Tradusă minunat de către Victor Scoradeţ în urmă cu nişte ani, La ţintă a avut succesive tentative de punere în scenă, la acelaşi teatru, pînă să poată fi dusă la bun sfîrşit de Theo Herghelegiu - şi e, teoretic, cel puţin, textul ideal pentru Valeria Seciu. Maestru absolut al mizantropiei, al descrierii impasibile a haznalelor vieţii şi ale personalităţii umane, Bernhard are o aplecare specială pentru lumea teatrului (cu toţii ne amintim Creatorul de teatru, de la Teatrul ACT, după piesa lui, Cabotinul, cu Marcel Iureş; ţintele dramaturgului austriac sînt cel mai adesea intelectualii universitari, instituţii respectate - inclusiv teatrele - şi artişti foarte populari), iar personajul principal din ceea ce a devenit, ulterior, Satisfucktion e o actriţă în vîrstă, văduvă de proprietar de oţelărie şi mamă-dictator (în rolul fiicei, Florina Gleznea), trăind izolat, pînă cînd i se oferă mult aşteptata şansă de a-şi exersa vocaţia de boa constrictor pe un tînăr dramaturg (Cristian Popa) pe care-l cunoaşte la premiera piesei lui (intitulată Scapă cine poate - un titlu mult mai potrivit pentru însuşi spectacolul de la Teatrul Foarte Mic), de care fiica e atrasă erotic şi pe care mama îl invită la casa de la mare.
"Problema" cu textul lui Bernhard - cu toate textele lui Bernhard, de altfel - e că nu se lasă concurat de regie; iar problema spectacolului de la Foarte Mic e că, dimpotrivă, încearcă să domine regizoral textul, prin tot soiul de artificii perfect inutile: un dublu al mamei actriţe la tinereţe (Mihaela Popa, navigînd nudă în "momente-cheie"), motiv teatral care, după Mihai Măniuţiu (pentru care dublul este o marcă avînd bogată încărcătură simbolică), a devenit un loc comun excesiv de frecventat (ultima premieră cu un alter ego la altă vîrstă a fost Cînd Isadora dansa, cu o lună în urmă), un costum încărcat şi "caracterizant" pentru personajul Valeriei Seciu, un decor (al lui Dan Titza) cu multe cufere/ lăzi pe care fiica ba le umple, ba le goleşte de nesfîrşite haine negre (metaforă cu trimitere, probabil, la doliul pur şi simplu de complezenţă al mamei şi la profunzimile întunecate ale personajelor) şi multă, multă mişcare scenică. Cînd pe un text dominat de vocea monologală a unui singur personaj, cu treceri de mare relevanţă psihologică de la un subiect la altul (cum spuneam, mama e un fel de boa constrictor care adoră să-şi vadă victimele zbătîndu-se, iar tiradele ei sînt sinuoase, cu salturi de la măritişul cu oţelăria la viaţa în teatru şi grija pentru unicul copil rămas), actorii se mişcă fără încetare şi-şi fac mereu de lucru cu felurite obiecte de recuzită, în mod sigur atenţia spectatorului n-are cum să se concentreze asupra cuvintelor rostite.
Există şi posibilitatea să închizi ochii, ca doar s-o auzi pe Valeria Seciu vorbind - în vocea ei curge miere înveninată, se alintă şi striveşte într-o fracţiune de secundă, jucîndu-se de-a cuvintele şi intrînd într-un balet delicat cu partenerii de scenă. Atît cît îi permite spaţiul (adică atunci cînd nu mută compulsiv şi teatral inutil obiecte în scenă), Florina Gleznea este tocmai fiica de care e nevoie, luptîndu-se între supunere spăimoasă şi revoltă emancipatoare, regia fiind cea care-o infantilizează excesiv, transformînd tentativele ei de apropiere de tînărul autor dramatic în involuntare momente de circ, în timp ce în rolul acestuia din urmă, Cristian Popa n-are chiar toată forţa pentru a-l susţine, nici pasiunea pentru teatru, apărat cu propriul sînge, a personajului, nici erotismul dialogului cu fosta actriţă care urăşte totul şi pe toţi, dar se descurcă, în oarecare măsură, onorabil.
Nu poţi avea un spectacol care să fie în acelaşi timp textul lui Thomas Bernhard şi comentariu al textului propriu-zis - pentru că e redundant, striveşte dramaturgia şi nu dovedeşte altceva decît orgoliu regizoral prost direcţionat. Din păcate, dintr-un astfel de spectacol scapă cine poate - şi, în mod cert, nu toată lumea.
Teatrul Foarte Mic
Satisfucktion de Thomas Bernhard
Traducere de Victor Scoradeţ
Regia: Theo Herghelegiu
Scenografia: Dan Titza
Coregrafia: Andreea Duţă
Cu: Valeria Seciu, Florina Gleznea, Cristian Popa, Mihaela Popa