Mecanismul care face posibilă creaţia - Hugo

Într-un spot de Q&A cu Martin Scorsese, James Cameron a declarat că i se pare că Hugo este precum un Bugatti cu 16 cilindri, fiecare dintre aceştia mişcându-se la forţă maximă, tehnologia 3D fiind doar unul din aceşti cilindri. Merită menţionat faptul că fiecare cadru din film a fost filmat original în 3D, spre deosebire de majoritatea filmelor care ajung în cinematografe, care sunt filmate în 2D şi apoi trecute în post-producţie în format 3D. (Da, Alice in Wonderland şi Tim Burton, la voi mă uit!) Or, Cameron, ca propovăduitor şi pionier al folosirii acestei tehnologii, ar trebui să ştie despre ce vorbeşte. În afară de evidentul compliment, mai mult sau mai puţin de curtoazie, mai mult sau mai puţin motivat şi iniţiat din motive de marketing, afirmaţia regizorului, scenaristului şi producătorul filmului Avatar, cel care a schimbat regulile jocului privind producţia, distribuirea şi exploatarea filmelor 3D şi, într-o mare măsură, a făcut posibilă apariţia lui Hugo, mai relevă un aspect foarte important, şi anume laitmotivul simbolistic al filmului, ideea de mecanism şi relaţia dinamică dintre mecanic şi uman.
 
Nu că ar fi fost foarte greu de observat. Acţiunea filmului urmăreşte aventurile tânărului Hugo Cabret, un adolescent orfan din Parisul anilor '20 care trăieşte singur într-o gară, îngrijindu-se de buna funcţionare a ceasurilor din ea. Ca atare, filmul este plin de secvenţe filmate când static, când prin mişcări complicate de cameră, care pun în valoare 3D-ul real al filmului, prin diversele spaţii pline cu mecanisme ale orologiilor, rotiţe şi cabluri de tot felul. Hugo tot adună piese să încerce să repare un automaton - un fel de robot - singura amintire rămasă de la tatăl său, iar acest proiect al lui îl va conduce la George Méliès, iluzionistul-cineast din primii ani ai cinematografului, creatorul automatonului. Jandarmul gării, interpretat de Sacha Baron Cohen, are un picior beteag susţinut de un mecanism ce nu funcţionează în parametri maximi, provocându-i scene de umilire şi, ca atare, umplându-l de frustrări şi furie mocnită. Hugo are la un moment dat un vis în care îşi dezbracă cămaşa şi vede că pieptul său este plin de rotiţe şi ajunge să se confunde cu automatonul. Între Hugo şi prietena lui de aventuri, Isabelle, nepoata lui Méliès, are loc un dialog în care comparaţia om-maşină nu decade în obişnuita lamentaţie a faptului că oamenii sunt nişte fiinţe care trăiesc doar în virtutea propriilor mecanisme, fără suflet, ci se duce într-o direcţie exact opusă, a faptului că dacă oamenii sunt asemeni maşinilor, iar maşinile au un scop, înseamnă că şi oamenii au un scop.
 
Şi în asta constă frumuseţea discursului lui Hugo, anume faptul că mecanismul are rol de a crea, de a vindeca şi de a stimula oamenii. Adică fix ceea ce face mecanismul care face posibil cinemaul. De aceea, simbolul că jandarmul şi-a depăşit frustrarea este un mecanism mult mai performant pentru piciorul său. De aceea subiectul filmului îl priveşte pe Méliès, cunoscut pentru modul cum manipula pelicula şi o transforma într-un spectacol imaginativ. De aceea filmul este presărat cu multe alte referinţe, fie ele directe, precum posterele unor filme mute sau indirecte, cum ar fi asemănarea prin stil şi naivitate a subploturilor romantice din filme, precum cea dintre jandarm şi florăreasă sau dintre cei doi vânzători în vârstă din gară, cu scurtmetraje în tradiţia Stropitorului stropit al fraţilor Lumière sau al primelor scheciuri comice filmate.  Trebuie amintit şi momentul când, spre sfârşitul filmului, un tren iese furios din gară, Hugo fiind aproape să fie călcat, amintind de faimosul Sosirea trenului în gară, al aceloraşi fraţi Lumière.
 
Filmul este un omagiu adus spectacolului cinematografic, filmat prin cea mai spectaculoasă tehnologie aflată la dispoziţia cineaştilor, 3D-ul. Mai mult decât atât, el oferă 3D-ului un cadru conceptual asupra posibilităţilor şi raţiunilor de folosire a acestei tehnologii. Cu alte cuvinte, îl transformă dintr-un simplu instrument într-o idee - şi folosesc aici cuvântul idee în sensul larg şi pozitiv a aceea ce este mai nobil şi mai elevat în gândirea şi simţirea umană. Adică îl integrează aceluiaşi proces care face posibil ca întregul ansamblu mecanic ce stă la baza filmului să nască cinemaul.