După Alice in Wonderland, excentricul regizor se întoarce într-un fel neaşteptat la universul propriu, drag lui, cel vizitat încă de la Beetlejuice, fără însă risipa de efecte macabre de acolo.
Este o poveste nu atât cu un vampir, cât una de dragoste şi răzbunare. Nu Nosferatu şi Dracula, chiar dacă are un nemort ce se ridică din coşciug şi vânează oameni nevinovaţi pentru propria sete. Nici The Witches of Eastwick şi nici Death Becomes Her, cu toate că are mult din amândouă, inclusiv rezolvări şi efecte. Şi nici întru totul The Haunting, cu toate că veţi regăsi elemente care să vă trimită gândul la filmul cu Liam Neeson.
Excepţional de bine şi frumos filmat, speculând peisajul aspru, cu bună documentare şi punere în poză a actorilor care amintesc de ipostaze picturale romantice şi gothice, filmul nu are foarte multe din accesoriile binecunoscute ale lui Burton. Lipsesc fluidele, rotundele, spiralatele forme vegetale care îi plac şi l-au făcut celebru. Nu lipseşte însă umorul negru - veţi râde la multe din replicile lui Depp, ajuns brusc în 1972 după un somn de două sute de ani.
Cu o distribuţie fabuloasă, o Eva Green mai frumoasă şi mai sexy ca niciodată, cu trupul şi vocea ei guturală bine puse în valoare, cu o scenografie încărcată atât cât trebuie (dar pentru prima dată cu ilare accente moderne plasate strategic parcă doar ca să le întâlnească galantul Barnabas, protagonistul pus pe fapte mari în ceea ce priveşte restaurarea a conacului), filmul are un fir cât de cât clar, îţi ţine mereu atenţia în priză, are tensiune, suspans, senzualitate şi efecte speciale.
Însă exact ca în trecut, la atâtea alte filme ale regizorului, piesa de rezistenţă este actorul-fetiş, Johnny Depp. El se transformă iar cu plăcere într-un personaj bizar, vampirul lui politicos, bine ascuns sub machiaj, fiind parcă mult mai reuşit decât Pălărierul nebun. În multe cadre, actorul pare mai tânăr ca niciodată. Are câteva momente numai ale lui, căci regizorul îi oferă cu generozitate spaţiu de desfăşurare a forţelor comice, câteva mici momente din acelea de monolog one man show. Depp de aici tânjeşte ca şi Dracula după o femeie muritoare care este întruparea iubirii din trecutul îndepărtat, dar nu se sfiieşte să aibă parte de o partidă de dragoste la fel de toridă ca în Mr. and Mrs. Smith la o adică, cu o distrugere de cameră la fel ca acolo. De mult nu a mai avut parte actorul de scene de apropiere fizică atât de senzuale.
Sigur, la final rămâne bucuria vizionării unui film atent şi îndelung muncit, rotund, care începe şi se termină cu frumoasa voce din off a lui Depp. Regizorul se simte bine filmând pe platou. Însă apare umbra uşor acidă a regretului că a împrumutat prea mult din alte părţi, că a înmuiat prea mult povestea aceasta cu vampir, vrăjitoare şi alte lighioane, dar nu a folosit până la capăt toate pistele, inclusiv familia ciudată a Collins-ilor de la care te-ai fi aşteptat la o desfăşurare electrică de forţe, fiecare cu talentul său.
Rămâne totuşi speranţa că - aşa cum ne indică rapid în final, cu toate că poate să fie just for fun - ni se vor descâlci multe într-o continuare mai aprigă.
Morala oricum este foarte frumoasă - "Nu ne lăsăm învinşi. Îndurăm".