Povestea filmului începe cu prezentarea tragediei lui Barnabas Collins (Johnny Depp), descendentul unei familii de baroni din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta, din motive de dragoste neîmpărtăşită, este blestemat de către Angelique Bouchard (Eva Green), o solomonară care lucrează ca servitoare pentru familia lui, să se transforme în vampir şi astfel să devină nemuritor, pentru a suferi la moartea tuturor viitoarelor sale iubite. După ce oamenii din împrejurimi încep să se teamă de el, Barnabas este prins şi îngropat de viu într-o pădure. Nişte muncitori constructori îl descoperă după 200 de ani şi sunt ucişi prin sugerea sângelui de către însetat-înfometatul Barnabas, care, deşi nu s-a hrănit de ceva vreme, pare a fi într-o formă foarte bună. Trezit în plină epocă hipiotească, Barnabas se întoarce la reşedinţa familiei sale hotărât să-şi reia locul de seamă şi să redobândească prosperitatea de odinioară. Concomitent cu întoarcerea lui Barnabas "din morţi", tânăra Jossette DuPres îşi primeşte instructajul în a fi o dădacă destoinică pentru David, băieţelul familiei Collins. Filmul pare, în câteva momente, că se va concentra pe evoluţia tinerei şi că întreaga familie va fi evaluată prin ochii ei. Însă nu e aşa. Principala atracţie a filmului rămâne Barnabas şi modul lui de vampir demodat de a se descurca în epoca modernă. Acest contrast este speculat în mod abuziv ca pretext pentru o cavalcadă de gag-uri cu un umor specific comediilor lui Mel Brooks: Barnabas se uită la televizor şi încearcă să înşface omuleţii de pe ecran; Barnabas se expune din greşeală la lumina zilei ce trece printr-o fereastră şi, în timp ce lumea din jur se uită stupefiată cum hainele lui se aprind, el continuă să vorbească fără a avea habar că e în flăcări ş.a. Spectacolul culminează cu partida răvăşitoare de sex în aer dintre Barnabas şi Angelique, care se trântesc cu pasiune de pe un perete pe celălalt al unei încăperi de lux, devastând totul în jur.
Apariţia lui Johnny Depp în rolul lui Barnabas pare a fi constituită din căteva reminiscenţe, atât ca atitudine cât şi ca înfăţişare, ale rolului său din Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (2007) - film la care a colaborat tot cu Tim Burton - plus ceva din alura de neîndemânatic hazardat şi mereu frapat de ce păţeşte pe care o întruchipează personajul său din seria Pirates of the Caribbean. Însă, dacă acea încruntare înverşunată întipărită pe chipul lui Sweeney Todd şi ţinuta sa crispată aveau rolul de a potenţa percepţia spectatorului în legătură cu ura personajului faţă de lumea mârşavă din jurul său, în Dark Shadows, datorită excesului de burlesc, această atitudine, deşi se vrea a reprezenta consecinţa destinului tragic al personajului, ajunge să fie doar o simplă etichetă de gotic, o măscăreală.
Ca abordare stilistică, Dark Shadows pare a tinde să se încadreze în parodiile camp ce se înscriu în tradiţia unor filme precum "The Rocky Horror Picture Show" (1975; regie Jim Sharman), care omagiază printr-o ironie afectuoasă filmele horror de categorie B, despre care se ştie că reprezintă o puternică fascinaţie pentru Tim Burton. Însă Dark Shadows nu este nici pe departe atât de obraznic şi auto-ironic precum The Rocky Horror Picture Show şi nici nu exploatează specificul universului horror atât de ingenios şi bombastic. Singura reuşită a filmului este că îmbracă umorul gen American Pie într-o atmosferă gotică. Astfel, monştrii lui Burton devin, din subiecte de dezbatere asupra nobleţei umanităţii, nişte simple atracţii de circ. Se poate spune, aşadar (patetic vorbind), că Burton şi-a trădat "ciudaţii".