Sleeping Beauty este un film cu o simetrie a planurilor, cu actori impasibili şi cu o sexualitate aproape robotică, doar posturală. Personajul central, Lucy (Emily Browing) este o jună studentă, aflată într-o permanentă nevoie de bani, de aceea îşi multiplică, progresiv, activităţile pentru a-şi asigura traiul. Ea este "cobai" într-un laborator medical, funcţionar într-un birou de fotocopiere, barmaniţă, mereu disponibilă şi totuşi... indiferentă.
Un anunţ oarecare îi schimbă direcţia şi o îndreaptă către un local de lux. Aici, devine, printre alte multe tinere, "carne proaspătă" ce serveşte băuturi fine unor bărbaţi de o anumită vârstă, dar foarte bogaţi. Patroana localului, Clara, o vestală glacială de tip hitchcockian, o va orienta către o nouă "slujbă": să petreacă nopţi cu diverşi clienţi, care nu au dreptul de a avea raporturi sexuale directe cu ea. Toată activitatea ei se va derula, însă, dormind, căci înainte de a-şi oferi trupul către desfătarea clienţilor, ea va fi sedată. Relatarea poveştii este făcută în cheie erotico-abstractă, amintind cumva de romanul-cult al lui Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite (1961), în care nimfete precum Lucy erau narcotizate şi apoi contemplate de către bărbaţi vârstnici şi neputincioşi.
Filmul, Sleeping Beauty, ne introduce, treptat, într-o lume bizară în care bărbaţi în pragul senectuţii, dar bogaţi, închiriază un nou gen de prostituate, tinerele fiind adormite înainte de a îl vedea pe cel cu care vor petrece noaptea. Scenele din dormitorul de lux pot sugera nişte tablouri magistrale, în care actanţii sunt nişte roboţi dintr-un muzeu de ceară. Ritualurile erotice sofisticate se derulează într-un stil baroc. Umbrele care evoluează în aceste interioare pietrificate par a fi condamnate la o introspecţie eternă. Perversitatea este patetică în aceste cadre.
Dincolo de aceste imagini de "sectă misterioasă", ce ne-ar putea aminti, în unele momente, de Eyes Wide Shut (1999) al regizorului Stanley Kubrick, pelicula ne prezintă viaţa lui Lucy şi rutina zilnică a acestei studente oarecare, dar şi limitele unui mit adus (forţat) în contemporaneitate: Frumoasa din Pădurea Adormită. Întregul film este o fantasmagorie în jurul noţiunii de control. Suntem fascinaţi de acest univers în care umilirea este exercitată cu mănuşi albe şi cu o politeţe aproape aristocratică. Fata cu trupul de lolită şi cu pielea ca de porţelan îşi utilizează propriul corp ca pe o armă socială, fiind pradă proaspătă pentru nişte "căpcăuni gurmanzi".
Ne putem întreba dacă este un film despre un gol, despre ratarea sensului. Tânăra Lucy nu înţelege, practic, care este sensul existenţei sale; personajul nu are adâncime. Fata care se joacă cu focul şi este atrasă într-un fel de sclavie sfârşeşte trist. Tema nu este nouă, dar formula aceasta, de fabulă perversă, este o noutate. Absurdul sarcinilor pe care le îndeplineşte Lucy, într-un univers straniu, artificialitatea raporturilor dintre oameni, personajul fragmentar, aproape fărâmiţat, infernul high-tech al unui apartament sufocant, cadrul mereu întunecat, totul conspiră la ciudăţenia nevrotică a acestei lumi. Şi cu toate acestea, semnificaţia (ne) scapă mereu.
Limitat la o cantitate redusă de elemente - dialoguri rigide, efecte sonore sporadice, cadre statice, filmul ar fi putut sparge "închisoarea" aceasta prin regie. Din păcate, pelicula semnată de Julia Leigh este deliberat ermetică, impenetrabilă precum caracterul tinerei Lucy. Povestea blondei diafane ne-a livrat doar o înşiruire de reprezentări ale unor coduri burgheze într-o mişcare incoerentă. Sleeping Beauty este un film puternic anxiogen.
Regizor şi scenarist: Julia Leigh
Operator: Geoffrey Simpson
Muzica: Ben Frost
Producător: Timothy White
Monteur: Nick Meyers
Distribuţia: Emily Browning (Lucy), Rachael Blake (Clara), Ewen Leslie (Birdmann), Peter Carroll, Chris Haywood, Hugh Keays-Byrne.