Spitalul din Balcani - Spitalul comunal

Felix Alexa este genul de regizor care găseşte sau regăseşte texte pentru actori. Spitalul comunal, scris de bulgarul Hristo Boicev, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi ai momentului, confirmă acest lucru.
 
O piesă cu personaje vii, cu o problematică imediată, dublată de o distribuţie cum rar se întâlneşte pe scenele noastre, reuşeşte să vorbească accentuat despre problemele societăţii, dar şi despre dramele şi speranţele individului. Râzi, însă râsul poartă ceva din tristeţea pe care o trăim în fiecare zi doar privind în jurul nostru. Intrăm într-o lume măcinată de sărăcie şi izolare, un spital de "nebuni", un spaţiu cenuşiu şi metalic (scenografia Nina Brumuşilă), unde sunt cazaţi, laolaltă, atât cei care şi-au pierdut memoria, cât şi cei veniţi pentru o operaţie de apendicită. Dincolo de trimiterile spre realităţi apropiate (aceleaşi probleme ale spitalelor, aceeaşi atmosferă care te condamnă la moarte din nepăsare, acelaşi provincialism şi încântare în faţa aparatelor care depăşesc puterea de adaptare a ţăranului), spectacolul pare o oglindă care îndeamnă publicul să se imagineze cum arată. Aceasta este conotaţia pe care regizorul o subliniază sub aparenţa crustei de umor brut. Combină o operaţie "pe viu" cu glumele pacienţilor din "spitalul comunal" şi cu ideea pirandelliană "aşa este dacă vi se pare" sau, în lipsa unor amintiri, putem fabula altele. Efectul este acela de zdruncinare, pentru că povestea începe şi se termină cu apariţia unui copil din spital care ar putea fi Micul prinţ (Alexandru China chiar joacă personajul la Odeon). Ce poate fi mai paradoxal-sugestiv decât povestea acestor oameni atinşi de viaţă şi puritatea unui copil de pe planeta inocenţei?

După explicaţii lungi, pe scurt povestea sună aşa... un salon de spital. Pacienţi: Kortuzov (Răzvan Vasilescu), tipul care şi-a pierdut memoria în urma unui accident de aviaţie, în timp ce lucra pământul; Bătrânul (Valentin Uritescu) care nu vrea să-şi revină, viaţa alături de soţia sa (Adela Mărculescu) este mai rea decât spitalul; Bratoi (Marius Manole) venit pentru o operaţie simplă, care se transformă într-un caz complicat din cauza incapacităţii medicilor; Fero (Alexandru Hutuleac - un actor tânăr ce promite mult), care are o memorie colosală şi este fascinat de Elveţia; William (Marius Stănescu), cel care notează tot ca şi cum ar fi venit în control - însă viaţa rămâne doar în măsura în care a fost scrisă. O altă întrebare a lui Boicev rezolvată în spectacol printr-o uşă deschisă. De unde vine, cine este şi ce vrea acest om care crede în lucrurile scrise? Este Dumnezeu, sau memoria pierdută a omenirii?