Prin asta nu vreau să spun că primul Transformers sau Despre oameni şi melci ar fi produse mai bune datorită faptului că ar fi conştiente de condiţia lor de filme comerciale, pe care nu-şi propun să o depăşească şi pe care o abordează cu o minimă atenţie deontologică. Cred că intenţia lui Nolan de a modifica genele blockbuster-ului este meritorie - şi destul de reuşită în proiectele Batman pe care le-a semnat în trecut, - doar că în cazul de faţă lucrurile nu au ieşit prea strălucit.
În Dark Knight Rises întîlnim un super-erou depresiv, iar acest aspect ar trebui să îi evidenţieze condiţia umană - pînă la urmă Batman este un om devenit super-erou cu ajutorul unor jucării hi-tech. Însă, pentru Nolan, acest aspect nu deschide o pistă a explorării psihologiei personajului-erou (un aspect pe care nu l-a ocolit în primul episod al seriei pe care o semnează, episod în care autorul e interesat de cauzele transformării lui Bruce Wayne în Batman), ci e un simplu pilon pe care să lege Dark Knight de Dark Knight Rises şi pe care să-l păstreze (comic, uneori) în trecerea de la anumite secvenţe cu acţiune la alte secvenţe cu acţiune în filmul actual. De altfel, în acest ultim film, problemele lui Bruce Wayne nu par a fi la fel de importante precum problemele societăţii americane reale, pe care Nolan o zgîndăre prin trimiteri la Wall Street, la jocurile politicienilor, la administraţie.
Restriştea necesară eliberării fizice şi morale a eroului (închis de oponentul său, Bane, într-o temniţă orientală, de unde a reuşit să evadeze o singură persoană), e doar o superficială cură psihanalitică pe care personajul principal al seriei şi-o administrează (trecînd prin încercări eşuate de a evada şi prin halucinaţii în care îi apar unii din oponenţii săi din trecut - cum e Ra's al Guul) pentru ca spectatorul să lege puţin istoria actuală de ceea ce s-a petrecut în celelalte episoade. Nu e nimic profund în aşa-zisele cazne ale eroului, e doar o apropiere heirupistă de suflet în urma căreia filmul pare a se gratula fiindcă a cuprins în interior şi un moment dedicat spiritului.
Apoi, The Dark Knight Rises nu e un film uşor de urmărit. Ca şi în cazul lui Inception, sînt multe lupte care trebuie duse, aşa că de cele mai multe ori apar rezolvări deus ex machina: eroina-pisică Selina Kyle trece de partea binelui, Alfred nu stă pînă la capăt alături de omul în care crede, detectivul Blake apare într-o poziţie importantă fără prea multe explicaţii, toţi poliţiştii intră în subteran astfel că Bane îşi face nestingherit de cap în cetate (ceea ce duce la o secvenţă destul de ridicolă, către final, cînd poliţiştii ies din subteran şi luptă cu mercenarii lui Bane precum în debutul lui Gangs of New York).
Şi, mai ales, dat fiind blocajul din Gotham, e greu de înţeles cum de statul (american) rămîne pasiv în faţa proferărilor nucleare ale lui Bane. Un lucru deranjant în film avînd în vedere că în niciun Batman oraşul Gotham nu a fost mai clar american, mai reperabil american decît aici şi dată fiind ancorarea puternică în problema terorismului, esenţială pentru societatea americană după atacurile din septembrie 2001
Mai rămîne Bane, un personaj acceptat cu interes, foarte puternic, inteligent, încît pare o nucă tare pentru Batman. Însă Bane e imediat dezavuat prin discursul politic glumeţo-marxist pe care autorul i-l pune în spate şi sfîrşeşte prin a fi trecut în plan secund ca oponent al lui Wayne/Batman. Iar relaţia dintre Miranda Tate şi Bruce Wayne naşte alte întrebări, avînd în vedere legătura pe care o au cei doi şi relaţia fiecăruia cu Ra's al Guul.
Pe scurt, problema acestui Batman stă în modul în care Nolan complică iţele conflictului interior pe fondul unei cercetări a societăţii (sau mentalităţii) americane contemporane. Sînt multe lupte, pe multe planuri, duse de multe personaje care sînt abia schiţate (ceea ce ţine de ele, de motivaţia acţiunilor pe care le săvîrşesc - şi în special de problemele eroului central, - sînt mai degrabă afirmaţii gratuite ale autorului), - astfel că nu pot da greutate investigaţiei prin care Nolan vrea să pătrundă în tenebrele reale ale societăţii americane: dezordinea (individuală şi socială) provocată de terorism, nevoia de valori, de o afirmare fără tăgadă a moralităţii, nevoia de linişte. Privirea lui Nolan vrea să cuprindă un peisaj mult prea mare chiar şi pentru două ore şi patruzeci şi cinci de minute de expunere, astfel că bună parte din intenţiile sale sînt expediate. Astfel, acest Batman pierde două caracteristici esenţiale: orchestraţia bogată şi armonia. Multi-stratificarea nu îmbogăţeşte, doar complică. În Inception lucrurile au stat la fel.
Iar deasupra acestor neajunsuri cinematografice stă şi răbufnirea armată a unui tînăr din Colorado, care, pe 20 iulie 2012, a ucis patrusprezece persoane şi a rănit alte cincizeci în timpul unei proiecţii matinale a filmului lui Nolan, în Aurora, Colorado (dificil de găsit o combinaţie de nume mai ironică - Aurora, Dark Knight, rise). Probabil că dacă în State există un Phoenix Jones care luptă pentru cetăţenii din Lynnwood, Washington, trebuia să existe undeva şi opusul său, un Joker, James Holmes. Evenimente care pun într-o lumină aparte întreaga creaţie culturală populară în cadrul căreia vorbim de eroi, super-eroi şi antieroi.