Apropo TV / februarie 2005
În mod normal, aici şi acum ar fi trebuit să citiţi o cronică posibil acidă a filmului After the Sunset. Dar omul propune şi Dumnezeu dispune... Pe 26 ianuarie, taman de ziua unui personaj făcut celebru de bancurile lui Mircea Crişan, cu puţin înainte de apus, am primit o veste incredibilă. Două ore mai târziu, cu ajutorul nepreţuit al unui taximetrist incredibil de docil, mă aflam într-o sală tiscită de studenţi, alegători, public, la etajul 1 al ATF, la 20 de metri de Francis Ford Coppola.

Pornit, după propriile-i spuse, într-o călătorie filosofică de self-discovery, unul dintre ultimii regizori-zei din anii '70 a profitat de popasul în România pentru a sta de vorbă cu studenţii de la teatru / film, în principal, şi cu cine a avut poftă şi noroc, în general. După ce a simţit nevoia să amintească cine e şi, mai ales, de unde şi cum a început (recte teatru), un Coppola neaşteptat de calm şi deschis, mai ales pentru cine a citit / auzit poveştile halucinante din timpul filmărilor pentru Apocalypse Now, a răspuns cu plăcere întrebărilor, mai mult sau mai puţin inteligente, care l-au bombardat din toate părţile.

Am aflat lucruri pe care le ştiam (împreună cu Walter Murch a inventat conceptul de sound designer la Conversaţia, de 10 ani trăieşte din recolta de vin şi încearcă să pună pe picioare mega-proiectul Megalopolis, regizorul său favorit e Kurosawa, datorită corporaţiilor, filmul independent a devenit un nonsens), lucruri pe care ar fi trebuit să le ştiu (prim-planul s-a demonetizat, personajele din Naşul au prins contur în timpul unei mese cu spaghetti, vin, Brando, Pacino, Robert Duvall şi James Caan, Revenge of the Sith e mai aproape de Shakespeare decât de Flash Gordon, Spielberg refuză să-şi monteze filmele pe computer) şi lucruri absolut inedite - Filantropica e un film aproape OK, poate niţel prea sardonic, în timpul filmărilor pentru Apocalypse drogurile s-au consumat cu moderaţie (sic!), Eliade e extrem de "prizat" în Napa Valley iar fostul protejat Lucas l-a creat pe Jabba the Hutt după chipul şi asemănarea mentorului său.

După două ore cât două minute, încă zâmbind din pricina celei mai caraghioase întrebări posibile ("Vă place dă Robert Downey Jr.?") Coppola a dat câteva autografe, s-a pozat cu cei mai norocoşi şi a şters-o la masă, în aşteptarea avionului pentru Moscova de a doua zi. Vin Oscarurile, vine Episodul 3 în mai, King Kong la iarnă... În ceea ce mă priveşte, evenimentul cinematografic al anului tocmai s-a petrecut.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus