The Final Cut - Memorie finală

Distribuţie: Robin Williams, Mira Sorvino, James Caviezel, Mimi Kuzyk, Stephanie Romanov
Regie: Omar Naim
Scenariu: Omar Naim
Imagine: Tak Fujimoto


Stimate client,

Bine ai venit în familia Zoe Tech. Ai luat o decizie importantă – ai achiziţionat un implant Zoe pentru copilul care ţi se va naşte în curând. Ce înseamnă acest lucru? Nemurire. Produsul nostru patentat va fi amplasat la naştere în creierul copilului, permiţându-i acestuia să înregistreze tot ceea ce i se va întâmpla de-a lungul vieţii. De-acum, amintirile pe care le îndrăgim se vor păstra intacte de-a lungul timpului.

Sinopsis:

Un Zoe Chip este un implant care-ţi permite să-ţi înregistrezi întreaga viaţă. Atunci când mori, filmul vieţii tale este transformat într-un "memorial", o peliculă care va fi proiectată cu ocazia înmormântării. Jucărie destinată celor privilegiaţi, implanturile Zoe vor schimba modul de interacţiune dintre oameni, dar există rebeli care sunt împotriva acestei tehnologii şi care cred că amintirile sunt destinate uitării.

Alan Hackman (Robin Williams) este cel mai bun "meşter" din domeniu, iar talentul său de a-i ajuta pe clienţii corupţi să scape cu faţa curată l-a făcut să fie extrem de solicitat. Cu toate acestea, capacitatea sa de a observa viaţa prin intermediul emoţiilor l-a transformat într-un om distant, incapabil să-şi trăiască propria existenţă. Se crede un fel de «vrăjitor al păcatelor», iar munca sa îi permite să şteargă defectele celor morţi. Speră că dacă va face astfel încât greşelile celorlalţi să fie uitate, va reuşi să fie şi el un om fără pată.

In timp ce editează un film pentru moartea unuia dintre cei mai importanţi directori de la Zoe Tech, Alan găseşte o imagine din copilăria sa care l-a chinuit întreaga viaţă. Această descoperire îl face să se lanseze într-o căutare disperată, încercând să găsească adevărul şi mântuirea.


Despre producţie:

The Final Cut, film regizat de Omar Naim, începe altfel decât majoritatea science fiction-urilor cu care ne-am obişnuit. Este o parabolă convingătoare, care oferă o imagine a unei lumi în care implanturile mnemonice înregistrează întreaga viaţă a celor care le poartă. Post mortem, aceste amintiri sunt editate de către un "meşter" într-un film care prezintă viaţa decedatului, cu ocazia unei ceremonii comemorative intitulate "Rememorare". Este o poveste care ne face să ne gândim la puterea amintirilor noastre şi la importanţa intimităţii.

The Final Cut este rodul imaginaţiei bogate a lui Omar Naim, scenarist şi regizor în vârstă de doar 26 de ani. Era încă la colegiu, şi lucra la filmul său de diplomă, intitulat Grand Theater: A Tale of Beirut, când a început să se gândească pentru prima oară la această poveste. "Tocmai îmi editam filmul" explică Naim, "şi am avut destul timp la dispoziţie pentru a face munca de cercetare înainte de a începe să lucrez la documentarul propriu-zis. Am citit o grămadă de cărţi despre documentare, şi am văzut foarte multe filme de acest gen. Există un fals mit legat de obiectivitate, care a devenit extrem de evident pe măsură ce proiectul lua amploare. Am luat foarte multe interviuri, şi mi-am dat seama că după ce am schimbat puţin contextul evenimentelor, cea ce oamenii îmi spuseseră îşi cam pierduse din valoare. Nu vreau să spun că am făcut cine ştie ce descoperire. Cred că majoritatea celor care realizează documentare îşi dau seama de acest lucru destul de repede".

Odată ce i-a venit ideea pentru acest film, Naim a renunţat şi la slujba sa pentru a putea scrie proiectul în timp util. După câteva luni în care a tot scris şi a re-scris, Naim a supus lucrarea atenţiei francezilor de la The Equinox Project, care l-au acceptat imediat. "Este ca un fel de Hogwarts al filmelor", îşi descrie Naim experienţa, "adică este un loc de vis pentru tinerii cineaşti. Totul se întâmplă de două ori pe an, acceptă zece scenarii şi îi aduc pe autori la un castel din sudul Franţei. Mai aduc şi zece cineaşti recunoscuţi în întreaga lume, şi timp de o săptămână lucrezi împreună cu aceşti oameni la elaborarea scenariului". Continuă să expună faptele: "nu aveam nici agent, nici manager, nici producător. Generozitatea consilierilor de la Equinox a fost cea care a făcut ca acest film să devină realitate. Unul dintre cineaşti, Jonathan Nossiter, al cărui film Sunday a câştigat marele premiu la Sundance acum câţiva ani, făcuse un film cu Nick Wechsler, pe care mi l-a recomandat călduros".

Producătorul Nick Wechsler rememorează întâlnirea: "Era extrem de bine pus la punct. A venit cu nişte planşe superbe, şi n cele din urmă a sfârşit prin a scrie un fel de tratat despre cum va face el acest film." Cât despre entuziasmul pe care l-a arătat faţă de Naim şi de scenariul acestuia, Wechsler spune: "Este parte a meseriei mele să găsesc noi scenarişti şi să-i ajut să se afirme. Totul începe cu materialul pe care mi-l pun la dispoziţie şi cu evaluarea pe care i-o fac individului şi implicării sale în proiect, pentru a vedea dacă sunt gata sau nu să regizeze un film. Mi-am dat seama că Naim dovedeşte un entuziasm fără margini. A vorbit foarte frumos atunci când şi-a prezentat materialul. Am petrecut mult timp discutând despre felul în care vedea el întregul proiect, cum credea că trebuie editat filmul, cum interpreta evoluţia personajelor, şi după câteva discuţii de acest gen am ştiut că pot să-l transform într-un cineast de excepţie. Atunci când l-am întrebat dacă acesta este genul de film pe care ar vrea să-l regizeze, mi-a spus că acesta este şi motivul pentru care a scris scenariul. I-am spus că-l pot ajuta să-şi îndeplinească acest vis şi m-am implicat trup şi suflet n realizarea proiectului."

De-abia atunci când au început să adune echipa de creaţie care urma să realizeze The Final Cut Naim şi-a dat seama că visul său este pe cale să devină realitate. El explică: "M-am întâlnit cu Nick şi mi-a spus vino cu o listă de cineaşti cu care ţi-ar plăcea să lucrezi", am adus o listă cu oameni care am crezut că s-ar putea implica. Iar la începutul listei am scris "Aceştia sunt idolii mei, nu-i pun decât cu titlu informativ." La începutul acestei liste ideale se afla legendarul cineast Tak Fujimoto (The Silence of the Lambs, Philadelphia şi Devil in a Blue Dress). Wechsler a fost de acord cu alegerea lui Naim, şi i-a trimis scenariul lui Tak Fujimoto care l-a citit şi a fost de acord cu o întâlnire. "In acel moment", explică Naim, "aveam planşele şi tot felul de chestii. Am stat de vorbă cam o oră şi mi-a spus ai un scenariu foarte bun, eşti bine pregătit. Cred că va fi o aventură de zile mari. Hai s-o facem." "A fost un mentor minunat", spune Naim după colaborarea sa cu Fujimoto. "Este o plăcere să lucrezi alături de el, şi a făcut ca filmul să arate fantastic. Am avut un orar extrem de strict pentru proiect foarte ambiţios, dar totul a mers ca pe roate."

Pelicula "Zoe" are un aspect aparte, care face publicul să realizeze că vede ceva din perspectiva unui personaj invizibil. Brakey explică; "Pelicula Zoe va fi destul de diferită de restul filmului. Este filmată pe video, şi are o menţiune cu numele persoanei – D. Monroe, 42 de ani, 168 de zile, 12 ore. Va face publicul să simtă deîndată că a pătruns în mintea cuiva, iar mai apoi a revenit la vizionarea filmului, şi toate acestea într-un fel care nu cred că a mai fost realizat până acum. Este mai mult decât o simplă filmare POV. Pur şi simplu intri în pielea personajului, vezi totul cu ochii săi, dintr-o perspectivă unică. Este extrem de interesant ».

Aspectul de ansamblu al filmului The Final Cut nu este descris cu precizie în scenariu, dar regizorul Omar Naim i-a acordat extrem de multă importanţă. Poate fi descris ca o poveste science-fiction, dar nu este în mod neapărat futuristic. Producătorul Nick Wechsler spune The Final Cut este mai degrabă o dramă, şi nu un science –fiction. Nu are decât un element fantastic, şi anume implantul care există în acea lume imaginară. Nu încercăm să creăm un viitor sau o lume alternativă. Încercăm să creionăm ceva ce ar putea fi denumit mai degrabă fabulă". Este o poveste despre care Naim spune cu simplitate că "Se întâmplă pur şi simplu într-un alt timp şi în alt loc". Pentru a crea o viziune de ansamblu specifică acestui "loc aparte", Naim a apelat la talentul production designer-ului James Chinlund.

Filmând în întregime în Vancouver, în Columbia Britanică, folosind locaţii reale cât mai des cu putină, Chinlund a reuşit să stabilească o largă varietate de viziuni care în cele din urmă sunt greu de definit ca aparţinând unei perioade distincte sau unui loc anume.
Cineaştii s-au simţit din nou extrem de norocoşi atunci când s-a pus problema distribuţiei. "Mi-am dat seama că Dumnezeul filmelor ne era cu adevărat binevoitor atunci când Robin Williams a acceptat să joace rolul lui Alan". Omar Naim este de acord în totalitate. "Robin Williams este un geniu, în caz că nu ştiaţi", râde el. "Viziunea mea asupra personajului s-a schimbat în totalitate atunci când am aflat că el o să-l joace". Naim continuă: "atunci când am scris scenariul, m-am gândit că personajul trebuie să fie destul de distant, un tip mai.....rece. Dar mulţumită lui Robin, s-a transformat într-o fiinţă extrem de caldă. Felul în care îşi interpretează personajul este extrem de cald şi de emoţionant."

Cât despre acel ceva care l-a atras pe Robin Williams la rolul lui Alan Hackman, actorul mărturiseşte că totul s-a rezumat la scenariu. "Acesta este practice motivul principal", explică Williams, "Mi-am dat seama că reuşeşte să mă surprindă la fiecare pagină, ceea ce este fantastic. Asta ca să nu mai vorbim despre ideea cu tehnologia. Mi se pare că în ultimele luni am citit o grămadă de articole legate de subiectul implanturilor, sau al dispozitivelor mnemonice care se presupune că-ţi măresc capacitatea de a memora. Este cu adevărat fantastic, asistăm la o adevărată disputa între memoria subiectivă şi cea obiectivă."

Wechsler este şi el de acord cu atemporalitatea subiectului, adăugând: "Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat pe măsură ce dezvoltam subiectul filmului este legat de articolele în care se dezbătea problema cipurilor folosite în supravegherea indivizilor. Care se presupune că ar trebui să monitorizeze evenimentele, starea de sănătate, viaţa de zi cu zi a oamenilor care sunt, să zicem, angajaţi ai Pentagon sau CIA, dar care ar putea fi folosite, în curând, şi pentru a supraveghea oamenii obişnuiţi. Proiectul nu este decât o aprofundare a unor întâmplări din societatea contemporană." Williams este de acord spunând că "este cel mai indicat film pentru a fi urmărit acasă cu familia. Totul a început cu nişte fotografii digitale, iar acum oamenii au adevărate albume cu fotografii de acest gen, pe care le împart prin internet. In loc să te bucuri de 15 minute de celebritate pe vreun site, poţi foarte bine să-ţi pui o cameră web în dormitor, iar viaţa ta va deveni cu adevărat publică."

Atunci când s-a ajuns la distribuirea unei actriţe în rolul Delilei, cineaştii şi-au dat seama că vor avea nevoie de cineva care să facă faţă complexităţii personajului lui Alan Hackman, şi care să dea dovadă de o serioasă experienţă de viaţă. După cum spune şi Wechsler, "aveam nevoie de o actriţă care să radieze pur şi simplu inteligenţă, vulnerabilitate, şi care să se potrivească cât mai bine, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, cu Robin." Au ales-o pe Mira Sorvino, laureată a Premiului Academiei. "Mira era perechea perfectă pentru Robin. Ne-am dat seama de acest lucru încă de la început."

Versatilitatea ei dramatică a fost cea care l-a convins pe Naim s-o distribuie pe Sorvino în acest rol. "Mira Sorvino este o femeie extrem de inteligentă şi de talentată", spune Naim. "Iar acest rol reprezintă combinaţia perfectă între multe dintre apariţiile ei în alte filme. Umorul ei, inteligenţa, căldura, sexualitatea, toate contribuie la imaginea perfectă, dar cel mai mult m-a încântat faptul că o astfel de persoană a acceptat să se implice în proiectul meu. Delila din scenariu nici nu se compară cu Delila de pe ecran". Cât despre Sorvino, ea s-a simţit atrasă de acest proiect încă de la prima sa întâlnire cu Naim. "Am fost încântată de Omar", îşi aminteşte Sorvino. "Adesea, regizorii debutanţi nu sunt prea siguri pe ei, sau sunt prea tipicari". "El n-a avut nici unul dintre aceste defecte", râde ea."A scris acest scenariu incredibil de inteligent, a avut o grămadă de idei fantastice, a fost extrem de încrezător în sine, fără a deveni vreodată rigid. Pur şi simplu te invită să joci. Nu se simte ameninţat atunci când vrei să experimentezi ceva – ceea ce a dat nişte rezultate interesante. Deoarece Robin adesea mai cerea o dublă, iar eu mă fac vinovată de acelaşi lucru. Aşa că încercam ceva nou. Uneori nu ne ieşea, dar alteori obţineam o secvenţă chiar reuşită. Omar este un tip extrem de deschis. M-am bucurat să văd un tânăr regizor atât de încrezător, care stăpâneşte materialul atât de bine, dar care în acelaşi timp este atât de dornic să asculte părerile celorlalţi. Sorvino continuă:"Cel mai amuzant este că, chiar dacă el vorbeşte despre acest proiect ca fiind un simplu filmuleţ, mie mi se pare ceva ieşit din comun – un film excepţional, care va rămâne în istorie. A creat o lume sumbră, greu de uitat. Scenariul este şi el extrem de pătrunzător, aşa că nu mi se pare deloc că ar fi vorba despre un simplu filmuleţ.

Personajul extrem de complex al Delilei, pe care l-a înţeles ca nimeni alta, precum şi întreaga tematică a poveştii, au fost unele dintre motivele care au convins-o să accepte acest rol. "Delila nu emite tot timpul judecăţi de valoare, aşa cum face Fletcher, personajul lui Jim Caviezel", explică Sorvino. "Se ocupă de un anticariat, şi este interesată de poveşti, de autenticitatea existenţei, de menţinerea acestor lucruri în echilibrul lor precar, în loc de a le reconstitui într-o palidă imitaţie a vieţii. Cu toate acestea, cred că şi ea ar vrea să ştie unele lucruri, ba chiar este o replică în scenariu, Cum sunt, de fapt, vieţile oamenilor? Au, oare, vreun sens?" De fapt, practic îi pune lui Alan următoarea întrebare: Dacă tot vezi atâtea existenţe, oare ştii mai multe despre viaţă decât noi, ceilalţi? Deoarece nouă ni se pare că ne-am cam rătăcit, şi nu ne rămâne decât să sperăm că există o explicaţie pentru toate acţiunile noastre. El este un editor care imprimă – sau mai bine-zis impune – o anumită structură a existenţelor. Face ceva oarecum divin. El este cel care găseşte amprenta destinului în poveştile oamenilor – lucru care cred că o atrage foarte mult pe Delila. Dar în acelaşi timp este şi un pic înspăimântată..."

Cât despre şansa de a colabora cu Williams, Sorvino spune: "Este un actor minunat. Cred că în acest film publicul va avea ocazia de a vedea o interpretare extrem de nuanţată. Nu cred că acest rol se poate compara cu vreunul dintre proiectele sale precedente. Personajul său este un individ complex, care are o parte bună, dar şi una mai sumbră. Trebuie să se lupte cu proprii săi demoni. Este o luptă grea, dar încearcă din greu să o scoată la capăt, să se împlinească ca om. Este fascinant, este un individ enigmatic, dar care în anumite momente dovedeşte o căldură fantastică."