Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Iho

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la Cogealac la Paris şi înapoi - Povestea din spatele proiectului de film documentar Iho şi a personajelor sale


mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Franţa, în timp ce François Hollande îşi petrecea primele zile pe scaunul prezidenţial de la Palatul Élysée iar în Cannes lumea bună a cinematografiei internaţionale se strângea pentru a lua parte la cel mai important festival de film din această parte a lumii, în Paris, patru bătrâni aromâni fârşeroţi din Cogealac - un sat la 30 de km depărtare de Constanţa - soseau în capitala franceză pentru a da trei concerte de muzică polifonică alături de Grigore Leşe, în cadrul unui eveniment intitulat "Festival de dragul frumosului", organizat între 16-21 mai 2012 de către Mitropolia Ortodoxă Romană a Europei Occidentale şi Meridionale. Concertele s-au desfăşurat la Église Saint-Sulpice, a doua biserică, ca mărime, din Paris, după Notre Dame, la Ambasada României în Franţa, şi la Limours, un oraş la 30 de km sud de Paris.


Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi au fost descoperiţi, în urmă cu 6 ani, de către Grigore Leşe în timp ce cunoscutul interpret de muzică tradiţională şi doctor în muzică realiza filmări pentru emisiunea sa de la TVR - "La porţile ceriului". "A venit la poarta casei mele şi a întrebat simplu daca aici locuieşte cineva care cântă la cimpoi", îşi aminteşte Mihai Gherase - unul dintre membrii grupului de interpreţi de muzică polifonică din Cogealac - despre momentul întâlnirii cu Grigore Leşe. De atunci, impresionat de autenticitatea muzicii polifonice cântate de aromânii fârşeroţi, rapsodul maramureşean i-a purtat pe aceştia alături de el la o serie de concerte în ţară (Bucureşti, Suceava, Cluj, Iaşi, Săpânţa, Târgu Mureş, Târgu Lăpuş) şi în străinătate. În august 2010, Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi reprezentau România alături de Grigore Leşe la Expoziţia Mondială de la Shanghai, China.


 
Tot în 2010 i-am cunoscut pe bătrâni şi noi, echipa proiectului de film documentar Iho (iho - melodie, ison în limba aromână). Ne interesa muzica aromânească din zona Dobrogei şi am început să realizăm o serie de filmări de documentare cu privire la acest fenomen. Până când i-am descoperit pe interpreţii de muzică polifonică din Cogealac. Erau şapte pe atunci. Ne-au primit în casa lui Mihai Gherase, cimpoierul grupului, într-un foişor ferit de canicula verii, unde, în clinchetul paharelor şi al orilor (mărgele de chihlimbar aromâneşti), au început să înşire o serie de cântece polifonice de-a dreptul zguduitoare. Pe atunci, nu prea am înţeles alchimia acestui tip de cântec. Sunt aromâncă şi, totuşi, l-am auzit destul de rar. Cântau alternativ, întretăiat, păreau că improvizau mult şi în cântecele lor spuneau poveşti care păreau vechi de secole şi totuşi, datorită faptului că toate erau cumva neterminate (povestea din cântece e mai întotdeauna "lăsată în aer"), aceste poveşti păreau că se întamplă încă, şi în prezent. Probabil că era ceva acolo din atemporalitatea pe care o conferă actul de a povesti evenimentului cotidian. Poveştile cântecelor polifonice aromâneşti sunt ilustrări ale unor evenimente reale, "întâmplate", preluate de nişte oameni foarte talentaţi, de cele mai multe ori lipsiţi de abilitatea de a scrie sau a citi, şi transpuse în cântec.

Nu sunt idealistă, decât poate într-o măsură ţinută sub control ca să spun aşa, şi inţeleg că unele lucruri dispar fără să putem face nimic în acest sens. Însă, imediat după ce am auzit cântul aromânilor din Cogealac, am început sa conştientizez destul de acut un fapt care cred că e trecut cu vederea destul de uşor. Acest tip de cânt e vechi de secole. S-a transmis, din vremuri imemoriale, de când aromânii nici măcar nu erau consemnaţi în istorie, pe cale orală, din tata în fiu. Protagoniştii documentarului la care lucrez l-au învăţat în familie, de la rude şi apropiaţi. Cântecele polifonice fârşeroteşti reprezentau şi un ritual de socializare - se cântau la întruniri familiale, la nunţi, botezuri, onomastici etc. În timp însă, au devenit ceea ce eu consider a fi o modalitate de a nota istoria, memoria comunităţii. Toate acestea până în momentul prezent, în care, datorită faptului că nici un membru al familiei fârşeroţilor sau al comunităţii nu doreşte să înveţe acest tip de cânt pentru a-l duce mai departe, muzica polifonică fârşerotească, şi cu ea, memoria generaţiilor din spate, se va stinge odată cu foarte puţinii oameni care mai ştiu a o interpreta. "Ca să îţi aduci aminte cântecele, trebuie să le cânţi", ne-a spus la un moment dat Papu Giogi. Nu reuşea să îşi aducă aminte versurile unui cântec pe care îl cânta de 80 de ani bătuţi pe muchie. Dar, imediat ce a început să îl interpreteze împreună cu Papu Gherase, versurile au venit de la sine. Fără cântec, fără actul de a reproduce povestea din spatele cântecului prin melodia lui, prin "iho", muzica polifonică fârşerotească va dispărea.

Ne-am spus că un singur lucru mai putem face. Putem filma acest cântec. Dacă va dispărea, căci unele lucruri dispar şi aceasta este o realitate cu care nu te poţi lupta din spatele morilor de vânt, putem măcar păstra amintirea acestui cântec şi putem documenta viaţa ultimilor săi interpreţi.


De un an şi jumătate, echipa proiectului de film documentar Iho îi urmăreşte îndeaproape pe Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi. E o încântare să petreci timp cu bătrânii - sunt plini de umor şi voie bună, povestesc aproape tot timpul, deşi unele poveşti se cam repetă, dar e bine că aşa le memorăm şi noi mai uşor, şi încep să cânte când nu te aştepţi. Le spunem "Papu" (bunic), iar ei ne spun nepoţi. Bătrânii îmi amintesc de bunicul meu, despre care am aflat abia după ce a murit că în tinereţe obişnuia să cânte muzică polifonică. Dar asta este numai vina mea, pe care o trăiesc destul de intens în timp ce lucrez la acest proiect.
 
Avem în jur de 70 de ore de material brut şi ne pregătim să intrăm în montaj. Numai că lucrurile nu se fac întotdeauna numai cu bunăvoinţă şi pasiune, deşi nici unul dintre membrii proiectului nu duce lipsă de aşa ceva. Pentru că mai avem încă nevoie de bani pentru a încheia filmările şi a începe post-producţia filmului, am realizat o serie de demersuri pentru a strânge fonduri. Printre care, şi o campanie de crowd funding (strângere de fonduri prin intermediul publicului larg) pe Indiegogo.com -  o platformă  online internaţională de crowd funding lansată în 2008, care a găzduit până acum peste 45.000 de campanii de finanţare pentru proiecte culturale din toată lumea.
 
Pe această platformă, orice persoană cu un cont în bancă poate sprijini proiectul cu sume variind între 10 şi 10.000 $. În schimbul sumei donate, contributorii vor primi o serie de recompense - de la mulţumiri speciale, cd-uri, fotografii, DVD-uri cu material extra sau chiar creditul de Producător Asociat şi o întâlnire specială cu personajele documentarului. Sprijinul pentru campanie poate fi realizat şi altfel, prin simpla postare a unui link la adresa la care poate fi găsită campania: http://www.indiegogo.com/iho , la blogul filmului: http://iho.film-documentar.ro/ sau la pagina de Facebook: http://www.facebook.com/pages/Iho-Documentary-Film-Project/213374685369768
 
Cei interesaţi să sprijine proiectul o pot face până la data de 29 iunie 2012. Cu mulţumirile echipei. Oricine poate face parte din povestea Iho.
 
Proiectul de film documentar Iho este realizat de:
Eliza Zdru - regizor
Marius Beşu - director de imagine
Alexandru Radu - editor
Bogdan Pălici - producător
Georgiana Vlahbei - asistent producţie
 
Iho este produs de ViraFilms şi Proiect Avdhela - Bibioteca Culturii Aromâne.




 Toate articolele despre Iho


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Eliza Zdru


Alte articole

 Pînă pe 29 iunie 2012 puteţi lua parte la finalizarea proiectului Iho!, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer