septembrie 2012
Madagascar 3: Europe's Most Wanted
Dorul de casă ar fi motorul acestui nou episod în care animalele junglei vor să se întoarcă în cea de asfalt, respectiv la New York, doar că nu e chiar aşa de simplu. Vor trece oceanul, din Africa Neagră făcând snorkeling şi vor da de... cazinoul de la Monte Carlo, unde pinguinii îşi fac de cap, ca de altfel şi cimpanzeii.

Varianta Ocean Eleven în animaţie e cât se poate de reuşită, (iar primatele sunt mult mai haioase decât în oroarea austriacă prezentată la Cannes, 2012, Paradies: Liebe / Paradise: Love) , obrăznicindu-se într-o zonă atât de bine păzită teoretic, ajung să fie urmăriţi, fără milă, de o jandarmeriţă cu aluniţă (căreia îi dă glas Frances McDormand) decisă, până în pânzele albe, să le vină de hac intruşilor. Domnişoara Căpitan Dubois, agent al brigăzilor patrupedelor, e o variantă hidoasă a Cruellei de altădată, obsedată de trofeele de vânătoare, pe care şi le afişează, cu mândrie şi sadism, pe toţi pereţii. Ca să fie totul complet, mai şi cântă la un moment dat melodia fetiş a extraordinarei Edith Piaf: Non, je ne regrette rien. Melomanii şi fanii lui La Mome, o să fie de altă părere. Bestia umană călăreşte o motocicletă plină de oglinzi retrovizoare şi este un fel de hingher motorizat.

În periplul european al fiarelor, spre ghinionul lor dau şi de un tigru, într-un tren, aparent salvator. E un rus din neamul periculoaselor feline, al naibii de rău, pe nume Vitalie, care sărea în foc, într-un număr de circ, până în ziua în care i s-a înfundat şi a intrat în depresie. Durul taie şi spânzură în continuare şi nu-i vrea în trupa ambulantă pe dubioşii, care dau buzna, de te miri unde. Vocea lui îi aparţine lui Bryan Cranston, pe care l-am văzut tot la Cannes, dar în 2011, datorită brunei Silva Dark, în excelentul Drive şi care apare în remake-ul lui Total Recall. Pentru că se ajunge în arenă, la spectacolul cu public, se mai adaugă nişte personaje de neuitat ca tripletele care fac un număr de balet şi dresură şic (asemenea cailor egipteni, din lungmetrajul, care arăta mai degrabă a documentar, din Ţara Piramidelor: Baad el Mawkeaa / After the Battle), dar şi căţei de circ cu joben şi coroniţă, ori ursoaica pe triciclu (care pare ca a descins din filmul lui Dan Chişu, Ursul). Hipopotămiţa Gloria este zvelta, în realitate, Jada Pinkett Smith, care, pe vremea când i se vedea şi chipul, a fost de neuitat în Collateral sau Matrix Reloaded şi Matrix Revolutions. Girafa a rămas ipohondră şi băiat fiind se îndrăgosteşte de supraponderala care, ca să-i ajungă la nivel, îşi pune picioroange. În cazul în care n-aţi observat când a fost pe aici canadianul Cirque du Soleil, acolo s-a renunţat complet la animale, spre regretul, evident, al celor trei regizori şi mai ales al scenaristului Noah Baumbach, care nu ratează ocazia unor ironii usturătoare.

Prezentat în 3D în selecţie oficială, dar în afara concursului, la Palatul Festivalului de pe Croazetă, desenul animat ultramodern a fost urmărit de un public majoritar, în mod bizar, american, disperat că nu se permit floricelele şi cola în sală, şi de o mulţime de copii cuceriţi de noua aventură. Prin urmare Studiourile DreamWork se pot pregăti deja pentru al patrulea episod, care probabil o să se întâmple undeva prin Noua Zeelandă a Stăpânul Inelelor, ori direct pe vreo altă planetă! La viteza cu care se fac progresele, mai ales pe hârtie sau mai bine zis pe calculator, n-ar fi exclus...

Patru din cinci steluţe posibile, pentru că a reuşit să cucerească până şi criticii, cei mai ursuzi acreditaţi, la Cannes, 2012.

Madagascar 3: Europe's Most Wanted
SUA, 2012
Regia: Eric Darnell, Conrad Vernon, Tom McGrath
Voci: Ben Stiller (Alex), Chris Rock (Marty), David Schwimmer (Melman), Jada Pinkett-Smith (Gloria), Sacha Baron Cohen (King Julian), Frances McDormand (Dubois), Martin Short (Stefano), Andy Richter (Mortimer), Jessica Chastain (Gia), Bryan Cranston (Vitaly)
Voci: Florian Ghimpu (Alex), Cosmin Şofron (Marty), Isabela Neamţu (Gloria), Bogdan Tudor (Melman), Robert Radoveneanu (Regele Julian), Adriana Trandafir (Dubois), George Lungoci (Stefano), Orodel Olaru (Vitalie), Tamara Roman (Gia), Ştefan Aruxandei (Mortimer)

Regia: Eric Darnell, Tom McGrath Cu: voci: Ben Stiller, David Schwimmer, Chris Rock, Jada Pinkett Smith, Sherri Shepherd, Cedric the Entertainer, Andy Richter

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus