A doua zi de festival One World Romania, 2012, sală arhiplină la MŢR. Pe ecran încep să se deruleze imagini de peisaj idilic - un oraş din Maramureş cu iz de atemporalitate în care se mişcă o comunitate de romi. Dana, Alin şi Beni sunt urmăriţi timp de patru ani şi odată cu schimbarea anotimpurilor în drumul lor spre şcoală, care nu-i deloc uşor, nici la propriu (sunt 4 km până în oraş din cartierul romilor de pe dealuri) şi nici la figurat: nimeni nu prea vrea să aibă colegi ori elevi romi. Nimeni în afară de prevederile UE care luptă împotriva fenomonului de segregare rasială. Cuvinte care se poticnesc în gura autorităţilor, dar care, folosite în contextul potrivit, ar putea avea valoarea unui colac de salvare. A unor minţi, a unor suflete. Dacă, dacă, dacă...
O cameră obiectivă, care construieşte frumos; empatia creşte cu fiecare secvenţă şi e de durată.
Our School (Şcoala noastră), regia: Mona Nicoară, Miruna Coca-Cozma, SUA, Elveţia 2011.
Descarcă broşura One World Romania, 2012 aici..