Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Despre oameni şi melci

Umiliţi şi obidiţi - Despre oameni şi melci


Adevărul, septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Odată ce vezi acest nou film românesc, devine clar că paralela cu scenariul filmului britanic Full Monty, care s-a tot făcut, este lipsită de orice temei. Dacă problemele sociale ale ex-oţelarilor din Sheffield erau, în filmul lui Peter Cattaneo din 1997, doar un pretext - pentru o poveste despre autodepăşire şi învingerea inhibiţiilor -, ei bine, în filmul lui Tudor Giurgiu aceste probleme sunt chiar subiectul principal.

Fără să-şi dorească neapărat, Giurgiu a reuşit, cu acest Despre oameni şi melci, un film de stânga exemplar, "peste crize şi timp" (motiv pentru care occidentalii ar trebui să-l iubească). Despre demnitate e vorba în ambele pelicule - în Full Monty şi în aceasta -, dar dacă filmul britanic este povestea unui succes, cel românesc este istoria unui eşec. De fapt, a eternului nostru eşec, despre care un Cioran (nu întâmplător pomenit în film), de exemplu, a scris atâtea pagini.

Obsedanţii ani '90

Ne întoarcem în anii '90, anii în care s-au pus bazele noii noastre lumi şi pe care, din acest motiv, preferăm să nu ni-i mai amintim şi să-i refulăm (peste ani, decada s-ar putea să ajungă un nou "obsedant deceniu"). În "peisajul cu ruine" al uzinelor Aro (Câmpulung Muscel), fostă fală a industriei socialiste, se confruntă mai multe interese. În primul rând, cel al fostului şi actualului director, un personaj veros (excelent, ca întotdeauna, Dorel Vişan), un mic Ceauşescu care-şi doreşte o "porţie" cât mai mare din "caşcavalul" fabricii falimentare. Apoi, doi aşa-zişi "investitori străini" francezi, de fapt doi escroci sadea, care urmăresc să vândă uzina la fier vechi.

În această ecuaţie, mai există şi cantitatea insignifiantă a muncitorilor uzinei, care riscă să-şi piardă locul de muncă. George Petrescu, un vocal lider sindical (Andi Vasluianu, din nou într-un rol principalm după cel din Cealaltă Irina), vine cu o soluţie: toţi muncitorii să-şi doneze sperma unei clinici internaţionale, pentru 50 de dolari recoltarea, şi astfel să strângă banii necesari pentru ca fabrica să intre în posesia lor. Iniţial, ideea nu e luată în serios, dar în cele din urmă muncitorii se hotărăsc şi pleacă la Bucureşti, într-o originală insurecţie a donatorilor de spermă.

Un film de public

Excelentul scenariu scris de Ionuţ Teianu nu exploatează glumiţe vulgare şi poante subţirele, cum te-ai fi putut gândi, ci conduce spre lucruri mai cu semnificaţie.

Povestea eşecului lui Petrescu (un om învins, care în final practic pierde aproape tot, dar îşi recâştigă familia) este şi cea a poporului căruia îi aparţine. "Spaţiul mioritic" poate fi definit şi de sintagma "râsu'-plânsu'" ("un ochi râde, altul plânge"), concept care îi era foarte drag lui Nichita Stănescu ("O, ţară tristă, plină de humor!" e unul dintre cele mai bune versuri ale lui Bacovia). Nu este vorba de faimosul umor ceh - subtil, tandru şi intim -, cel din Despre oameni şi melci este unul mult mai coroziv şi mai scrâşnit.

Giurgiu alege să nu fie preocupat de experimentele formale ale colegilor săi de generaţie, şi bine face, pentru că reuşeşte, în sfârşit, să producă filmul de public (de calitate) de care e atâta nevoie. Filmul seamănă mai mult, stilistic, cu comediile de succes care se făceau înainte de 1989. Până la urmă, însă, filmul lui Giurgiu spune mai mult - mai exact, pentru un public mai larg - despre "românul rupt în fund" şi despre violul la care-l supune Istoria (dar şi despre modul în care acesta reuşeşte să supravieţuiască) decât construcţiile sofisticate ale lui Pintilie sau diatribele delirante ale lui Daneliuc.
 



 Toate articolele despre Despre oameni şi melci


0 comentarii

Spacer Spacer