BeWhere! / iulie 2012
Intouchables
Pe 4 decembrie 2011, Intouchables avea încasări de peste 76 de milioane de euro în Franţa (sursa IMDB), unde devenise un fenomen, în anul în care intrările în cinematografe fuseseră de 215 milioane.

Remarcabil! Mai ales dacă ne gândim că Invincibilii / Intouchables (bun titlul în română) este o comedie cum am văzut destule pe ecrane. Perechea vizibil improbabilă (bogătaş rafinat paraplegic / tânăr sărac şi necioplit, în acest caz) ajunge să funcţioneze atât de bine, încât, la final, devine nedespărţită.

Philippe (Francois Cluzet, cu un chip care duce la Dustin Hoffman, a jucat, printre altele, în Dolce far niente), un bărbat foarte bogat şi foarte educat, care iubea sporturile şi viaţa, are un accident cu parapanta, care-l aşază, pentru tot restul vieţii, în cărucior. Driss (Omar Sy) este de culoare, cu familia venită de undeva din Africa, un băiat al străzii, care trăieşte cum poate, mai mult pe spinarea mamei sale, îngrijitoare într-un spital.

Ieftin şi previzibil, la nivel scenaristic, dar perfect funcţionabil la nivelul spectatorului tipic, acest posibil conflict e rezolvat, mai bine spus pasat fără prea mult efort, pentru că mintea spectatorului nu trebuie obosită. Tot filmul e presărat cu situaţii comune acestui gen, dar ansamblul merge ca uns, în special datorită perechii Cluzet-Sy, care e irezistibilă. Şi invincibilă, bien sur! E scris inteligent, cu personaje secundare care populează un univers care se învârte doar în jurul perechii majore.

Cred că toate astea sunt rezultatul perechii de scenarişti-regizori (aflaţi la a patra colaborare), care, iată, îşi dovedeşte invincibilitatea şi faptului că sursa este o poveste reală, ale cărei personaje ne sunt arătate pe genericul final. 


Regia: Olivier Nakache, Eric Toledano Cu: François Cluzet, Omar Sy, Anne Le Ny, Audrey Fleurot, Clotilde Mollet

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus