Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hamlet

Hamlet oblige - Hamlet


Agerkult, septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teatrul românesc trăieşte din legende. Unele pot cocoşa cu prestigiul lor orice demers ulterior de aceeaşi natură. Şi mai trăieşte teatrul românesc şi din câteva marote pe care singur şi le construieşte, pentru a avea de ce să se împiedice.
 
Hamlet prestigiul
 
Bunăoară, o asemenea legendă e Hamlet-ul jucat la Naţionalul Clujean în 2001, în regia lui Vlad Mugur. E un exemplu prestigios, încărcat de aura inefabilului, a infailibilului. Amintirile despre montare tind să o ridice la rangul perfecţiunii, încât orizontul de aşteptare al publicului avizat ajunge la un nivel greu de atins de orice demers ulterior.
 
Şi iată că la Teatrl Naţional Cluj se pune în scenă (premiera a avut loc duminică, 16 septembrie 2012) un nou Hamlet, în regia lui Roberto Bacci, colaborator al lui Jerzy Grotowski şi practicant al unui teatru marcat experimental. Spectacolul ţine, pentru că nu are pretenţia de a fi o piatră de hotar. "Ce înseamnă atunci să fii tu însuţi? Să repetăm un text scris de un autor pe care nu-l cunoaştem?", scrie regizorul în caietul program. O afirmaţie de bun simţ, care ne readuce în minte faptul că prea puţini regizori au montat piesa în integralitatea sa. Cvasi-totalitatea au selectat, au tăiat, au pus în valoare diferite aspecte ale piesei, pentru că Hamlet jucat în întregime ar lua între patru şi şase ore. Singurul care a pornit într-o asemenea aventură (cinematografică) a fost Kenneth Branagh, în filmul Hamlet (regia: Kenneth Branagh, 1996).

 
Funcţional, nu memorabil
 
Regizorul, împreună cu co-autorul dramatizării, Stefano Geraci, ne propun un spectacol stilizat, un text redus la esenţial, aşa cum îl înţeleg ei. Actorii evoluează pe o scenă dominată de o structură metalică, un paralelipiped care poate deveni şi coridor de trecere spre niciunde, şi colivie şi închisoare a infernului cotidian şi obiect teatral. Cu excepţia lui Hamlet, protagoniştii evoluează îmbrăcaţi în spadasini, o ţinută între cea tipică scrimei europene şi Kendo, arta sabiei japoneze. Din aceste posturi ei schimbă rolurile interpretate, încât îi recunoaştem pe Guildenstern şi Rosencrantz, pe Ofelia şi Gertrude, pe Polonius.
 
Marota teatrului românesc porunceşte ca Hamlet să fie neapărat memorabil. Şi spectacolul şi actorul. Ni se spune că rolul central e de o complexitate în măsură să-l consacre pe actor. Dar, prin jocul tăieturilor amintite mai sus, această complexitate e ciuntită, inevitabil, la fiecare montare. De aceea, toată aura piesei ni se pare o prejudecată bătrânească: un actor poate fi un maestru fără să-l fi jucat vreodată pe prinţul îndoielii, ba chiar are astfel mai mari şanse. Pentru că Hamlet personajul, a ajuns demult folclor teatral. Despre care personaj, oricum, avem prejudecăţi masive în receptare: documentele istorice arată că primul actor care l-a jucat pe Hamlet, sub bagheta lui Shakespeare însuşi, era mic, chel, neras, murdar, cu dinţii stricaţi şi transpira abundent. Cam atât despre misticismul desuet care înconjoară rolul.
 
"A fost doar un Hamlet"
 
În spectacolul de la TNC am remarcat prestaţia bună a actorilor Cătălin Herlo, Eva Crişan şi Radu Lărgeanu. Hamletul jucat de Cristian Grosu nu ni s-a părut memorabil, tuşele nebuniei ni s-au părut prea groase, prea "confecţionate". Ceea ce trebuie menţionat este enormul efort fizic pe care toţi actorii implicaţi îl depun, în realizarea viziunii regizorale. Fantoma tatălui rămâne o problemă care nu-şi găseşte rezolvarea regizorală nici aici, chiar dacă e mai puţin deranjantă ca în legendara montare a lui Vlad Mugur din 2001. Singura soluţie excelentă pe care o cunoaştem datează din alt film, Hamlet (1948, regia: Laurence Olivier).

Teatrul românesc oficial trăieşte într-o lume a sa, nu cu mult diferită de colivia paralelipipedică pe care am amintit-o la capitolul scenografie. Ca atare, prevedem că spectacolul va primi o ploaie şi o droaie de premii UNITER. Pentru că, nu-i aşa, Hamlet oblige.

Dar mai potrivite, ca încheiere, ni se par cuvintele regizorului însuşi:
"Aici s-a prezentat un Hamlet.
În ciuda aspiraţiilor şi greşelilor sale,
A fost doar un alt Hamlet."
 
Hamlet, de William Shakespeare,
regia: Roberto Bacci,
dramaturgia: Roberto Bacci şi Stefano Geraci, traducerea şi adaptarea în limba română şi asistenţă de regie: Maria Rotar,
decor şi costume: Marcio Medina, muzica: Ares Tavolazzi, scrima: Habala Péter, asistent scenografie: Valentin Codoiu, asistent regie: Savino Paparella,
cu: Cristian Grosu (Hamlet), Cătălin Codreanu (Primul luptător cu spada), Eva Crişan (Al doilea luptător cu spada), Cătălin Herlo (Al treilea luptător cu spada), Radu Lărgeanu (Al patrulea luptător cu spada), Miron Maxim (Al cincilea luptător cu spada), Irina Wintze (Al şaselea luptător cu spada).
Premiera: duminică, 16 septembrie 2012, la Teatrul Naţional din Cluj Napoca.



 Toate articolele despre Hamlet


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Horaţiu Damian


Alte articole

 Galerie foto - Hamlet, Adi Bulboacă
 Hamlet, azi, Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer