Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Aproape

Dragostea la vreme de iarnă - Aproape


Observator Cultural, iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Visul unei nopţi de iarnă? Nu, doar un strop de magie care apare de niciun­de, odată cu un Cupidon care, într-un album-oracol de la absolvire al zeilor, ar putea fi votat cu uşurinţă most unlikely să ocupe acest post. E destul de în vîrstă, are mustaţă de miner şi un uşor defect de dicţie. Şi totuşi, e Cupidon.
 
Nu-i e uşor cu locuitorii din Almost, Maine, SUA, un loc la fel de most unlikely să te întîlneşti cu realismul magic. (Pe de altă parte, fiind vorba despre dragoste într-o piesă a unui autor pasionat de Shakespeare, era de aşteptat să apară zeul specializat în domeniu şi, deci, puţină magie). Un loc ce nu figurea­ză pe hartă pentru că era aproape să devină oraş, dar, din lipsă de organizare, nu a mai ajuns. E un... aproape-oraş, în care locuiesc oa­meni obişnuiţi (confuzi, timizi, care au nevoie de dragoste, dar nu prea ştiu cum să procedeze), care se iubesc şi aproape-şi-o spun, care sînt aproape-fericiţi sau aproa­pe-disperaţi. Au nevoie de puţin ajutor ca să depăşească stadiul de "aproape" şi să-şi aducă vieţile mai... aproape de ceea ce-şi doresc. Şi ajutorul vine.
 
Almost, Maine îşi are originea în Presque (sic!) Isle, Maine, unde s-a născut John Cariani. Numele lui nu vă este cunoscut decît dacă sînteţi fani înrăiţi ai serialului Lege şi ordine. Este actor de film şi de teatru (are un Tony) şi dramaturg. Almost, Maine este piesa cu care s-a lansat, acum cîţiva ani. Aclamată de critici, jucată pe zeci de scene în Statele Unite şi, între timp, în întreaga lume, Aproape a ajuns şi la noi, mai exact la Rîmnicu Vîlcea, unde a fost tradusă şi montată de Cristi Juncu.

Comice de cele mai multe ori, chiar şi atunci cînd au momente de tristeţe, scenele scrise de John Cariani sînt banale, unele, în cel mai bun caz, puţin neobişnuite. Să-i luăm, de exemplu, pe East şi pe Glory. El "repară chestii", ea are inima frîntă. Banal, pînă intervine magicul. Pentru că inima ei e frîntă la propriu. Iar el, pentru că îi place de ea, ce poate sa facă altceva decît să încerce să... o repare. Doar cu asta se ocupă. Sigur că drumul pînă la această concluzie / soluţie nu este lipsit de comice răsturnări de situaţie, căci dacă o inimă poate împietri (la propriu) şi se poate frînge (la propriu, casantă fiind), atunci şi cu alte metafore ale căror sensuri le considerăm de neclintit, săpate în piatră, se poate întîmpla la fel. Totul depinde de unghiul din care priveşti problema. Iar în Almost, Maine, unghiurile acestea sînt inedite. Normal, din moment ce intervine zeul dragostei. Care nu are multă răbdare, dar are, în schimb, foarte mult umor.
 
"Ţi-am dat atîta dragoste!" îi spune Gayle lui Lendall. Cunoaştem propoziţia asta. Dar ce-ar fi dacă, totuşi, ca prin farmec, dragostea ar avea dimensiuni fizice (greutate, volum etc.)? Ar trebui, în cazul în care e vorba despre o cantitate foarte mare, să găsim un loc adecvat unde să o... depozităm. O magazie, un garaj. Dacă e mai puţină, o debara, un dulap sau poate (trist, dar se întîmplă) un sertar. (Avantajul e că, dacă ar fi aşa, măcar am putea să o cerem înapoi pe-a noastră, respectiv să dăm înapoi ceea ce ni s-a oferit, atunci cînd considerăm că a venit vremea). În timp însă, prin acumularea de dragoste, stocarea ei ar putea deveni o problemă. Rezolvarea există, atîta doar că trebuie să fie pe măsura premisei, adică (altfel cum) magică: un obiect care e mic doar în aparenţă, dar care poate cuprinde foarte, foarte multă dragoste. Vă dau un indiciu: e rotund.

Sau cum ar fi să nu simţi durerea? Ca să ştii de ce să te fereşti, ar trebui să faci o listă. Cu lucruri care te pot răni, de care să-ţi fie teamă. Intrăm însă într-o dilemă. Ce te faci cu dragostea? Te poate răni, dar poţi să trăieşti fiindu-ţi teamă de ea? Şi chiar dacă dragostea te răneşte şi te doare, este genul de durere care se explică neurologic? Nu cumva lucrurile funcţionează, de fapt, invers? Nu cumva dragostea, chiar atunci cînd doare, rezolvă? Cupidon, de părere că da, intervine.
 
Tot el poate face ca o seară tristă, în care o relaţie ratată şi ridicolul unui tatuaj greşit urmau să fie înecate în bere, să se transforme în şansa unei noi iubiri.
 
John Cariani ne spune şapte poveşti pe care un Povestitor le leagă între ele. Aproape e despre dragoste. Dincolo de zeul specialist, poveştile create de Cariani pot părea mici şi obişnuite. Într-un fel, şi sînt. Dar, ca orice poveşti autentice, merită spuse. Cum aminteam însă, totul stă în unghiul din care vezi. Cariani priveşte cu duioşie şi umor, pe care Cristi Juncu şi scenograful Cosmin Ardeleanu le preiau inspirat. Scenografia ne introduce şi ne păstrează (cu un surîs amuzat) în atmosfera de iarnă, şi le oferă actorilor instrumentele pentru a dezvolta personajele şi situaţiile. În acelaşi timp, regizorul are grijă să ne tragă de mînecă sau să ne facă puţin cu ochiul (că doar sîntem în realismul magic din Almost, Maine), atunci cînd e cazul, şi să ne aducă aminte că tristeţile sau bucuriile, cu sau fără Cupidon, sînt foarte umane şi foarte reale.

Cu aceeaşi duioşie energică şi umor sînt create personajele. Piesa poate fi jucată cu o distribuţie care merge de la patru la nouăsprezece actori. În spectacolul Teatrului "Anton Pann" din Rîmnicu Vîlcea sînt nouă. Cu puţine excepţii, majoritatea joacă mai multe roluri şi le joacă foarte bine: bine dozat, cu echilibru între realism şi exagerare. Remarc asta deoarece Cristi Juncu este un regizor care ne-a obişnuit, în ultimii ani, cu montări ale dramaturgiei (foarte) contemporane americane, în spectacole în care jocul actoricesc este minimalist, understated. În Aproape, umorul textului şi al situaţiilor este scos în evidenţă şi prin îngroşarea anumitor trăsături ale personajlor, cu justă măsură, din jocul actoricesc. Cei nouă sînt: Alex Calangiu, Ioana Predescu, Cătălin Vieru, Amalia Huţan, Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Réka Szász, Florin Beciu şi Gabriel Tudorin (Povestitorul). Impresionanţi în reprezentaţia de pe scena de la Bulandra, prin prestaţie, prin emoţia şi bucuria pe care le-au arătat la final. Genul de distribuţie de la care te aştepţi să devină o adevărată trupă.



 Toate articolele despre Aproape


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ionela Liţă


Alte articole

 Galerie foto - Aproape , Cosmin Ardeleanu
 Dragostea, din aproape în aproape - Aproape, Dan Boicea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer