În metafora şahistă din titlu, "nebunul" poate fi atât soţul eroinei, regele, care-i suspectat des de cei din jur de accese de nebunie (ceea ce ne poate duce cu gândul, fără prea mult temei, la un alt "prinţ nebun" din Danemarca), cât şi medicul lor personal, un "nebun" idealist, "infectat" de ideile iluministe, care are (frumoasa) nebunie de a crede că poate reforma Danemarca, pentru a o aduce - cum ar spune un stupid clişeu hollywoodian - în secolul XVIII. Aceştia sunt protagoniştii unui original triunghi, în care se amestecă pasiunea adulterină cu chestiunile legate de politică şi cu evenimentele istorice (personajele chiar au existat şi reprezintă un moment important în evoluţia spre modernitate a micuţei ţări scandinave), într-un film frumos făcut, poate puţin cam lung, dar în permanenţă interesant.
În plus, En kongelig affære / A Royal Affair vine pe ecranele româneşti aureolat de două fapte. Mai întâi, cei doi Urşi de Argint câştigaţi la Berlinala din 2012: pentru cel mai bun scenariu şi pentru cea mai bună interpretare masculină (Mikkel Boe Følsgaard). În al doilea rând, filmul beneficiază de prezenţa celebrului Lars von Trier pe generic de două ori: o dată, ca unul din producătorii executivi (povestea e creaţia companiei sale de producţie Zentropa), iar apoi, în calitate de "script supervisor" (supervizare de scenariu).
Englezoaica şi cei doi continentali
Regina Danemarcei, Caroline Mathilde (Alicia Vikander), vine din Anglia, este fină şi educată; ştie că va fi soţia regelui şi suverană-n Dania încă din copilărie. Regele danez, Christian VII (Mikkel Boe Følsgaard), îi pare de la început un bădăran, un "idiot", şi nu îşi va schimba părerea pe tot parcursul acţiunii. În prima fază, filmul pare o combinaţie de Ridicule (cel mai bun film făcut vreodată despre viaţa la Curte, al cărui titlu spune totul) al lui Patrice Leconte cu Marie Antoinette (film în care Sofia Coppola se portretiza mai mult pe ea însăşi, decât pe nefericita regină a Franţei).
O dată cu apariţia doctorului, la fel ca în Drei al lui Tom Tykwer, soţul şi soţia se îndrăgostesc de acelaşi bărbat, iar o parte din motive sunt identice. Johann Friedrich Struensee (Mads Mikkelsen) este, de sânge, german (trăieşte, iniţial, în Altona, o colonie daneză - pe Elba, lângă Hamburg). Şarmant şi abil, o seduce pe regină cu sex-appeal-ul său, pe rege cu stilul său de viaţă demonic-desfrânat, iar pe amândoi cu ideile sale "progresiste", de reformare a vieţii poporului de jos. Acest trio va încerca să pună în practică primele reforme din istoria ţării, dar va fi, în cele din urmă, învins de conjuraţia forţelor "retrograde" - aristocraţi, preoţi, regina-mamă şi alţi "reacţionari".
Monarhi diletanţi
Pelicula danezului Nikolaj Arcel îşi expune de la bun început, printr-un insert pre-generic, viziunea asupra istoriei ca "luptă de clasă" - dacă nu marxistă, în orice caz una reducţionistă. O dată instalaţi în această certitudine comodă, clişeele simplificatoare se vor acumula. Pe de altă parte, filmul nu face rabat de la reconstituirea minuţioasă de epocă. Tonul este însă reţinut şi minimal, cel al unui film modern.
Premiul de interpretare berlinez nu l-a obţinut Mikkelsen (care-şi poartă aici impasibilitatea din "Valhalla Rising", schimbând doar contextul), ci - pe bună dreptate - interpretul regelui, Boe Følsgaard. Personaj complex, Christian aminteşte de o lungă galerie a monarhilor "cu toane" - de la prototipul acestora, Nero, "poetul sângeros", până la Ludwig II, "regele nebun" al Bavariei.