Adevărul / septembrie 2012
Lawless
Dacă se ştie de mult că westernul este genul cinematografic prin excelenţă american, mai puţin se vorbeşte despre "deghizările" sale de-a lungul vremii. De la filmul cu gangsteri până la SF-uri plasate "în spaţiu" sau filme cu zombie, schema narativă a westernului, bazată în esenţă pe ideea de confruntare, a fost de nenumărate ori reîmprospătată de studiourile americane.

Desigur că westernul este atât de popular în această cinematografie pentru că vorbeşte despre violenţa structurală, aflată la baza societăţii de peste Ocean. S-ar putea spune că nicio formă de violenţă nu i-a fost străină tinerei societăţi fondate acum două secole.

Virginia, 1931

Aşadar, era momentul pentru o nouă porţie de western, iar sarcina aceasta i-a revenit cineastului de origine australiană John Hillcoat, cu filmul Lawless / În afara legii, prezentat în competiţie la Cannes în 2012. Epoca este, de data aceasta, cea a prohibiţiei băuturilor alcoolice dintre anii 1920 şi 1933, dar - spre deosebire de atâtea filme dedicate perioadei - decorul nu mai este cel urban, al bandelor de contrabandişti, ci unul rural, al distileriilor ilegale aflate în "America profundă".

Ne aflăm în Virginia anului 1931, iar personajele centrale sunt cele din clanul fraţilor Bondurant, care aprovizionează cu alcool din cel mai bun cale de câteva districte. Asupra lor, mai ales a liderului Forrest (Tom Hardy), pluteşte bănuiala că ar fi indestructibili (Forrest a supravieţuit Marelui Război, gripei spaniole etc.), dar, desigur, afacerea lor se bazează în cea mai mare parte pe complicitatea autorităţilor corupte.

Nişte ţărani

Conflictul apare odată cu sosirea unui nou delegat al guvernului, Charlie Rakes (Guy Pearce), care vrea să stârpească definitiv focarul infracţio­nal şi transformă asta într-un război personal. Actorul australian îşi pune la bătaie toate resursele pentru a crea un personaj cât mai antipatic, care să poată fi contrapus eficient "invincibililor" fraţi Bondurant. Treptat, violenţa devine complet iraţională, iar lucrurile degenerează într-o baie de sânge.

Lawless lucrează cu mitizarea infracţionalităţii, la modă în cinematografia americană din anii '60 încoace (Bonnie şi Clyde, Naşul). Este urmărită maturizarea şi transformarea în "bărbat" a mai tânărului membru al clanului, Jack (Shia LaBeouf). Fraţii Bondurant vor supravieţui prohibiţiei şi vor avea timp destul să-şi rumege aventurile ca oameni familişti, aşezaţi la casa lor (filmul se bazează pe romanul scris de un descendent Bondurant). În esenţă, însă, ei sunt şi rămân ce-i consideră diabolicul Rakes: nişte "ţărănoi neciopliţi".

Australieni la Hollywood

Ciudat, dar dovedind universalitatea poveştii, cele mai multe nume implicate sunt australiene: regizorul John Hillcoat, Nick Cave - care semnează scenariul şi muzica -, actorii Guy Pearce,Jason Clarke şi Mia Wasikowska. Ex-realizator de videoclipuri (INXS, Nick Cave, Depeche Mode ş.a.), Hillcoat a regizat, printre altele, două apreciate lungmetraje care nu sunt, în esenţă, altceva decât westernuri: The Proposition (2005) - un western în deşertul australian, splendidă mostră de stilism cinematografic - şi The Road (2009) - western postapocaliptic, ecranizare după Cormac McCarthy.

Aşadar, te aştepţi ca un film de Hillcoat să aibă stil, iar Lawless are, din fericire, coerenţa sa stilistică. Poezia nu este aici atât cea a violenţei, ci ea aparţine mai degrabă personajelor feminine. Cadrele în care Hillcoat o filmează pe Wasikowska sau pe Chastain îl dovedesc ca pe un veritabil poet. 

Regia: John Hillcoat Cu: Tom Hardy, Shia LaBeouf, Guy Pearce, Gary Oldman, Jessica Chastain, Mia Wasikowska

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus