Uus Maailm / Lumea nouă: a schimba sau a nu schimba lumea - One World Romania, 2012

Exerciţiu de imaginaţie: gaşcă de hippioţi exuberanţi, dornici să schimbe lumea - sau măcar lumea apropiată, a.k.a. cartierul în care locuiesc, transformându-l într-o utopie în stil pur şi nedisimulat: o Lume Nouă, în care nimeni nu munceşte, se bea bere şi se ascultă muzică, se pun la comun toate posesiunile membrilor, se organizează festivaluri pe străzi, se pictează zebre pe asfalt în locuri neaprobate de primărie, se parchează biciclete în parcări (c'est à dire de maşini), se regândeşte totul dintr-o perspectivă antropocentrică extremă - omul împotriva birocraţiei, împotriva elementelor ce afectează mediul, împotriva muncii care înrobeşte şi devitalizează spiritul, împotriva tuturor lucrurilor care îngreunează o existenţă umană ce se vrea a fi liberă, absolut liberă de orice fel de îngrădiri, pentru a îşi manifesta plenar bucuria de a trăi, pentru a îşi exprima creativitatea în chip neîngrădit, fără grija constantă şi apăsătoare a nevoilor financiare. Şi această gaşcă hippie întocmeşte un plan de construire a unei Noi Lumi, de reconstruire practic a unui cartier, cu sprijinul asociaţiilor şi al donatorilor. Îşi clădeşte un plan de atac, cu puncte destul de bine delimitate, pentru a obţine fonduri şi pentru a crea o comunitate bazată pe încredere care să li se alăture şi care să îi sprijine financiar şi un centru cultural unde să se poată întâmpla cele mai excentrice evenimente. Şi? Ei bine, şi reuşeşte. Acum, pauză de câteva secunde şi să gândim toate aceste lucruri în context românesc. Cum s-ar desfăşura lucrurile în România? Simplu, nu s-ar desfăşura deloc, nici nu cred că ar avea rost să expun acum motive, e de ajuns să vedem ce se petrece la Universitate de ceva vreme şi să observăm reacţia autorităţilor cu privire la aceste manifestări.
 
Dar revenind, acel cadru utopic şi hippiot îşi trasează graniţele într-un cartier din Tallinn, iar această mişcare numită Uus Maailm se transformă dintr-un proiect care la prima vedere ar putea părea ideea fantezistă a unui copil care îşi pierde verile la marginea şoselei făcând baloane de săpun, într-o realitate cât se poate de concretă, cât se poate de finanţată de către o asociaţie culturală, cu membri cât se poate de reali şi de tangibili, de generaţii diferite (am rămas realmente surprinsă când am văzut ce reacţie au bătrânele la un astfel de proiect pur excentric şi am mijit ochii nevenindu-mi a crede cât de deschisă la minte poate fi populaţia în vârstă din Estonia). Documentarul, excelent realizat, urmăreşte perioada de activitate a acestei societăţi revoluţionare, de la primele licăriri ale unor idei pur teoretice, la primele încercări de obţinere de fonduri, la închirierea unei case care să îi adăpostească pe doritorii de acţiuni culturale şi de întruniri între prieteni, şi la tot ce a urmat apoi, pas cu pas, fir cu fir, acţiunea fiind depănată cu acuitatea ingenioasă a unui storyteller.
 
Focusul s-a fixat pe două cupluri: Erko Valk (iniţiatorul societăţii The New World), fosta lui iubită şi prietenii acestora, Marten Kaevats şi soţia sa, pe care acesta o va lăsa să se descurce singură cu un copil mic, nefiind în stare să-şi asume o responsabilitate precum aceea a unei familii. Tot lipsit de dorinţa de a-şi asuma vreo responsabilitate este şi Erko, al cărui caracter este foarte interesant nuanţat de către fosta iubită, cea care este nevoită să ducă mai departe activitatea Lumii Noi atunci când lucrurile devin complicate şi Erko se decide să dispară brusc. Lucrurile nu sunt simple, nici chiar în mintea unei persoane precum Erko, ce îşi doreşte lucruri bune, însă la primele obstacole se retrage şi dispare, lăsând greul pe umerii altcuiva, ca un copil ce nu poate face faţă vieţii de adult. Revenirea lui Erko spre sfârşit este privită ca un prilej de sărbătoare pentru prietenii săi, însă cea care îl cunoaşte cel mai bine şi care a suferit cel mai mult de pe urma situaţiei create de către el, conturată fin din punct de vedere psihologic, ca fiind persoana cu capul "cel mai" pe umeri din acest grup de copii, fosta lui prietenă realizează că lucrurile nu mai pot sta ca înainte şi că energia aceea creatoare şi-a pierdut din intensitate.
 
Nu e uşor de uitat un astfel de documentar, iar faptul de a predispune unei gândiri ieşite din sistem, cu toate inadvertenţele care pot apărea, care sunt inevitabile oricum, este extrem de binevenit, mai ales în contextul societăţii în care trăim. De urmărit acest festival de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania, veţi ieşi de acolo cu mintea şi cu inima pline de posibilităţi.