Odată trecut de tinereţe, Gianni devine invizibil pentru femeile pe care le priveşte pe stradă, la magazin, pentru tineri, pentru propria sa familie (de aici şi prezenţa sporadică a soţiei şi a fiicei lui), iar în tot acest univers feminin imaginea mamei prinde din nou contururi voluminoase. Fiecare moft al femeii, ajunsă la vârsta de 93 de ani şi care îşi petrece timpul jucând cărţi cu prietenele sale şi consumând şampanie foarte scumpă, are prioritate în detrimentul nevoilor de intimitate ale lui Gianni. Controlat aproape în aceeaşi măsură ca un adolescent de către mama sa, Gianni ratează chiar şi puţinele sale ocazii de reafirmare a propriei bărbaţii. Singurul său aliat este Michelangelo, iubitul fiicei sale, a cărui singură preocupare este să nu fie părăsit sau înşelat. Apropierea dintre Gianni şi Michelangelo este mai degrabă un gest de solidaritate masculină.
Drogat din întâmplare la petrecerea unei vecine de bloc, Gianni ajunge să rătăcească pe strazile Romei şi să se comporte ca un copil, parcă trimis de părinţi să plimbe câinele afară. Ultimele secvenţe din film gândite într-o manieră commercial surprind la propriu gândurile bărbatului: femei care-l privesc lasciv şi îi zâmbesc aluziv, probabil aşa cum se întâmpla odată, demult. Gianni e le donne este al doilea lungmetraj în regia lui Gianni Di Gregorio, după debutul cu mult mai apreciatul Pranzo di ferragosto / Mid-August Lunch.