu Înapoi la interviu, discuţia a mers bine, despre bani, tristeţi, mulţumiri, Enescu şi bineînţeles viitor, n-avem foarte mult timp, regret că n-apuc să-l întreb ce i-a plăcut cel mai mult din toate cele 25 de zile de muzică, o să-l descoase bine astăzi Marius Constantinescu la Jurnal Cultural. Eu, crispat, mai ales la standuri, ştiu, are dreptate toată familia mea extrem de critică la capitolul smile & look, başca prietenul Bogdan G, asta e, aşa voi fi întotdeauna cînd e vorba de muzică, nu pot să ma hlizesc cînd e vorba de muzică, parole d'honneur. E ca la întîlnirile-clipă, de care n-am uitat...
Agenda de astăzi (26 septembrie 2011) e una grand finale, concluzivă şi consistentă, cu simfonicul Gatti - Ioana P, o prezentare a superbei serii de muzică de cameră - Luci B, şi reacţiile de final de festival surprinse de Andreea T, vox pop + personalităţi (aici îl vedeţi şi pe superbul boier Djuvara) un reportaj Oana A despre brand managerii fumurilor, aşa am spus noi la Agendă noii identităţi vizuale care a decretat că Magia Există! Şi a cam avut dreptate! Robert Blaj şi Ioana Gheorghiu, au fost Art Directori Artexim pentru ediţia a XX-a a Festivalului, şi o să-i cunoaşteţi, pe ei şi ideea lor colorată mâine în ultima Agendă a Enescu 2011. Şi pentru că am ajuns aici şi e timpul de mulţumiri o să dau copy-paste la caracterizarea pe care Tali S o face noaptea tîrziu echipei Agendei pe pagina ei de FB; sub titulatura de premiile Agendei Festivalului Enescu 2011. Le-a cam nimerit, nu degeaba i-am spus eu că are nas de excelent reporter: ) deci, MULŢUMESC:
Alina Bodocan - cel mai "fit in" reporter
Ioana Pavel - cel mai ambiţios şi dinamic reporter
Lucian Bratu - cel mai consecvent reporter
Monica Nedelcu - cel mai spontan reporter
Oana Anton - cel mai dinamic reporter
Mihaela Ivan - cel mai activ producător
Cătălin Sava - cel mai activ coordonator (:) n.a)
Marius Constantinescu - Cel mai bun... Intervievator
Premii foarte speciale:
Alexandra Tiniche - editor coordonator
Cătălina Popovici - ... editor coordonator
Marian Petre - şofer
Lista poate continua, dar... cei mai buni EI AU FOST şi încă mai SUNT! :)
A fost o megaPLĂCERE să fiu în echipa cu voi toţi şi cu fiecare!!!!!!!
BIS! BIS! BIS!:)
Şi pentru că Talida a mai uitat nişte nume, adăugate sau nu pe parcurs, o să le completez eu:
Andreea Tincea - cel mai creativ reporter
Ioana Barbu - cea mai voce & cel mai atent reporter
Dana Pătrănoiu - cel mai prezent packager
Camelia Vasile - cea mai portretistă pianistă
Bianca Florea - cel mai calm editor coordonator
Cristi I. Popescu - cel mai rock packager
Roxana Iordache - cea mai fină prezentatoare
Valentina Băinţan & Oana Drăgulinescu - cele mai sweet colleague
Ioana Mureşan - cea mai cea mai
Silvia Ghiaţă - cea mai profi Doamnă cu D mare
şi bineînţeles Talida Stănică - cel mai rapid şi încăpăţînat reporter :)
Sunt cam obosit sper, să nu fi uitat pe cineva (băieţilor de la cameră o să le mulţumesc eu personal şi cum ştiu eu mai bine, cum îi prind între patru ochi!) Deci ne vedem la bere pe 30, ştiţi voi de ce... Şi da, vă mulţumesc mult şi apăsat şi pe bune tuturor, pentru alergătură şi toată munca fără rest!
Şi pentru că de astăzi eu mă despart de voi dar voi începeţi noul Jurnal Cultural în grila de toamnă, o chestie cool pentru cei care vor o alternativă la ce se întîmplă în lumea asta nebună, în cel mai firesc spirit marinăresc vă urez "vînt din pupa"!!!
PS. Mai am de scris 3 agendişti pentru voi şi liternet, e o promisiune, dar asta după ce trece blankul negru şi fluxul golului.
Înainte să apăs send spre Răzvan P îmi arunc un ochi pe FB. În mesagerie găsesc asta, de la un minunat prieten. Trebuie musai să o adaug aici: dans un mois, dans un an / mais comment souffrirons-nous, Seigneur / que tant de mers nous separent / que le jour commence et que le jour finisse / sans que Titus puisse voir Berenice? Cam aşa şi cu festivalurile astea. Ca în Racine.
Aşa o fi.. :)
(Cătălin Sava este coordonatorul Agendei Festivalului Enescu 2011 difuzată pe TVR Cultural, TVR 1 şi tvr.ro.)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..