Interviurile Festivalului Enescu: Katia & Marielle Labeque

Feţe ofilite pe trupuri de adolescente. Îmi amintesc că asta a fost prima impresie atunci când le-am văzut pe surorile Labeque repetând în sala Ateneului, alături de Cristian Mandeal. Fotografiile de presă din care zâmbesc sau nu (pentru că aerul enigmatic le serveşte mai bine) două prezenţe brune, cu un strop de fatalism, sunt discret prelucrate. Un rid în minus aici, un ruj perfect întins acolo, un ten mai luminos, de frumuseţe victoriană, old-fashion.
 
Am căutat să simt vedetism, aere, pretenţii imposibile. Tot anturajul lor ocazional de la Bucureşti mă pregătise pentru întâlnirea cu nişte mofturoase arogante, prea pline de importanţa prezenţei lor. În ce să citesc această atitudine? În bascheţii uşori (e drept, Jean Paul Gaultier) pe care îi poartă? În părul în dezordine şi în felul cum şi-l flutură printre scaunele goale ale orchestrei? În tonul şoptit prin care complotează cu dirijorul? Sau poate în amabilitatea pe care i-o arată unei membre a Kameratei Salzburg, care le cere un autograf?
 
Katia şi Marielle Labeque sunt aureolate de o poleială de inaccesibilitate cum au cam toate celebrităţile între care evoluează şi cu ajutorul cărora şi-au câştigat relieful. Madonna le este prietenă, Katia a cântat la nunta ei din Scoţia cu Guy Ritchie, se vizitează la Paris, Roma sau Londra şi îşi fac vacanţele împreună. Marielle este soţia dirijorului Semyon Bychkov. Katia a fost iubita lui John McLaughlin, prietena lui Miles Davis şi partenera lui Sting pe discuri şi pe scenă. În galaxia în care au pătruns, noi, aplaudacii de pe margine, considerăm că nu poţi fi decât aşa: celebru-bogat-ifosat-nevrozat-absurd-fixist-pretenţios. Creionăm la repezeală un portret robot şi, dacă nu se potrivesc contururile, tragem de linii şi le forţăm să intre în tipar, pe principiul "toţi ăştia sunt la fel". Pe mine şi pe colegii mei, surorile pianiste ne-au rugat numai să le lăsăm un răgaz de câteva zeci de minute după repetiţie să se refrişeze în cabina lor, acolo unde noi le invadaserăm spaţiul cu tot calabalâcul nostru profesional. Nu am auzit o singură obiecţie la lumină, la cadru, "vai, dar nu mă lua de aici, că nu arăt bine!", "nu-mi da gros-plan!", "să nu mi se vadă picioarele/lumina aia îmi intră în ochi/scaunul e prea tare/camera e prea aproape/tu eşti prea departe", adică imperative pe care le recită aproape zilnic personaje care nu sunt nici la nivelul de a le şterge bascheţii (e drept, Jean Paul Gaultier). Eu nu comentez prestaţia lor în Concertul pentru două piane de Mendelssohn-Bartholdy din seara aceea. Că au fost scăpări pe alături, o uşoară răceală sau puţină rutină, asta v-ar putea detalia un ascultător avizat şi ştiutor într-ale subtilităţilor. Prea mult glamour, prea puţină valoare? Mi se pare un verdict cel puţin nedrept.
 
Katia & Marielle Labeque, produse de marketing? Mi se pare un label exclusiv, deloc exclusivist, ce exclude girul pe care câţiva dintre cei mai mari muzicieni ai lumii li-l oferă necondiţionat, de la Sir Simon Rattle la Louis Langrée. Pentru mine, K&M au fost interlocutoarele supuse, amabile şi receptive, care şi-au împărţit cu noi catering-ul de mari vedete şi care au chicotit ca adolescentele la gândul unei coperte pentru Vogue în concepţia lui Grace Coddington. Erau în bascheţi uşori, dar asta, în lumea lor, poate fi aproape un fashion statement, mai ales dacă sunt Jean Paul Gaultier.
 
TVR Cultural, miercuri 7 martie 2012, ora 17:15 / duminică 11 martie 2012, ora 16:15.