Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Despre oameni şi melci

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amar - Despre oameni şi melci


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre oameni şi melci îşi stabileşte cîteva coordonate stilistice prin care se apropie de o zonă a cinematografului autohton pe care în deceniul anterior au vizitat-o cu succes (ca întreprindere filmică) Nae Caranfil cu Filantropica şi Cristian Mungiu cu Occident. Filme care, prin ceea ce relevă din punct de vedere al conţinutului, pot fi îndrăgite de un public numeros. Filme care nu au ambiţii estetice sau tematice majore, ci urmăresc să discute cît mai decent probleme sociale autohtone şi probleme de viaţă în care să se poată regăsi cît mai multă lume. Dacă e să raportăm pelicula lui Tudor Giurgiu la proiectele amintite, numai în campania de promovare a filmului său e observabil faptul că sîntem cu zece ani mai în vîrstă şi cu ediţii importante de TIFF mai mari decît în vremea Filantropicii. Un melc călător a fost mesagerul care chema lumea la cinema. Iar înaintea lansării filmului, în happening-uri simultane, cinci autovehicule Aro au fost plasate în puncte cheie din oraşele mari de la noi.
 
Ca valoare artistică, promovarea filmului depăşeşte cu mult propunerile filmului. Prin asta nu vreau să spun că promovarea adresează replici mincinoase spectatorului, care, dacă s-a dus la cinema pentru că evenimentele care anunţau sosirea filmului i-au făcut cu ochiul, ar fi aşteptat un umor mult mai subtil sau o prezentare mai inteligentă. Dar vreau să punctez faptul că toată campania din jurul Melcilor e o istorie care exprimă destul de bine - şi destul de amar - imaginea care creşte în minte atunci cînd vezi cum cineva coboară dintr-un Jaguar pe o stradă importantă din România şi calcă direct într-o baltă, stropindu-şi costumul Brioni, în timp ce, de pe trotuarul celălalt, e privit de trei cîini lăţoşi.

Cu toate că filmul vrea să fie o comedie, mie mi-a fost greu să zîmbesc în timpul proiecţiei din mai multe motive. România vremurilor în care se derulează povestea e uşor de recunoscut şi în felul în care arată oraşul unde se derulează acţiunea, şi pe chipul personajelor care trăiesc drama închiderii uzinei vieţii lor şi în obiectele care populează casele lor (a Manuelei, în special). Acesta e un plus important al filmului, faptul că reuşeşte să creeze o atmosferă convingătoare în relaţie cu timpul în care îşi petrece faptele. Un alt aspect important e mutarea ideii de a salva uzina prin donare de spermă cu zece ani mai devreme decît în realitatea din care s-au inspirat realizatorii proiectului, inocenţa şi disperarea acestei idei fiind mai credibile ca gest al anului 1992 decît ca realizare a anului 2002. Însă nimic din ceea ce se petrece în jurul închiderii fabricii respective nu poate fi privit cu destindere, umoristic. Şi, ca receptare, totul pare cu atît mai sălbatic şi mai denaturat cu cît trecerea prin aceste drame (încă suficient de vizibile pe aici pentru a nu putea fi depăşite prin umor... sau, mai exact, printr-un astfel de umor) e pigmentată cu glume facile.

Gluma de natură sexuală e, cumva, în gena poporului nostru. Diferenţa dintre gluma ieftină şi gluma cu tîlc din umorul naţional vine din harul povestitorului, din ştiinţa de a îmbina elementele care transformă banalitatea sexuală în (preţios spus) forţă artistică revelatoare. Poveştile împărtăşite de Ion Creangă, cele care conduc cititorul pe uliţa mare, îşi găsesc tăria de caracter în peisajul blasfemiator pe care îl instituie. Atunci cînd sfinţii coboară din ceruri şi participă la nimicnicia umană (sfinţind lanul în care vor creşte organe sexuale masculine, de exemplu), atunci cînd simbolurile sfinţeniei pămîntene sînt prinse în furtuni sexuale, transgresarea unui interdict (de a nu lua în derîdere numele sfinte) transformă banalul în inedit. E un tabu încălcat, sfinţenia e terfelită şi, în această joacă, observăm mai bine neajunsurile sau bucuriile umanului. Cînd caracterul pilduitor dispare, cînd referinţa sexuală nu depăşeşte proprii pantaloni, realitatea se trivializează, gluma devine ieftină.

Ori în filmul de faţă multe situaţii care ar trebui să stîrnească rîsul sînt destul de grosolan construite şi, odată puse în relaţie cu drama pe care o însoţesc, creează mai degrabă reţinere. Foarte tuşate sînt şi personajele de decizie (cum e cel interpretat de Dorel Vişan) şi unele situaţii emblemă ale vizitelor oficiale străine (procesul de vînzare al firmei, vizita la şcoală). În aceste condiţii, de cele mai multe ori, să rîzi la Despre oameni şi melci e ca şi cum, într-un autobuz, în loc să-i oferi locul, ai comenta maliţios faptul că un domn în vîrstă abia se ţine pe picioare.

În ciuda acestor aspecte, filmul curge fără să fie (chiar) ofensator (fiindcă nu are ifose artistice în ceea ce arată spectatorilor), are cîteva întorsături de situaţie binevenite şi un final cald şi plăcut privirii spectatorului (reconcilierea în cadrul familiei lui Gică). Lucruri care îl aduc în categoria de mijloc a filmelor autohtone. Unde, totuşi, prin comparaţie, Nae Caranfil de după E pericoloso sporgersi pare un maestru!




 Toate articolele despre Despre oameni şi melci


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

TVR 1
Luni, 21.10.2019 - 22,35; 01,40


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Un film care ridică ştacheta - Despre oameni şi melci, Iulia Alexandra Voicu
 Despre oameni şi melci - filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori în 2012, Comunicat de presă
 61.211 de spectatori din întreaga ţară au mers să vadă filmul Despre oameni şi melci, Comunicat de presă
 Umiliţi şi obidiţi - Despre oameni şi melci, Doinel Tronaru
 Despre oameni şi melci îşi începe parcursul internaţional - premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Despre oameni şi melci


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer