Cea mai recentă premieră a lui Felix Alexa, Spitalul comunal de la Teatrul Metropolis, aduce în scenă o problematică pe care regizorul a explorat-o intens în ultimii ani.
Un text cinic şi plin de umor, în care se întâlnesc realitatea şi ficţiunea, în care personajele din poveşti se transformă în oameni în carne şi oase sau se amestecă printre ei, piesa bulgarului Hristo Boicev îi oferă lui Felix Alexa prilejul de a se juca subtil cu textele şi metatextele.
Într-o scenografie cu tente aproape naturaliste, creată de Nina Brumuşilă, un salon de spital mizer, cu faianţă albă mânjită de ciment şi cu plăci desprinse din loc în loc, cu paturi mizere, cu geamuri urâte şi nefinisate, Felix Alexa îşi plasează personajele, pe care le dezvoltă, în stil propriu, în primul rând pe dimensiunea verticală.
O dimensiune verticală care-i permite, însă, acumulări fireşti în plan orizontal, la nivelul relaţionărilor din scenă. Spectacolul se deschide cu un moment de un cinism acid. Un medic împreună cu asistenta operează un pacient, se întrerupe curentul, lanterna are bateriile consumate, soluţia e, deci... o lumânare pe care pacientul şi-o ţine pe piept.
Micul prinţ în Salonul nr. 6
Tot ceea ce urmează, "trezirea" din anestezie, scena de sex care se prefigurează, aţa de la operaţie "tăiată" cu flacăra de la lumânare sunt pigmentări inteligente, folosite pentru a prefigura un univers dezvoltat între aceste laturi şi sfârşit parţial tot în această notă.
La fel operaţia pe viu, la fel moartea ca într-o glumă proastă... Interpretarea lui Paul Chiribuţă în rolul doctorului greţos de imperturbabil şi senin în cruzimea lui inocent de (in)umană este probabil cheia cea mai potrivită pentru a deschide spectacolul.
Felix Alexa propune o poveste, în poveste... ale cărei sensuri şi nonsensuri se vor lămuri parţial (din fericire, parţial) în final. În "Salonul nr. 6", din Spitalul comunal, aterizează la un moment dat un aşa-zis aviator, care poate că s-a prăbuşit odată cu un avion şi pe urmă a uitat tot, dar nu e deloc imposibil să-l fi cunoscut pe Micul prinţ, care vine în vizită din când în când de la salonul copiilor şi vorbeşte despre o planetă ciudată a florii de trandafir...
Tot în "Salonul nr. 6", apare la un moment dat şi un domn pe nume William pe care l-ar putea chema şi Shakespeare şi Puşkin şi care uneori spune poveşti, dar în rest, tot timpul scrie, notează vieţile celorlalţi, pe ideea că viaţa are sens doar dacă o scrii...
Un bătrân hoţ îşi aminteşte de o vizită la Biblioteca din Alexandria, dar eşuează din când în când în conversaţii mundane cu nevasta venită în vizită. O fată mută pe nume Cenuşăreasa îşi aşteaptă prinţul şi prinţul chiar vine într-un final... Şi un băiat vine să se opereze de apendicită şi află că a respirat cam mult, de-o viaţă, şi că a obosit...
Realitate şi ficţiune
Mizând pe o combinaţie irezistibilă de replici care mustesc de aciditatea ironiei ţărăneşti autentice a Balcanilor acestei perioade şi replici de o poezie nebună, regizorul îşi construieşte spectacolul în aşa fel încât să atingă şi să facă să vibreze exact acele coarde ale spectatorilor, sensibile la ambele nuanţe. Pe de o parte la umorul neaoş, frust, şi pe de altă parte, la emoţia cu irizări sentimentale.
Întreaga distribuţie, începând cu Valentin Uritescu - într-o formă excelentă, în rolul bătrânului care aude clopote, cu replici de un umor irezistibil, cu tensiuni construite impecabil, cu tristeţi dezvăluite exact la momentul oportun - şi continuând cu Răzvan Vasilescu, Marius Manole sau Adela Mărculescu, totul funcţionează aproape impecabil. "Aviatorul" care şi-a pierdut amintirile în urma unui atac cerebral, interpretat de Răzvan Vasilescu, este poate una dintre cele mai puternice partituri jucate în ultimii ani. Nimic în plus, nimic în minus, un tip de echilibru greu de păstrat în teatrul românesc, mai ales că e vorba de un rol în care se întâlnesc patetismul, tristeţea, duioşia, umorul, nebunia, desfăcută în o mie de faţete, donquijotismul absurd şi un grăunte de normalitate, poate mai greu de interpretat decât toate celelalte date.
Regia se joacă inteligent cu planurile, amestecând ficţiunea şi nonficţiunea, fără să ofere în final răspunsuri şi tocmai în asta constă unul dintre meritele ei. Că vorbeşte simplu despre forţa de "a crea" a cuvântului. Şi că arată într-un mod credibil şi plin de umor amar cum scrisul poate inventa realităţi mai reale decât propria realitate.
Teatrul Metropolis, Spitalul comunal de Hristo Boicev
Regia: Felix Alexa
Scenografia: Nina Brumuşilă
Cu: Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Marius Manole, Marius Stănescu, Adela Mărculescu, Paul Chiribuţă, Raluca Aprodu, Andrei Huţuleac