Probabil că fără ICR unele din festivalurile importante de teatru, film, muzică din România ar continua să existe, dar ar fi mai sărace (şi nu doar ca buget, ci ca număr şi calitate a participanţilor) şi impactul lor în cultura mondială ar fi minor. TIFF sau Festivalul de Teatru de la Sibiu nu ar fi ajuns unele din cele mai importante din Europa şi din lume fără relaţiile culturale pe care le-a creat ICR-ul în principalele ţări ale lumii şi care au înlesnit participarea unor realizatori sau critici importanţi din domeniu care să cunoască, să evalueze şi să îndrăgească filmul şi teatrul din România.
Fără programele ICR-ului de finanţare a traducerii pentru volume ce şi-au găsit un editor străin, scriitorii români nu ar avea 319 titluri traduse în 24 de limbi şi nu s-ar fi întîlnit cu cititorii lor la Târguri de carte în Madrid, Torino, Paris, Londra sau Praga.
Fără ICR, cineaştii români nu ar avea cîteva Festivaluri de film românesc în SUA, iar Puiu, Mungiu, Porumboiu, Pintilie nu ar fi cunoscuţi şi onoraţi la New York şi în alte state americane, dar şi la Istanbul, Göteborg, Berlin, Dresda, Bruxelles şi cam peste tot în lume. Şi noi nu am căuta înfriguraţi cronici ale filmelor româneşti în principalele publicaţii culturale americane sau franceze şi nu am aştepta niciodată cu speranţă nominalizările la Cannes, Globurile de Aur sau Oscar pentru că nici măcar nu am intra în calcul.
Fără ICR nu ar fi existat turnee ale teatrelor româneşti în lume. Probabil că turneul Teatrului Nottara la Londra a fost cel mai spectaculos al anului 2011, dar teatrul românesc s-a văzut şi la Chişinău, şi la New York, şi la Paris, şi la Praga, şi la Roma, şi în atîtea alte locuri în care ICR a vorbit despre el şi a creat interes.
Fără ICR nu s-ar şti de jazz-ul românesc la Viena, Praga sau Lisabona, iar spaniolii nu ar fi ascultat muzica lui Dimitrie Cantemir, americanii nu şi-ar fi reamintit de Enescu, muzica clasică în interpretare românească nu s-ar fi auzit în Belgia, iar cea barocă nu s-ar fi auzit în palate din Franţa.
Fără ICR am fi mai săraci cu toţii şi străinii ar continua să pomenească doar de "Ceauşescu", "Dracula", "Nadia", poate şi "Hagi". Şi să creadă că putem face doar lucruri reprobabile. Iar noi probabil am crede că nu avem suficientă valoare sau că sîntem persecutaţi de indiferenţa celorlalţi. Probabil că nu am găsi motivaţii pentru a progresa şi nici nu am putea circula pentru a avea acele întîlniri care schimbă perspective şi vieţi. În ambele cazuri am fi mult mai trişti şi am privi mai mult în jos şi mai puţin spre viitor. Fără ICR, efervescenţa culturală a României ar fi mult redusă sau chiar inexistentă. (Mai multe despre ce a făcut ICR în 2011 puteţi citi aici, despre ce a făcut în 2010 puteţi citi aici, despre ce a făcut în 2009 puteţi citi aici, iar despre perioada 2005-2008 puteţi citi aici - sînt cîteva sute de pagini de realizări, dar şi cîteva zeci de pagini de strategie şi de istoric al instituţiei teribil de interesante. Cred că timpul afectat măcar răsfoirii acestor rapoarte de activitate e un timp care merită investit pentru a înţelege cum se construieşte o instituţie şi cum se articulează un proiect întins pe termen lung.)
Fără ICR probabil că LiterNet s-ar fi desfiinţat şi nu pentru că ICR ne-a finanţat (căci nu a făcut-o şi nici nu trebuia să o facă), ci pentru că peisajul cultural românesc ar fi fost arid şi pustiu. Şi nu am fi avut despre ce să vă povestim.
În acest context, cu toate aceste lucruri în cap, dar niciodată puse pe hîrtie, am aflat de "Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri în domeniul cultural" din nefasta zi de 13 iunie 2012. O Ordonanţă ce mă face să privesc cu îngrijorare spre sfîrşitul lunii iunie, momentul în care s-ar putea ca echipa ICR-ului să fie dezintegrată şi instituţia în sine să îşi mototolească proiectele şi să le arunce la coş. Ar fi o tragedie şi ar fi un semn că orice competenţă din ţara asta e preţuită doar pînă la o schimbare de regim, că nici un guvern nu rezistă tentaţiei de a distruge tot ce s-a făcut în trecut şi de a pune în loc altceva, indiferent de calitatea lucrului ce va fi distrus.
Sper ca în ceasul al doisprezecelea să existe o deşteptare în faţa reacţiilor ce au urmat acestei Ordonanţe şi ea să fie retrasă. Şi să fie făcute orice controale sînt permise de lege, căci nici o instituţie nu e mai presus de lege şi oricine poate fi controlat (subliniez: controlat, nu şicanat inutil), dar să fie lăsate în pace proiectele şi cei care au grijă ca ele să se dezvolte. ICR e un model de instituţie culturală funcţională şi a făcut pentru România enorm în ultimii şapte ani, creând poduri prin care cultura română a început să fie importantă în lume. De la acest adevăr trebuie să pornim de fiecare dată cănd ne uităm în direcţia lor şi le judecăm activitatea.
Iată mai jos textul Ordonanţei urmate de cîteva comentarii pe care le-am făcut în timp ce citeam, cu cunoştinţele mele mai puţin decît medii din domeniul juridic, şi de o listă a modificărilor aduse legii, prin compararea cu ce exista pînă acum. E poate o lectură mai puţin atractivă, dar cred că e important să citim ca să înţelegem împreună.
Ordonanţă de Urgenţă nr. 27 din 2012
privind unele măsuri în domeniul cultural
privind unele măsuri în domeniul cultural
"Având în vedere necesitatea consolidării şi amplificării, sub diferite forme, a relaţiilor culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare, în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale, deziderat de o importanţă deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală,
reţinându-se că atingerea acestui scop impune exercitarea controlului parlamentar în privinţa organizării şi funcţionării Institutului Cultural Român, prin intermediul Senatului României, în calitate de Cameră decizională pentru adoptarea proiectelor de legi şi propunerilor legislative în domeniul politicii externe, în cadrul căreia funcţionează comisii permanente în acest domeniu, precum Comisia pentru politică externă, Comisia pentru afaceri europene şi Comisia Românilor de Pretutindeni,
luându-se în considerare necesitatea cheltuirii banului public, de către Institutul Cultural Român, în condiţii de deplină legalitate, cu evitarea oricăror nereguli financiar-contabile, de genul celor evidenţiate, în timp, de către rapoartele Curţii de Conturi a României,
având în vedere dispoziţiile art. 116 din Constituţia României, republicată, care reglementează structura administraţiei publice centrale, respectiv ministerele, organizate în subordinea Guvernului, şi alte organe de specialitate care se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome,
ţinând cont de dispoziţia generală de la art. 111 alin. (1) din Constituţie, potrivit căreia Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt supuse controlului parlamentar,
reţinându-se necesitatea respectării cadrului constituţional prin reorganizarea ca autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică, şi trecerea Institutului Cultural Român sub controlul parlamentar,
luând în considerare faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va duce, pe de o parte, la prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi, vremelnic, în alte state, iar, pe de altă parte, la menţinerea unor disfuncţionalităţi referitoare la modul de organizare şi la funcţionarea Institutului Cultural Român,
în considerarea faptului că elementele prezentate vizează interesul public, astfel încât acestea constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Institutul Cultural Român, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, sub autoritatea Preşedintelui României, se reorganizează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.
Art. II
Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Institutul Cultural Român, denumit în continuare Institutul, este organizat şi funcţionează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar."
2. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Consiliul de conducere este condus de preşedintele Institutului şi are următoarea componenţă:
preşedintele Institutului;
un membru desemnat de Preşedintele României;
un membru desemnat de primul-ministru;
un secretar de stat desemnat de ministrul afacerilor externe, prin ordin;
un secretar de stat desemnat de ministrul culturii şi patrimoniului naţional, prin ordin;
un secretar de stat desemnat de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, prin ordin;
preşedintele Academiei Române sau un vicepreşedinte desemnat de acesta;
14 membri numiţi de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, dintre care 7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori şi 7 membri la propunerea Biroului permanent al Senatului."
3. La articolul 6, alineatul (4) se abrogă.
4. La articolul 8, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Convocarea şedinţelor extraordinare ale Consiliului de conducere se poate face la cererea Biroului permanent al Senatului României, a preşedintelui Institutului sau a unei pătrimi din numărul total al membrilor. Convocarea se face nominal, prin orice mijloc de comunicare, precizându-se ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării."
5. La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 12
(1) Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi în / din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor este de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reînnoit. Funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic."
6. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14
Numărul maxim de posturi pentru Institut este de 184, exclusiv demnitarii."
Art. III
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, plenul Senatului va numi conducerea operativă a Institutului, precum şi membrii Consiliului de conducere a căror desemnare este de competenţa sa, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse de prezenta ordonanţă de urgenţă.
Prim-Ministru, Victor-Viorel Ponta
Contrasemnează:
Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Mircea Diaconu
Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu
Bucureşti, 13 iunie 2012.
Nr. 27."
****
Comentarii:A. Preambulul legii
"Având în vedere necesitatea consolidării şi amplificării, sub diferite forme, a relaţiilor culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare"
(Comentariu LiterNet: Iată ce spune British Council despre misiunea lor: "British Council a sărbătorit, în 2009, 75 de ani ca lider mondial în domeniul relaţiilor culturale, al creării de noi oportunităţi, de încredere şi implicare pentru Marea Britanie peste tot în lume. (...) Noi oferim oamenilor de pretutindeni o deschidere către educaţia şi creativitatea britanică şi stabilim relaţii durabile între Marea Britanie şi alte ţări." (vezi aici)
Orientarea cerută, prin această ordonanţă, spre "comunităţile româneşti de peste hotare" nu e oare prea limitativă? Nu deturnează ea sensul primordial pe care ar trebui să îl aibă un Institut Cultural, anume acela de a crea oportunităţi pentru România peste tot în lume?
De altfel, nici pînă acum ICR nu a neglijat comunităţile româneşti căci, în 2011, a organizat 31 de evenimente dedicate românilor din diaspora. Doar că principalele eforturi au fost, şi logic vorbind trebuiau să fie, orientate spre clădirea de relaţii cu alte culturi - şi au fost astfel 859 evenimente organizate de institutele culturale româneşti din străinătate, cu participarea a 2.680.000 de spectatori şi a 2.670 artişti şi personalităţi culturale ce au luat parte la proiecte derulate de ICR în străinătate.)
"în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale, deziderat de o importanţă deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală"
(Comentariu LiterNet: Iată ce spune British Council despre misiunea lor: "Relaţiile culturale sunt vitale pentru viitorul Marii Britanii - acestea funcţionează pe termen lung pentru a consolida cooperarea de care avem nevoie pentru o lume mai sigură." (vezi aici)
Marota "identităţii naţionale" ne bântuie textele oficiale de cînd limba de lemn făcea legea. Cînd lumea se deschide spre globalizare, noi ne trezim să ne închidem în mici, bere, căluşari. E drept că nici legea iniţială nu strălucea în formulări, dar ea a permis o activitate fără precedent de deschidere spre alte culturi şi de promovare a culturii române în lume. Readucerea ofuscată pe tapet a "identităţii naţionale" sună a "străinii vin să ne cumpere ţara". Şi, desigur, trebuie să otrăvim fîntînile în calea lor.)
"reţinându-se că atingerea acestui scop impune exercitarea controlului parlamentar în privinţa organizării şi funcţionării Institutului Cultural Român, prin intermediul Senatului României, în calitate de Cameră decizională pentru adoptarea proiectelor de legi şi propunerilor legislative în domeniul politicii externe, în cadrul căreia funcţionează comisii permanente în acest domeniu, precum Comisia pentru politică externă, Comisia pentru afaceri europene şi Comisia Românilor de Pretutindeni,"
(Comentariu LiterNet: cea mai sigură formă de a îngropa iniţiativa în România e de a construi birocraţie în jurul ei.)
"luându-se în considerare necesitatea cheltuirii banului public, de către Institutul Cultural Român, în condiţii de deplină legalitate, cu evitarea oricăror nereguli financiar-contabile, de genul celor evidenţiate, în timp, de către rapoartele Curţii de Conturi a României,"
(Comentariu LiterNet: grija pentru "banul public" e mereu o bună acoperire pentru orice iniţiativă la marginea legii. La fel s-a întîmplat cu alegerile care s-au scurtat (şi erau aproape să se cumuleze) ca să se cheltuiască mai puţini bani publici.
Bugetul ICR a variat între 2 milioane Euro - în 2005 - şi 10 milioane Euro - în 2008 - cu un buget pe 2011 în jur de 9 milioane Euro. Spre comparaţie, acoperişul retractabil de pe Stadionul Naţional care nu funcţionează decît atunci cînd nu plouă şi este cald afară a costat 20 milioane de Euro.
În bugetul anual al ICR, raportul dintre cheltuielile de programe şi cheltuielile de administraţie (salarii, întreţinere etc.) este de 4 la 1: 80% din bugetul Institutului reprezintă programele şi doar 20% cheltuielile de întreţinere şi funcţionare. În cele mai multe proiecte au existat finanţări multiple, ICR contribuind doar cu un anumit procent din bugetul proiectului.
Dacă au fost nereguli evidenţiate de Curtea de Conturi, atunci trebuie pedepsiţi vinovaţii. Conducerea ICR spune că nu au existat astfel de nereguli, dar aceste posibile nereguli pot apărea în orice instituţie, fără ca asta să însemne că instituţiile asupra cărora există suspiciuni trebuie să intre sub controlul Parlamentului. Nu există nici o dovadă că Preşedenţia ar fi blocat vreo investigaţie a unui organ îndreptăţit să controleze ICR-ul)
"luând în considerare faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va duce, pe de o parte, la prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi, vremelnic, în alte state, iar, pe de altă parte, la menţinerea unor disfuncţionalităţi referitoare la modul de organizare şi la funcţionarea Institutului Cultural Român,"
(Comentariu LiterNet: citind am senzaţia unei glume. Activitatea ICR tinde să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a acelor stabilliţi vremelnic în altă ţară? Ei bine, activitatea atîtor guverne succesive, materializată şi în acte de acest gen, tinde să afecteze grav sentimentul meu de apartenenţă la această naţiune. Cine o fi făcut o cercetare legată de activitatea ICR-ului din care să rezulte lucrurile afirmate cu atîta nonşalanţă? Şi cînd a făcut-o?)
"în considerarea faptului că elementele prezentate vizează interesul public, astfel încât acestea constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,"
(Comentariu LiterNet: fiecare ordonanţă de urgenţă trebuie împachetată într-o justificare a urgenţei sale pentru a putea sări peste discutare şi adoptare în Parlament. În atîţia ani în care toate guvernele au guvernat prin ordonanţe, s-a format o limbă de lemn care să justifice doar din cuvinte situaţiile extraordinare în care ne aflăm zi de zi. Strategia e simplă: se pun împreună afirmaţii fără acoperire, se fac prognoze apocaliptice, se amestecă unele cuvinte fără nici un sens şi apoi se trage concluzia dorită.)
B. Modificările introduse de această ordonanţă
1. "Institutul Cultural Român, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, sub autoritatea Preşedintelui României, se reorganizează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.". Aşadar:
Institutul Cultural Român se transformă din "instituţie publică de interes naţional" în "autoritate administrativă autonomă"
Institutul Cultural Român se transformă din instituţie "sub autoritatea Preşedintelui României" în autoritate "sub control parlamentar"
2. Consiliul de conducere este organul deliberativ al Institutului şi este format din 21 de membri. Ordonanţa modifică modalitatea de alegere a 14 din ei astfel:
Consiliul de conducere are în componenţă "14 membri numiţi de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi" în loc de 14 membri numiţi de Preşedintele României" (comentariu LiterNet: în condiţiile precedentei legi Preşedintele practic ratifica propunerile, fără a avea drept de intervenţie, în timp ce în condiţiile Ordonanţei plenul Senatului va ratifica cele 14 propuneri, din care 7 sînt făcute tot de Senat)
şi modalitatea de selectare a 7 dintre ei astfel:
Consiliul de conducere are în componenţă "14 membri (...), dintre care (...) 7 membri la propunerea Biroului permanent al Senatului." în loc de "14 membri (...), dintre care (...) 7 membri la propunerea preşedintelui Institutului." (comentariu LiterNet: în orice corporaţie multinaţională angajările se fac în prezenţa şi prin decizia şefului echipei în care cei angajaţi se vor integra, astfel încît echipa să fie funcţională şi responsabilitatea asupra rezultatelor noilor angajaţi să fie a şefului de echipă. În plus, autoritatea şefului de echipă va fi integrală în condiţiile în care el a condus interviurile de angajare şi a decis asupra selecţiei.
În urma acestei modificări, în Consiliul de conducere al ICR propunerile se vor face de către:
Preşedintele ICR + 1 membru - Preşedintele României
4 membri - Guvernul României
1 membru - Academia Română
7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori (Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Teatrală din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Asociaţia Editorilor din România)
7 membri la propunerea Biroului permanent al Senatului (înainte - la propunerea Preşedintelui ICR).)
3. S-a abrogat alineatul:
(4) Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.
(comentariu LiterNet: oare asta diminuează "greutatea" reprezentanţilor Institutului în lume? A luat cineva în calcul asta?)
4. Convocarea şedinţelor extraordinare:
printre ale modalităţi, "Convocarea şedinţelor extraordinare ale Consiliului de conducere se poate face la cererea Biroului permanent al Senatului României" în loc de "Convocarea şedinţelor extraordinare ale Consiliului de conducere se poate face la cererea Preşedintelui României"
5. Conducerea operativă a Institutului:
"este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi în / din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent al Senatului" în loc de "este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de preşedintele României, la propunerea preşedintelui Institutului" (comentariu LiterNet: aceeaşi întrebare ca mai sus asupra funcţionalităţii unei echipe în care şeful echipei nu are controlul angajărilor / numirilor)
6. Numărul de posturi ale ICR:
"este de 184, exclusiv demnitarii." în loc de "se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea preşedintelui Institutului, cu avizul Preşedintelui României." (comentariu LiterNet: probabil 184 e numărul actual de angajaţi. Sînt 17 institute în străinătate, plus o filială, plus ICR Bucureşti.)
7. Semnături:
"Prim-Ministru, Victor-Viorel Ponta (PSD)
Contrasemnează:
Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Mircea Diaconu (PNL)
Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru (PSD)
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga (PNL)
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu (PSD)" în loc de:
"Preşedintele Senatului: Nicolae Văcăroiu (PSD),
Preşedintele Camerei Deputaţilor: Viorel Hrebenciuc (PSD)"
(comentariu LiterNet: aceeaşi putere, majoritar PSD, doar că preşedinte era în acel moment Ion Iliescu, adică un reprezentant PSD.)
Concluzia tuturor celor de mai sus poate fi doar una singură:
