Lui Dabija îi place Caragiale - C.F.R. - Cometa, Copilul şi Căţelul

Regizorului Alexandru Dabija îi place Caragiale. În ultima vreme, l-a privit din multe unghiuri, depăşind, uneori, graniţele interpretărilor "clasice", i-a restituit un fel de prospeţime şi bucurie a lecturii.

Mă gândesc la O noapte furtunoasă de la Iaşi, la O scrisoare pierdută de la Comedie, iar, mai recent, la un spectacol cu o dramatizare din Despre Cometă, D-l Goe..., Bubico, Atmosferă încărcată. Acum este în repetiţii, la TNB, cu o altă dramatizare după Două loturi.

În spectacolul C.F.R. - Cometa, Copilul şi Căţelul, de la Odeon, Alexandru Dabija a ales câteva momente din Caragiale (amintite mai sus), le-a intersectat şi amestecat într-un scenariu a cărui acţiune se petrece în gară şi în tren. A caricaturizat, încercând să schiţeze caractere, nu să întruchipeze personaje. Oamenii lui Caragiale, în viziunea lui Dabija, par căzuţi dintr-un tablou suprarealist, devenind ei înşişi tuşele unei realităţi absurde. Imaginile scenice sunt foarte picturale (scenografia Cristina Milea).

Din acest punct de vedere regizorul rămâne fidel autorului, dar ne arată o nouă faţă, un Caragiale pe cât de ludic, pe atât de grotesc. Conven­ţiile scenice o iau razna, iar Dabija se joacă printre ele şi le mânuieşte cu dexteritate, până aproape de final, când spectacolul pierde din ritmul nebunesc, pentru că scenele sunt lungite de o lentoare nefirească, se repetă replici, culminând cu un final construit în genul comediilor negre, dar expus didactic. Ajunşi la destinaţie, în bufetul din gară merge televizorul şi sunt anunţate ştiri despre moartea lui Caragiale, la Berlin. Chiar trece prin scenă un sicriu cu "trupul neînsufleţit" al autorului. Intenţia lui Dabija este clară, dar inconsecventă cu restul spectacolului.

Însă, până la acest moment, reprezentaţia se naşte firesc dintr-un absurd comic, iar actorii sunt îndrumaţi spre un joc expresionist, exagerat, care dă savoare. Nicoleta Lefter (Tanti Miţa şi Tincuţa) îşi "desenează" personajul din gesturi mari şi reacţii exagerate. Rodica Mandache (Coana Moaşă Spiritista) interpretează o bătrână parcă picată de pe altă planetă, care vede spirite şi vorbeşte cu morţii.

Dorina Lazăr (Mam Mare) şi Paula Niculiţă (Mamiţa) se topesc în adoraţie pentru Goe (personaj grotesc, interpretat de Constantin Cojocaru). Pavel Bartoş este convingător în rolul Controlorului, iar monologul despre cometă, care deschide spectacolul, ne arată un bun actor de comedie. Mai puţin ajutaţi de dramatizare sunt Mamiţa lui Bubico (Oana Ştefănescu) şi Ucigaşul lui Bubico (Ionel Mihăilescu). Iar căţelul Puck... merită statutul de "actor profesionist".