ianuarie 2012
Siebente Kontinent, Der
Welcome to Australia! şi aşa a luat naştere universul lui Haneke. Der siebente Kontinent este filmul de debut al regizorului austriac Michael Haneke. Filmul reprezintă prima încercare a regizorului de a schimba filmul de televiziune pe filmul de cinema. Cea de-a şaptea artă se înclină în faţa unui nou încoronat. Temele recurente şi stilul autentic au făcut din Haneke un regizor pe cât de apreciat de unii, pe atât de discreditat de alţii.
 
Cadrul de început al peliculei prezintă o familie, lipsită în mod voit de identitate în primele minute ale filmului, care aşteaptă în tăcere curăţarea maşinii lor într-o spălătorie automată. Scena poate fi foarte bine decupată şi integrată în serialul-documentar How it's made, apărut la un deceniu distanţă de filmul lui Haneke. Partea nefirească a unei astfel de scene rupte din banalul cotidian constă în încadrarea în prim-plan a activităţilor mecanice care însoţesc omul la fiecare pas - accentul se plasează pe Obiect şi nu pe identitatea sau încărcătura emoţională a personajului. Membrii familiei sunt reduşi la activităţile lor zilnice, bine şi adânc imprimate în deprinderile fiecăruia, fără a conta interacţiunea şi aşa nesemnificativă dintre ei. Obiectul - sau întrebuinţarea lui - devine fetiş pentru camera de filmat.
 
În primele două părţi ale filmului, Haneke nu face altceva decât să contureze, cărămidă cu cărămidă, imaginea unei familii burgheze. Aceeaşi activitate este repetată de mai multe ori, însă de fiecare dată este adăugat câte un detaliu în plus care să ajute la întregirea puzzle-ului. Până spre final, filmul este lipsit de momente spectaculoase, totul se petrece într-un ritm moleşitor şi pare că se îndreaptă înspre nicăieri. Viaţa personajelor nu se deosebeşte foarte mult de banda rulantă de la casele de marcat din supermarket-uri - ameninţarea rutinei, dictatura mecanicizării, pierderea sensului - toate aceste elemente sunt favorabile îndepărtării omului de natura sa specifică, devenind mutilat de rezultatele propriilor eforturi de progres.
 
Abia în cea de-a treia parte a filmului se produce o ruptură, odată cu replica lui Georg: "Trebuie să anulăm abonamentul la ziar". Imediat, rând pe rând, Georg îşi dă demisia de la locul de muncă, Anna se retrage din afacerea pe care o conducea alături de fratele ei, Eva este învoită de la şcoală, economiile familiei sunt retrase în totalitate din conturile bancare, maşina este vândută - familia devine o insulă în mijlocul societăţii capitaliste în care nu se mai regăseşte. Sunt urmaţi cu stricteţe toţi paşii pentru pregătirea evadării perfecte pe cel de-al şaptelea continent - Haneke reuşind să-şi conducă familia pe o insulă veritabilă. Comiterea sinuciderii este actul ultim spre care este îndreptată dorinţa de evadare a personajelor dintr-o lume în care nu mai pot fi o entitate individuală, ci doar parte componentă într-o masă de oameni. Din acest motiv, Eva încearcă să atragă atenţia asupra ei la şcoală prefăcându-se în primă fază că a orbit, iar mai apoi, simulând furnicături la nivelul pielii.
 
Problema alienării omului nu este, însă, o problemă specifică societăţii moderne. Prima alienare este chiar cea biblică, atunci când prin săvârşirea păcatului - muşcarea din mărul interzis - cuplul paradisiac, Adam şi Eva, îşi pierde pentru totdeauna aura graţiei divine, înstrâinându-se de condiţia edenică. Pierderea valorilor şi a nevoilor esenţial umane în cadrul unei societăţi degenerate explică secvenţele lungi din partea de final a filmului în care fiecare obiect din casă este distrus. Lumea devine una a obiectelor mai degrabă, decât una a fiinţelor umane, una a posesiunilor care posedă. Odată ce simţul văzului poate surprinde acest univers al depersonalizării, singura soluţie este aceea de a se lepăda de el - procesul de distrugere este obligatoriu, doar în acest fel se poate ajunge pe acest, cel de-al şaptelea continent, iar sunetele subtile de vapor de pe fundal, nu fac decât să accelereze procesul calculat şi organizat, comis cu gesturi lipsite de emoţie.
 
Acceptarea propriei morţi nu înseamnă indiferenţă în faţa morţii. Scena cea mai notabilă a filmului este aceea în care Eva şi Anna sunt extrem de afectate de moartea peştilor din acvariul distrus de Georg. Actul distrugerii şi acceptarea morţii sunt valide, în filmul lui Haneke, doar în interiorul căminului, ele nu au caracter de manifest critic desfăşurat în spaţiul public.
 
Haneke a declarat că povestea filmului i-a fost inspirată de un articol dintr-un ziar, în care toţi membrii unei familiei se sinucid. Articolul mai nota că poliţia descoperise bucăţi rupte de bani în conducta de canalizare. Regizorul a prezis la acea vreme că publicul va fi mult mai deranjat de secvenţa în care banii sunt aruncaţi în toaletă, decât cea în care părinţii îşi omoară copilul, iar apoi se sinucid.
 
Muzica este un element aproape în totalitate absent din film. Însă, un subtitlu al filmului ar putea fi foarte bine How to disappear completely, numele unei piese a trupei britanice Radiohead: "I'm not here, I'm not here, In a little while, I'll be gone."

Regia: Michael Haneke Cu: Birgit Doll, Dieter Berner, Leni Tanzer, Udo Samel, Silvia Fenz, Robert Dietl, Elisabeth Rath

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus